DEMERS… După ce Primăria și Spitalul Huși au fost obligate de instanța de judecată să achite daune morale unei familii din Bunești-Averești, fiecare, câte 53.000 euro, pentru moartea unei fetițe în secția de Pediatrie, cele două instituții s-au decis într-un final să atace hotărârea de fond. Nu pentru că familia copilei nevinovate nu ar trebuie să primească tot ceea ce judecătorii cred de cuviință a fi acordat în acest caz dureros, însă demersul Primăriei Huși și al Spitalului „Dimitrie Castroian” ar trebui să fie dus cu perseverență și maxim interes, cu cât acești bani, deloc puțini, nu vor fi dați din buzunarele cuiva din conducere, ci vor fi dați din banii localnicilor, adunați din taxe și impozite. De aceea, cele două instituții, găsite răspunzătoare moral de moartea în 2004 a unei copile nevinovate în vârstă de 4 ani, ar trebui să aibă cel mai mare aplomb în a lupta pentru ca daunele să fie cât mai mici. Prima care a declarat însă Apel a fost firma de asigurare-reasigurare, semn că acolo unde banii nu sunt din desaga publică, parcă altfel „doare” orice sumă stabilită drept daună morală.
Familia Alexandrei Bedregeanu, fetița care a fost adusă pe picioarele ei la Spitalul Huși, cu o simplă răceală, dar, peste doar un ceas-două a murit în brațele medicului pediatru, are meritul de a duce de 11 ani de zilă o luptă sfâșietoare în instanță, în memoria micuței decedate din vina altora. Numai în sufletul acestor oamenii să nu fii, să tot răscolești o rană la fiecare termen de judecată și cu fiecare moment în care trebuie readuse în atenția magistraților detaliile unei povești atât de triste. Iată însă că, deși speranțele erau tot mai slabe, după 10 ani, instanța Judecătoriei Huși, unde acțiunea pentru răspundere delictuală, ce-i drept, a fost deschisă în 2018, a dat verdictul. Medicul pediatru, Primăria Huși, precum și Spitalul Huși au fost găsiți responsabili, așa că, împreună, au fost puși să achite în jur de 160.000 de euro rudelor fetiței. Spitalul și Primăria Huși vor fi nevoiți să achite, fiecare, peste 53.000 euro, niște sume uriașe pentru bugetele strânse cu greu din taxele și impozitele oamenilor. În data de 9 decembrie, cu promptitudine, firma de asigurare-reasigurare ASTRA a declarat prima Apel, semn că are interes direct să lupte pentru daune cât mai mici.
„Datoria familiei este să lupte în numele Alexandrei”
Primăria Huși și Spitalul s-au mișcat mai lent, dar, într-un final, au declarat și ele Apel. La fel a procedat și medicul pediatru în cauză, dar și toată familia Alexandrei Bedregeanu. Acest lucru arată că lupta se mută, practic, cu totul la Curtea de Apel Iași, unde rămâne de văzut dacă cuantumul daunelor va rămâne la nivelul celor aproape 160.000 de euro. Au fost cazuri în care daunele au rămas la fel, dar și cazuri în care acestea au fost diminuate. Chiar recent, în cazul unui accident rutier petrecut la Ghermănești, soldat cu moartea unei femei. Daunele acordate inițial au fost înjumătățite la Curtea de Apel Iași. „Judecătorii decid și ei vor spune ce se cuvine și ce nu. Datoria familiei este să lupte în numele Alexandrei. Dacă în penal nu s-a găsit niciun vinovat pentru moartea ei, măcar în civil să simtă responsabilii că nu e corect ca oamenii să ajungă la spital cu speranța că vor fi salvați, iar aici să se întâmple ce s-a întâmplat cu Alexandra. Ce vor decide judecătorii, toată lumea se va supune, la sfârșit”, spun apropiații fetiței decedate.
Berica Spiridon Cerasela vreau șefă la spitalul Huși
Ești rău intenționată. Ori ești vreo colega frustrata de a lui Cerasela ori ești vreo șefa lu bărbătesc care are ura personala.
E clar că există ceva personal. Doar că distruge gratuit imaginea d-nei doctor. Mare păcat.
Chiar vrea sefa ? sau e doar careva care nu o place care tot revine cu fraza asta ,daca se simte competenta sa isi depuna candidatura , dar in cazul spitalului Husi trebuie sa fie prost sa te bagi cu toate probleme care sunt .
Ieri Popa balbaia pe holuri ca el nu aluat spaga ahah
Spitalul din Huși a ajuns Spitalul Morții.
Nu e vorba de bani. Mergi la spital cu copilul viu si te întorci cu el mort, din cauza unor porecliti medici. Sa facă cu toții pușcărie!!!
https://stiriest.ro/2025/01/13/acuzatii-grave-de-coruptie-la-spitalul-din-husi-angajari-pe-spaga-si-achizitii-supraevaluate-sub-lupa-procurorilor/
Oameni cărora niciodată nu li se vor da înapoi ce au pierdut ,acum e vb de un copil,dar câte nu au fost și cata bătaie de joc …ce am putea sa le dorim celor cărora nu le-a pasat omenește puțin…..măcar puțin…
Diavolul este prietenul care nu rămâne niciodată pana la final,Raul se manifesta prin inconstanta și abandon .
Porc eati tu boule. Cu ce ar mai incalzi acu tripul copilului rece
De ce spunea fosta conducere că îi este frică să nu plătească ca persoana fizica? Știa cumva că e vinovată?
Vinovata , corupta.. exista un ” duo” secretara catalina cretu – directoarea lucia rotaru acelea au taiat si spanzurat cazul copilului prin fals in acte publice: hartii cu data falsa registre modificate hartii scoase la imprimanta in alb cu parafa unor medici decupata si xeroxata pe ea referate inregistrate carora li s-a pierdut urma. De ce credeti in in posturile cheie se pun numai oameni de-ai lor? Cumatre si cumetrite de astea? Telefoane de trafic de influenta la colegiu medicilor din partea jigodiei de fosta managera la casa de sanatate unde lucra alta jigodie Crăciun care pleca cu portbagaju plin de porci de la husi…terminati-o bai sa va mai dati fecioare pe la carciuma din plopeni .. niste banditi sub acoperire asta sunteti!
Băăăăă, dati baniiiiiii porcilor!!!! Dati baaaaaaa baniiii baaaaaaaa!!!!!!!!!!!!