spot_img
13.2 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Succes în instanță al angajaților TESA, lovitură pentru bugetul secătuit al Spitalului Huși!

- Advertisement -
BANI… 52 de angajați ai spitalului și-au câștigat în instanță drepturile salariale, dar asta va însemna un efort bugetar serios, pentru că este vorba despre acordarea de despăgubiri în perioada ianuarie 2019 – mai 2021

IZBÂNDĂ… Angajații TESA din cadrul spitalului municipal Huși au motive de bucurie, pentru că, după ce au dat unitatea medicală în judecată, pentru ca salarizarea să le fie făcută după un act normativ mai avantajos decât cel la care s-au raportat până acum, instanța le-a dat câștig de cauză din primul și singurul termen! Fulgerătoarea victorie înregistrată de cei 52 de angajați ai spitalului va însemna un efort bugetar foarte serios, pentru că este vorba despre acordarea de despăgubiri privind drepturile salariale ale acestora pe toată perioada ianuarie 2019 – mai 2021. Și cum taman bugetul instituției, împărțit cam după ureche, dar și „decimat” de nerealizarea cazurilor în mai multe luni ale acestui an, este punctul nevralgic, exact acolo va lovi si acest…succes în instanță al propriilor angajați. Numai că atâta timp cât este vorba despre dreptul legal al oamenilor, nimeni nu are nimic de obiectat, poate doar actualul director economic, Cornel Butiuc, care, deși s-a aflat în fruntea plutonului de reclamanți, se va putea bucura de izbândă doar dacă se va întoarce pe poziția de șef Birou Financiar Contabil, susține conducerea spitalului Huși.

„Admite cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal Dimitrie Castroian Huși, cu sediul în Husi, Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 40, jud. Vaslui și, în consecință: obligă pârâtul să stabilească salariile de bază ale reclamanților începând cu 01.01.2019, în grila de salarizare corespunzătoare, prevăzută de Anexa VII a Legii nr 153/2019, cu respectarea dispozițiilor art. 38 alin. 6 din aceeași lege. Obligă pârâtul să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând diferențe de drepturi salariale corespunzătoare grilei de salarizare prevăzută de Anexa VII din Legea nr. 153/2019, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, aferente perioadei 01.01.2019 – 03.05.2021, actualizate cu indicele de inflație, la care se va adăuga și dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Obligă pârâtul să plătească fiecărui reclamant suma de 250 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată”, a stabilit instanța. A dat însă și 30 de zile, termen pentru Apel, timp în care spitalul, dacă vrea, poate să atace hotărârea de fond. Numai că, spun specialiștii, ar fi un efort zadarnic, pentru că ICCJ a stabilit foarte clar că angajații TESA din spitale trebuie să fie salarizați conform anexei 7 din Legea nr 153/2019 și nu altfel. 

“Mai multe Spitale din țară au contestat deciziile de încadrare pe anexa 8, instanța dându-le cîștig de cauză și stabilind încadrarea pe anexa 7”

Conducerea spitalului Huși a dat, la rândul său, o explicație destul de… tehnică asupra situației, confirmând, practic, victoria în instanță a angajaților și dreptul acestora de a beneficia de o altă grilă de salarizare, mai avantajoasă. “În ceea ce privește stabilirea salariilor pe anexa 8, aceasta a fost decisă de conducerea spitalului în anul 2017, potrivit Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, majoritatea spitalelor din țară, aflate în subordinea Consiliilor Locale, au stabilit încadrarea pe anexa 8. Decizia de încadrare pe anexa 8 a fost confirmată prin adrese primite de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Spitalul solicitând punct de vedere privind aplicarea legii salarizării. Ulterior, mai multe Spitale din țară au contestat deciziile de încadrare pe anexa 8, instanța dându-le castig de cauza si stabilind incadrarea pe anexa 7. Astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a adoptat Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022 care prevede ca în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017”, a transmis conducerea spitalului Huși.

Directorul economic, dacă vrea să beneficieze pe drepturile obținute, trebuie să “retrogradeze” la funcția de șef Birou Financiar Contabil

În fruntea reclamanților a fost chiar directorul economic al spitalului, ceea ce i-a amuzat pe cârcotașii care au scos în evidență faptul că taman dânsul, cel care deține cheia la tot bugetul spitalul, își dă instituția în judecată. Până la urmă, dacă a fost dreptul său, confirmat și de instanță, lucrurile sunt luate ca atare. Iată ce a declarat conducerea spitalului Huși, în privința sa: “În ce privește situația Directorului Financiar Contabil, postul a fost ocupat prin concurs, conform contractului de management încheiat cu conducerea spitalului, acționarea în justiție vizând drepturile salariale aferente funcției de șef birou contabilitate, in prezent suspendat pe perioada mandatului de DFC. De aceste drepturi câștigate în instanță beneficiind doar în cazul în care se va reîntoarce la funcția de șef Birou Financiar Contabil”, a transmis conducerea Spitalului Huși.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri