spot_img
spot_img
-0.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Start la Sala Sporturilor

- Advertisement -

* Firma Straco Group SRL, care a câştigat licitaţia de reabilitare a mastodontului de pe Strada Stadionului din Galaţi, face angajări în aer liber, chiar la intrarea în imobilul părăsit de soartă * „Ne dă 10 milioane (n.r. – lei vechi) ca necalificaţi sau 14 dacă avem calificare”, ne-au mărturisit oamenii care încercau să-l convingă şeful de şantier că sunt buni de muncă *

Atenţie, se lucrează!

Tone de gunoi au ieşit din Sala Sporturilor „Dunărea”, clădire din care a rămas doar numele de doisprezece ani de zile. Mai bine de 20 de muncitori au reuşit ieri dimineaţă să scoată întreaga mizerie din fosta casă a handbalului, baschetului şi voleiului din Galaţi.

Moloz, bucăţi de sticlă, saltele rupte (săptămâna trecută a fost expulzat şi un om al străzii care locuia în hardughia părăsită de lângă Spitalul Judeţean) şi resturi alimentare.

Era o forfotă, ceva de nedescris, de ziceai că urmează să vină vreun reprezentant al partidului aflat la putere în inspecţie. Concomitent erau cuplate la tabloul de tensiune flexurile pentru tăierea unor bucăţi de metal. Cu alte cuvinte, lucrările de reabilitare a sălii au început – situaţie pe care sportul local nici măcar n-o mai visa.

Interviuri la botu’ calului

Încă n-au apărut la faţa locului macaralele şi celelalte utilaje care vor turna beton la construcţia scoasă din circuit în anul 1999, dar firma Straco Group SRL, cea care a câştigat licitaţia de pe urma cărea se va alege cu 1.300.000 de euro (fără TVA) – şi noi, sperăm, cu o sală ca la carte – a început să se mişte.

De pildă, ieri, chiar pe scările din curtea Sălii Sporturilor, se derula o interesantă sesiune de interviuri de angajare. Până să fiu luat la ochi de inginerul-şef al şantierului (nu şi-a declinat identitatea, în ciuda insistenţelor), am intrat în vorbă cu unii dintre cei 15-20 de candidaţi strânşi ciorchine în faţa „biroului” amplasat în aer liber.

„Vreau băieţi serioşi, care să se ţină de treabă. Aici e lucrare serioasă!”, le explica de zor reprezentantul firmei bucureştene gălăţenilor copleşiţi de şomaj.

„De la ziar? Vă rog să plecaţi!”

„Condiţiile sunt bune. Ne dă 1.000 de lei ca necalificaţi sau 14 dacă avem calificare. Mă duc acasă după acte şi sper să mă angajez. Ce să fac, să stau degeaba? Viaţa e grea, dom’le!”, mi-a mărturisit un „necalificat” de 38 de ani.

Iar un altul, de 45 de ani, părea şi mai hotărât: „Venim să turnăm betoane, să reparăm sala!” A fost momentul în care angajatorul de pe scările Polivalentei a intervenit în dialog: „Cu dumneavoastră ce este? Sunteţi de la un ziar? Vă respect mult, dar îmi doresc foarte mult să plecaţi. Nu vă răspund la nicio întrebare. Vă rog să ne lăsaţi, avem multă treabă!”.

Altfel foarte politicos, bucureşteanul a scăpat „porumbelul” de care aveam nevoie: „Lăsaţi-mă un an de zile şi mai stăm de vorbă!”

Secretomanie pe domeniul public

Prin urmare, deşi are termen de finalizare de 18 luni, câştigătorul licitaţiei îşi propune să refacă mastodontul în timp record. Totuşi, este greu de înţeles secretomania firmei care, până la urmă, urmează să reabiliteze un obiectiv de interes public şi nu vila sau piscina vreunui particular.

Ca să ne asigure că este deranjat până la capăt de prezenţa presei, oficialul Straco Group SRL – un tip la vreo 45-47 de ani – ne-a bătut obrazul de la distanţă.

Observase obiectivul fotoreporterului nostru, nimic inopinat de vreme ce-l avertizasem că nu se poate scrie despre începerea lucrărilor la Sala Sporturilor „Dunărea” fără o fotografie adecvată. Şi chiar dacă domni sa s-a supărat, noi suntem bucuroşi nevoie mare! În sfârşit se întâmplă ceva la Sala Sporturilor. Să fie!

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.