Staţia ce urmează să fie înfiinţată în localitatea gălăţeană Matca va fi coordonată printr-un sistem integrat de comunicaţii şi informatică pentru intervenţii active în atmosferă cu ajutorul unui radar dedicat.
Guvernul va înfiinţa în comuna gălăţeană Matca un sistem modern de lansare rachete antigrindă conectat la un radar şi la echipamente informatice. Investiţia se va realiza în cadrul programului naţional antigrindină, a decis vineri, 25 martie, Guvernul.
Localitatea Matca este cel mai mare bazin legumicol din ţară, cu peste 4.000 de producători, 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare cu culturi în câmp.
Potrivit deciziei Executivului, pentru Centrul Zonal de Coordonare Moldova vor fi făcute studii, proiecte tehnice, lucrări şi dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi şi pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea. În sudul Moldovei se investeşte ca urmare a înfiinţării de noi grupuri de combatere în zona de nord (Grupul de combatere a căderilor de grindină Suceava-Botoşani, cu 18 Puncte de lansare) şi est (Grupul de combatere a căderilor de grindină Matca-Galaţi cu 9 Puncte de lansare).
Citeste mai mult: adev.ro/r9cmws