INCREDIBIL… Bătută constant de către soț, o femeie din comuna Ivănești a fost lăsată de izbeliște de către cei care ar fi trebuit să îi ia apărarea. Magistrații Judecătoriei Vaslui au decis să respingă cererea femeii de emitere a unui ordin de protecție împotriva soțului agresiv. Și asta în condițiile în care femeia s-a prezentat, în fața judecătorilor, cu vânătăi vizibile. Nemulțumită, victima agresiunii soțului a contestat decizia la Tribunalul Vaslui dar, până când aceasta va fi judecată, femeia riscă să ajungă, încă o dată, sub ploaia de lovituri ale soțului, un împătimit consumator de alcool. Mai mult, femeia povestește că fiul ei a fost operat pe cord încă de la naștere și are nevoie de un mediu liniștit pentru a nu avea probleme. În schimb, soțul a provocat scandal și în fața copilului, iar stresul provocat de episoadele agresive i-au agravat problemele cu inima. Acum se pune problema unei noi intervenți chirurgicale la inimă.
Decizie fără precedent a magistraților Judecătoriei Vaslui. O femeie din comuna Ivănești, victimă a agresiunii soțului ei, s-a trezit că cererea sa de emitere a unui ordin de protecție împotriva agresorului este respinsă de către magistrați, ca nefondată. «Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta… în contradictoriu cu pârâtul … având ca obiect ordin de protecție. Ia act că reclamanta a fost asistată de avocat ales», se arată în decizia magistraților Judecătoriei Vaslui. Judecătorii au ales să lase femeia pradă furiei soțului chiar dacă, în sala de judecată, aceasta s-a prezentat plină de vânătăi, ca urmare a loviturilor primite. Victima a povestit că, în urmă cu câteva zile, pe fondul consumului de alcool, a fost bătută de către soț. Speriată, femeia și-a luat copilul , un minor de 13 ani cu probleme de sănătate, și a plecat de acasă, la mama ei. Cu toate acestea, femeia a povestit că nu se simte în siguranță nici acolo, mai ales că soțul ei este un împătimit consumator de alcool și, după ce bea, devine violent. «Scandaluri au fost de multă vreme, pe fondul consumului de alcool. Se îmbată și sare la scandal în condițiile în care avem un copil operat pe cord încă de la naștere. Copilul nu are nevoie de stres pentru că lucrul acesta i-ar agrava problemele cu inima, dar tocmai acest lucru s-a și întâmplat, mai ales în ultimii doi ani. Din păcate, acum am ajuns în punctul în care copilul meu are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală la inimă. Nu am înțeles de ce judecătorii au respins ordinul de protecție doar pentru că s-a opus soțul meu. Acum sunt la domiciliul mamei mele și, până acum, nu a venit aici să facă scandal. Vom vedea ce se întâmplă diseară pentru că, pe timpul zilei, este la serviciu. Am ales să contest decizia și să sperăm că Tribunalul Vaslui îmi va da dreptate», spune femeia din Ivănești, victimă a soțului violent. Decizia judecătorilor este una fără precedent, în condițiile în care astfel de ordine de protecție sunt emise în cazuri mai puțin evidente ca cel de față. Chiar și așa, victima nu a renunțat și a decis să conteste decizia judecătorilor la Tribunalul Vaslui, în speranța că acolo va găsi mai multă înțelegere și compasiune față de situația în care se află. “Am depus contestație împotriva deciziei Judecătoriei Vaslui și vom vedea ce răspuns vom primi din partea magistraților Tribunalului Vaslui. Victima nu avea, încă, un certificat medico-legal scos, dar semnele loviturilor primite erau vizibile atât pentru mine, ca apărător, cât și pentru magistrați. Era plină de vânătăi pe ambele brațe, ca urmare a loviturilor primite de la soț. Deocamdată s-a mutat, împreună cu copilul minor, la domiciliul mamei, dar lipsa unui ordin de protecție nu o apără de eventuale violențe din partea soțului”, spune avocatul femeii.
Atotstiutorilor….sa țineți minte un singur lucru: judecătorii aplica legile făcute de guvernanti ,adică legile facutede cei pe care voi i ati votat! Nu fac ei legile ,ei doar le aplică! Si înainte de a va da atotștiutori, mai bine ati atenti ce votati!
Urmeaza sa o omoare, iar justitia nu va pati nimic.
Romania🤮🤮🤮
Sunt căsătoriți, prin urmare ordinul de protecție nu se poate da cu ușurință. Sunt multe familii in care se crează înțelegere și excitație prin violență (categoria BDSM). Pe de altă parte familia este protejată de constituție. Dacă unul din partenerii familiei este nemulțumit, să divorțeze.
Cine mai crede că justiția face dreptate în România, e rupt de realitate. Nu mai face de vreo 30 de ani.
Toată grija lor este să prescrie dosarele, să apere infractorii ăia mari, barosanii , și să iasă liniștiți la pensie la 50 de ani, cu cele mai mari pensii din țară. Minim 200 de milioane.Ori cu ei, ori fără ei e fix același lucru!
judecatorul asteapta crima
Cel mai bun judecator. Este lumea care i i cunoaste. De acolo din sat. Spuneti numele..aici.. si comentariile vor fi surorinzatoare.
Nu înțeleg de ce încă se insista cu protecții de astea, oricum n-au nici o valoare, nu oferă nici o protecție, victima tot la politia tâmpită ajunge , daca mai ajunge, si tot la justiția idioata care doar după moarte printr-o minune „POATE” iți face dreptate
Uite asa recunosti un prost! El le stie pe toate, el e cel mai bun, ceilalti sunt prosti! Daca cei ce comenteaza din spatele tastaturii ar fi vizibili si ar fi nevoiti sa intre intr-o discutie serioasa, o sa observam ca nu stiu a deschide gura! Dar din spatele monitorului, toti suntem destepti si experti in toate!
Poate te uiți in oglinda sa recunoști mai bine, ca in realitate asta se întâmplă, ce masuri ia politia la încălcarea ordinului de protecție? nu se întâmplă absolut nimic, doar după ce victima e tocata in bătaie sau omorâtă de cel împotriva căruia are ordin de protecție se mișcă, si justiția tot la fel lucrează, daca i-a rupt câteva coaste nici închisoare nu da, maxim dau cu suspendare doar daca a ologit-o rău , adică tot absolut nimic, ca suntem creștini si nu se cade sa lovim in familie
Si atunci ce ros are ordinul ala de protecție ca prin definiție asta înseamnă , sa protejezi persoana , nu s-o lași sa ia bătaie ca s-o protejezi după, ca din moment ce a luat iar bătaie e clar ca nu ai protejat-o
ASTEA SUNT LEGILE GUVERNANTILOR PE CARE II VOTEZI! AI CE VOTEZI! Imi mentin si comentariul anterior…
nu i-am votat – nu sunt ai mei, sunt ai celor care au votat
De doua runde nu mai votez si nici n-am de gând, nici pentru răul cel mic, nici pentru răul cel mare sau alte abureli, creditezi cretini
Să dea divorț dacă vrea.