* Din apele Dunării, supersturionii dotaţi cu cipuri, în direct cu staţiile de colectare a datelor şi calculatoarele * Proiect de 7,2 milioane euro pentru monitorizarea timp de 6 ani a evoluţiei şi transformărilor mediului acvatic al Dunării * Sturionul „Dorian”, primul cybersturion intrat în echipa cercetătorilor *
Sturionii sunt din această lună „vedetele” unui amplu proiect de cercetare, care urmează să le stabilească mai exact zonele de migraţie, hrănire şi reproducere. Nu mai puţin de 7,2 milioane de euro au fost puşi la bătaie printr-un proiect cu finanţare europeană (POS Transporturi) ce are ca obiectiv monitorizarea impactului asupra mediului a lucrărilor de îmbunătăţire a condiţiilor de navigaţie pe Dunăre, pe sectorul Călăraşi – Brăila.
O mică armată de specialişti în piscicultură, ihtiofaună, măsurători şi diagnoză, informaticieni, amenajări hidrotehnice vor urmări timp de şase ani tot ce mişcă pe Dunăre, iar sturionii sunt „în linia întâi”. Zile trecute au intrat în „arenă” primii peşti dotaţi cu cipuri, veritabili cibersturioni, cu ajutorul cărora se vor stabili principalele coordonate ale modului lor de viaţă.
„Ne propunem să dotăm cu nişte cipuri speciale cel puţin 50 de sturioni, datele transmise de la aceştia urmând să fie stocate cu ajutorul aparaturii subacvatice – trasectele – pentru a fi ulterior prelucrate pe calculator”, ne-a explicat Ion Bosoancă, directorul Grupului de Măsurători şi Diagnoză Galaţi, instituţie care face parte din consorţiul de organizaţii care derulează acest proiect.
Racolare ca „în filme”
Operaţiunea de „racolare” a sturionilor se desfăşoară ca în filmele de pe Discovery. Primele care acţionează sunt echipele de pescari, special instruite şi angajate în cadrul proiectului, care umblă în cotloanele Dunării numai de ei ştiute în căutarea sturionilor.
Pescarii sunt special autorizaţi de Ministerul Mediului pentru pescuit în scopuri ştiinţifice. Pentru fiecare sturion prins, pescarii primesc şi câte o primă de 30 lei/kg în viu.
„Din momentul în care pescarii ne anunţă că au prins un sturion, în maximum două ore echipele noastre cu oameni de la AFDJ Galaţi, Autoritatea Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi Institutul Naţional de Cercetare Delta Dunării Tulcea sunt la faţa locului”, ne spune dl Bosoancă.
Cu totul, la prinderea şi cibertransformarea unui sturion participă în jur de 10 oameni. Echipa de intervenţie intră într-o veritabilă operaţie chirurgicală: sturionul este anesteziat într-o cuvă specială după care i se implantează în cavitatea abdominală cipul pentru culegerea datelor.
„Este o activitate migăloasă de care se ocupă în special cei de la institutul din Tulcea. După ce se implantează acest cip, sturionul este liber să se întoarcă în mediul lui. Singura diferenţă va fi aceea că, în permanenţă, ne va transmite date prin intermediul cipului”, a mai arătat Ioan Bosoancă.
Sturioni personalizaţi
Şi pentru că deja fac parte din „echipă”, sturionii au primit şi nume, „naşi” fiind specialiştii de la AFDJ Galaţi. Primul sturion intrat în proiect este „Dorian”, şi a fost racolat undeva în zona localităţii brăilene Gropeni. El este, de altfel, şi singurul mascul de sturion prins până acum în acest proiect. Alături de el se mai află în adâncuri „Cătălina”, „Gabriela”, „Melania” şi ultima venită, acum două zile, „Georgiana”.
„Fiecare sturion are un anumit semnal, care îl diferenţiază de ceilalţi. Datele culese de la ei ne vor ajuta să stabilim exact modul lor de viaţă. Acum suntem în faza de premonitorizare, dar după ce vor începe lucrările hidrotehnice pe sectorul Călăraşi – Brăila vom putea şti dacă apar modificări în comportamentul lor şi vom putea lua măsurile care se impun pentru a diminua efectul lucrărilor asupra mediului”, ne-a mai spus directorul Grupului de Măsurători şi Diagnoză.
Primele date indică faptul că sturionii au urcat pe Dunăre spre zonele lor de reproducere. În următoarea perioadă, august – octombrie, sunt aşteptaţi să coboare pe Dunăre, potrivit ciclului lor de migraţie.
Nu ne rămâne decât să sperăm că sturionii cibernetici vor scăpa din capcanele braconierilor, astfel încât să-şi poată duce la bun sfârşit misiunea.