spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Străinii amendați dau bătăi de cap primarului de la Drânceni!

- Advertisement -

PROBLEMA… Prinde orbul, scoate-i ochii! Așa spune, cu năduf, primarul Gelu Pecheanu de la Drânceni, cel care se află de ani de zile, într-o situație, aparent, fără ieșire. Are de recuperat nu mai puțin de 9 miliarde de lei vechi, în urma amenzilor pe care oamenii legii le-au tot dat străinilor (în special celor  provenind din țările fostei URSS), iar când vine vorba despre încasarea lor… ia străinii, de unde nu-s!

Vechimea amenzilor este și de 15 ani, unele dintre ele. S-au adunat aproximativ 9 miliarde de lei vechi, bani care, spune primarul, ar fi foarte utili comunei. Polițiștii și-au făcut datoria și i-au amendat pe beloruși, pe ruși, pe ucrainieni, însă aceștia au plecat din țară și nu și-au achitat amenzile. „Numai ca să le trimitem scrisori, ne-ar costa o avere. Cum să facem   executare silită în Ucraina, s-a gândit cineva? De unde să-l iau eu pe cutare sau pe cutare, care este din Kiev sau de cine știe unde? Să mă duc la ei? Nu m-aș încumeta, ca să zic drept. Eu gândesc faptul că e o problemă serioasă, cu care cred că se confruntă toate comunele și orașele de graniță. Străinii sunt amendați, dar degeaba, dacă nu am gândit o modalitate de a recupera banii de la ei. Așa, dacă vine și se uită Curtea de Conturi în actele noastre, îmi spune, băi primare, dar vezi că ai creanțe de 9 miliarde de lei vechi. Ia recupereazăți-le! Pe bună dreptate îmi zice așa. Numai că eu nu am cum să recuperez nimic. Era bun ca legislativul, Ministerul, să vadă o serie de reglementări, să fie un protocol între țări, nu știu… Nu se pot lăsa lucrurile așa”, a spus Gelu Pecheanu. De altfel, acesta a susținut că, în ciuda bugetului strâmtorat, nu va mări taxele și impozitele pe anul 2018, la Drânceni. „Nu le măresc, pentru că lumea e necăjită și nu mai vreau să pun și eu presiune. Măcar să colectăm ce avem de colectat. Până acum am colectat 72%, dar sper ca până la finalul anului să avem peste 80%. Rog oamenii să își achite dările, ca să nu ajungem pe la executări silite și alte asemenea”, a spus primarul Pecheanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.