Icoana fãcãtoare de minuni de la Hadâmbu, la Vaslui
PELERINAJ Icoana fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului de la Mãnãstirea Hadâmbu din Iasi a fost adusã, ieri, în Vaslui. La Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasã Parascheva” s-au adunat asearã sute de credinciosi de toate confesiunile, care vor putea sã se închine pânã miercuri searã.
Cu lumânãri aprinse în mâini, credinciosii au pornit spre Piata Traian, de unde a fost preluatã icoana, în jurul orei 8.00. Desi adusã pentru prima datã în Vaslui, multi dintre enoriasii prezenti au declarat cã au ajuns la Mãnãstirea Hadâmbu ca simpli turisti, dar cã au rãmas impresionati de icoanã si de puterea acesteia, de aceea au venit sã se închine. Oamenii sunt asteptati în zilele de 5, 6 si 7 august când se va sãvârsi în fiecare searã, de la orele 17.00, Taina Sfântului Maslu de cãtre un sobor de preoti. De asemenea, luni si miercuri la 9.00 se va sãvârsi Acatistul si Paraclisul Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, iar marti dimineatã, fiind marele praznic al Schimbãrii la Fatã a Domnului nostru Iisus Hristos, se va sãvârsi slujba Utreniei si Sfânta Liturghie. Biserica va fi deschisã de la orele 6.00 la orele 24.00.
Icoana care lãcrimeazã mir
În anul 1992, pentru prima datã, ochiul drept al Maicii Domnului de la Hadâmbu a lãcrimat, iar mai apoi, în anul 1993, în ajunul sãrbãtorii Sfintei Parascheva, din umãrul drept al Maicii Domnului au curs trei picãturi mari de mir. În data de 22 februarie 1995 a curs mir din mitra Maicii Domnului, mir care a stat la vedere aproape douã sãptãmâni. În vara si toamna anului 1998, icoana a vãrsat mir din chipul Pruncului si din vesmintele Maicii Domnului. În seara zilei de 22 ianuarie 2003, un incendiu puternic a izbucnit la Mãnãstirea Hadâmbu, câteva zeci de chilii pierind în flãcãri. În urma incendiului, întreaga clãdire s-a transformat în scrum, precum si cãrtile si obiectele bisericesti adãpostite în aceasta, iar paraclisierul a murit si el. Doar icoana Maicii Domnului, numitã fãcãtoare de minuni, a scãpat neatinsã de flãcãri, fãrã a fi protejatã în vreun fel aparte. Icoana pãstratã în Mãnãstirea Hadâmbu o înfãtiseazã pe Maica Domnului cu Pruncul, într-un mod aparte, Pruncul fiind tinut pe mâna dreaptã a Maicii Domnului, iar nu pe cea stângã, precum în toate celelalte icoane.
Icoanã fãcãtoare de minuni si la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Luni, la ora 17.00, credinciosii sunt asteptatii la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui unde va fi adusã Icoana fãcãtoare de minuni de la Mãnãstirea Mãlinesti. „Ca binecuvântare pentru postul acesta care reprezintã cinstirea Maicii Domnului, va fi adusã Icoana fãcãtoare de minuni de la Mãnãstirea Mãlinesti, care va rãmâne la bisericã pânã în ziua hramului. Este vorba despre o icoanã foarte veche, de 240 de ani, unicatã prin faptul cã o reprezintã pe Maica Domnului si pe mama acesteia, Sfânta Ana”, a declarat Vasile Pârcãlabu, protopop al Vasluiului.