„Ziarul de Iaşi” vă prezintă în premieră detalii din studiile geotehnice realizate pentru amplasamentul din zona Carrefour ERA. Lucrările de amenajare pentru râul Bahlui rezolvă problema inundabilităţii, dar sunt şi alte probleme care trebuie luate în calcul.
„Apa subterană poate inunda pachetul nisipos cu influenţe negative asupra caracteristicilor fizico-mecanice ale acestuia”, se arată într-unul dintre studii. Astfel, se ridică problema subsolurilor, care nu ar fi recomandate din cauza costurilor. Numai că spitalul regional de urgenţe are nevoie de astfel de subsoluri. Autorităţile de la Bucureşti vor compara avantajele şi dezavantajele celor două amplasamente: ERA sau Valea Ursului. O decizie în privinţa locului unde va fi construit spitalul va fi luată „extrem de curând” a declarat un seceretar de stat prezent ieri la Iaşi
Autorităţile vor decide amplasamentul Spitalului Regional de Urgenţe (SRU) între două zone: Valea Ursului şi complexul ERA. Diferenţa între cele două ar putea fi determinată de nivelul costurilor suplimentare pentru amenajarea terenului sau a racordurilor la utilităţi.Primul a fost propus de Primăria Miroslava, al doilea a fost recomandat de Primăria Iaşi.
Ambele amplasamente au probleme ce ţin de accesibilitate, risc de inundaţii şi, nu în ultimul rând, de lipsa utilităţilor. „Ziarul de Iaşi” vă prezintă în exclusivitate detalii din studiul geotehnic întocmit pentru amplasamentul din zona ERA, în contextul în care pentru cel din Valea Ursului principala problemă este cea a accesibilităţii. În următoarea săptămână vor fi făcute noi analize prin care vor fi comparate cele două amplasamente, iar o decizie în privinţa locului unde va fi construit SRU ar putea veni „extrem de curând”, conform unui secretar de stat al Ministerului Sănătăţii, prezent ieri la Iaşi.
În zona ERA se poate construi, dar problema e nivelul costurilor
În 2015, compania ieşeană Progeocon SRL a realizat pentru Primăria Iaşi un studiu geotehnic preliminar pentru construirea de clădiri în zona complexului ERA. În document, intrat în posesia „Ziarului de Iaşi”, specialiştii au recomandat montarea de piloţi din beton armat pentru fundare în cazul clădirilor cu regim de înălţime mare. „Deoarece zona de influenţă a fundaţiei clădirii se află în zona pământurilor cu capacitate portantă redusă (nisip prăfos şi nisip, lichefiabile în cazul seismelor şi a creşterii nivelului apei subterane), recomandăm fundarea indirectă, prin intermediul piloţilor din beton armat, foraţi şi turnaţi pe loc ca fiind soluţia cea mai bună”, spun specialiştii.
- Advertisement -
- Advertisement -