Reducerea producţiei de energie termică a centralei care asigură căldura în sistem centralizat în municipiul Suceava începe să se facă simţită, mai întâi în casele sucevenilor care locuiesc în zone mărginaşe, mai expuse factorilor termici externi, dar şi la cei care sunt la capetele reţelelor de termoficare.
Oprirea unuia din cele trei cazane cu care Bioenergy Suceava produce energie termică pe bază de biomasă a început să îşi facă efectul în sistem de duminică după-amiază.
„Temperatura cu care trebuia să furnizăm agentul termic la plecarea din centrală ar fi trebuit să fie de 75 de grade Celsius, dar, ca urmare a opririi parţiale a capacităţii de producţie la Bioenergy, furnizăm agentul termic la 67 de grade Celsius. Acesta este redus cu 25% faţă de necesarul rezultat din diagrama de consum”, a explicat directorul Termica Suceava, Ovidiu Dumitrescu.
Începând de anul trecut, Termica nu mai este şi producător de energie termică, rol preluat de firma care a construit noua centrală termică, ci se ocupă doar de transportul şi distribuţia agentului termic, către un număr de aproximativ 21.000 de consumatori casnici, dar şi către câteva sute de agenţi economici.
Deocamdată, pentru că nici condiţiile termice exterioare nu sunt potrivnice, variaţiile termice cauzate de reducerea temperaturilor de furnizare a căldurii nu sunt resimţite decât într-un număr destul de redus de locuinţe, dar, dacă situaţia persistă ori vremea se răceşte simţitor, asigurarea căldurii va deveni o problemă.
„Pentru majoritatea consumatorilor racordaţi la Termica, confortul termic din locuinţe s-a redus cu 1-2 grade Celsius, mai ales că există şi o inerţie termică a clădirilor, ai căror pereţi nu au avut când se răci. Disconfortul termic este mai mare însă pentru cei care locuiesc în capăt de reţea, unde reducerea temperaturilor de furnizare a energiei termice este mai uşor sesizabilă”, a explicat directorul Termica.
Plată făcută de Termica şi promisiuni de noi plăţi, din partea municipalităţii
Criza din sistemul de termoficare sucevean este cauzată de lipsa fondurilor necesare pentru plata furnizorilor de masă lemnoasă, firma Bioenergy, care gestionează noua centrală termică, având de încasat de la Termica 17,4 milioane de lei (174 miliarde de lei vechi). La rândul ei, Termica are de recuperat peste 15 milioane de lei de la populaţie, dar încasările din ultima perioadă lasă mult de dorit. Luna aceasta s-au încasat doar 126.000 de lei, în vreme ce factura lunii noiembrie este de peste două milioane de lei.
„Populaţia trebuie să înţeleagă că dacă nu plăteşte pentru căldură şi apă caldă, nu va beneficia de aceste servicii în această iarnă. Nimeni nu poate garanta funcţionarea centralei câtă vreme nu sunt bani pentru achiziţia de biomasă”, a spus ieri primarul Ion Lungu, care a spus că se fac eforturi pentru ca municipalitatea să mai achite un milion de lei în avans către Termica, în contul subvenţiei pentru căldura furnizată populaţiei, dar că baza rămân tot încasările de la consumatori.
În paralel, Termica a virat către Bioenergy toate fondurile de care mai dispunea din încasări – 300.000 de lei.
„Nu e o sumă mare, dar e tot ce am avut disponibil”, a spus directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, care speră ca, împreună cu sumele care se vor încasa de acum de la populaţie, cei de la Bioenergy să poată să-şi refacă stocurile de masă lemnoasă, care le mai ajungeau doar până săptămâna viitoare, ca urmare a economiilor făcute prin închiderea unuia dintre cazane.
Între timp, sucevenii trebuie să se adapteze noilor condiţii termice din locuinţe şi să spere că iarna nu-şi va arăta „colţii” curând, cu temperaturi negative care să ne facă să dârdăim de frig în casă.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-12-09/Sucevenii-ar-putea-ingheta-in-propriile-case-dupa-ce-Bioenergy-a-redus-numarul-gradelor-din-calorifere#ixzz3LTuOkVsc