Se mai miră unii de ce s-a înmulţit în România numărul pacienţilor care calcă pragul cabinetelor de psihiatrie şi că mulţi români arată de parcă ar căra în cârcă tot timpul bolovanul ăla al lui Sisif. Păi cum să nu fie aşa, când viaţa nu îţi oferă decât foarte puţine motive de bucurie şi în rest doar kilograme întregi de stres? Unii poate s-au bucurat de victoria lui Tecău de la Wimbledon, alţii de locul doi obţinut de perechea Raul Faliboga – Loredana Buţea, de la Fantezia, la Campionatul Mondial de Dans Sportiv, alţii poate nici nu urmăresc astfel de rezultate sau poate că nu simt nici o bucurie când aud de succesele obţinute de sportivii români prin competiţiile internaţionale. În această categorie trebuie să îi includ şi pe cei care ar putea măcar să le asigure dacă nu niscaiva prime, măcar o recunoaştere publică a meritelor lor. Nu ştiu cum o fi pe la alţii, dar la mine stresul începe de undeva de pe la orele cinci dimineaţa, când femeia de serviciu începe să hârşâie cu mătura prin faţa geamului meu, dându-mi deşteptarea. Nu zic, o fi având săraca de măturat pe la mai multe blocuri şi de aceea îşi începe treaba cu noaptea în cap. Sau poate că vrea să termine mai repede ca să nu o prindă canicula cu mătura în mână sau cine ştie, poate că se grăbeşte şi ea ca să-i mai rămână timp de făcut piaţa şi mâncarea copilaşilor.
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/35467-stres-la-kilogram.html