Articol scris de prof. Stefan Plugaru
În preumblãrile noastre zilnice, purtati de interese diverse, strãbatem zone si strãzi mai mult sau mai putin cunoscute ale urbei husene, din ,,zonã” si pânã în ,,Dobrina”, urcãm în ,,Rãiesti” ori pe ,,Dric”, coborâm în ,,Plopeni”, sau avem drum în ,,Brosteni” ca sã mentionãm doar câteva din toponimele husene. Strãzile municipiului au nume cu rezonantã istoricã, ce marcheazã momente însemnate din istoria României (1 Decembrie, ziua înfãptuirii marii uniri din 1918), nume de personalitãti nationale (Stefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Bãlcescu) si locale (Alexandru Giugaru), eroi cãzuti în rãzboaiele neamului, de flori (Crizantemelor) etc. O stradã marcheazã ziua oamenilor muncii (1 Mai).Poate tocmai de aceea ar trebui întocmit un repertoriu al strãzilor din oras, în care sã se indice la fiecare stradã în parte originea denumirii.
Constiinta colectivã pãstreazã si rãmãsite ale trecutului comunist. Husenii se plimbã prin parcul ,,Rodina”, fãrã a cãuta explicatia topicului, care provine din limba rusã, în traducere ,,patria”. Si, vã mai aduceti aminte, pe vremuri, în clãdirea actualului Cerc Militar a functionat un cinematograf cu acest nume, unde multi dintre noi am vizionat productii cinematografice, multe dintre ele sovietice, pânã la deschiderea cinematografului Dacia …Unii mai lucreazã încã la Sectia de Utilaj Greu, aflatã pe strada Alexandru Ioan Cuza, mult mai binecunoscutã sub numele de ,,Douãsuna”, fãrã a sti cã „21 Decembrie” a fost initial numele sectiei, denumire datã în în cinstea zilei de nastere a ex tãtucului (sau cãlãului) rosu de la Moscova, georgianul Iosif Vissarionovici Djugasvili, mult mai cunoscut sub numele de Stalin. Cum afirmam mai sus, sunt strãzi care poartã nume ale unor eroi locali, desi o investigatie a ziarului Vremea Nouã ne-a demonstrat cã unul dintre cei pe care îi credeam cãzuti pe frontul de est al celui de al doilea rãzboi mondial în lupta contra bolsevismului, a trãit bine merci pânã la adânci bãtrâneti în S.U.A., în vreme ce pe aici preotii îl pomeneau în pomelnice la manifestãrile comemorative.
O stradã cu nume de ,,personalitate localã” se aflã si în zona podului ,,Ralea”. Odinioarã, margine a orasului si teren viran, loc de depozitare a gunoaielor, aici s-a stabilit la sfârsitul secolului al XIX-lea o însemnatã comunitate de bulgari, din rândurile cãreia s-au ivit însemnate personalitãti husene, una dintre ele fiind geograful Gugiuman. Bulgarii si evrei, pentru cã aici a functionat altãdatã o sifonãrie a unui negustor evreu, care, conform spuselor celor care l-au cunoscut, punea în butoaiele cu vin capuri de gâscã, sã tragã musterii la vin ca înaripatele la apã. Strãduta despre care pomenim este paralelã cu mult mai cunoscuta ,,Calea Basarabiei” (ex. Carpati), poartã numele de strada Popa Stefan Iliescu si este cunoscutã în facturile E.O.N. ca o fundãturã. Ce merite a avut popa Iliescu ca sã îsi merite numele pus pe indicatoarele stradale – nimeni din cei de pe aici nu mai stie, însã e lucru cert, dupã cum ne aratã documentele, cã preotul nostru nu a fost icoanã în bisericã. Fãrã a dori sã atragem asupra noastrã mânia bisericii, am aflat dintr-un dosar descoperit în cea arhiva vasluianã cã popa Stefan a sãvârsit serviciu religios în sudul Basarabiei în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, cu putin timp înainte ca acest teritoriu românesc sã fie iarãsi rãsluit din trupul României de cãtre Rusia în 1878. Absolvent al seminarului din Husi, acesta a fost hirotonit în anul 1870 pe seama bisericii cu hramul ,,Sfinții Voievozi”din cãtunul Rãducani din comuna Sãratu – Rãzesi, judetul Cahul. Cum, necum si din a cui vinã, în 1872 popa Iliescu a renuntat la parohia unde se afla si s-a stabilit, tot ca slujitor bisericesc, în comuna Sãratu- Rãzesi din acelasi judet. Preotul ,,cãlãtor” sãvârsea aceste fapte fãrã stirea si învoirea Episcopiei Husilor, motiv pentru a fi acuzat de încãlcarea canonului III de la Sinodul din Antiohia si canonul 15 Apostolic, respectiv de insubordonare, si suspendat de la sãvârsirea celor sfinte. Trimis în fata Consistoriului Eparhial al Episcopiei Husilor pentru a fi judecat dupã o lungã anchetã, preotul s-a cãit de faptele sale, fãrã a scãpa însã de pedeapsa datã la data de 10 august 1973. Acesta a fost canonisit conform art. 52, litera A din Regulamentul de disciplinã bisericeascã, cu ,,facerea a 300 de metanii”. Suflet milos, protoiereul judetului Cahul din aceea vreme constata cãinta numitului preot pentru greseala comisã si luând act de promisiunea acestuia cã pe viitor nu va mai sãvârsi nicio neorânduialã, prin decizia nr. 337 acesta a fost gratiat de canonisirea primitã, reîntorcându-se la parohia pãrãsitã anterior.
Notã: În documentarea acestui material am folosit dosarul 17/1873, fond Episcopia Hușilor, aflat în arhiva Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Vaslui.
