spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚÃ „ELENA BELDIMAN” BÂRLAD EFECTUEAZÃ TESTE SARS-COV-2!!! (FOTO)

- Advertisement -

ÎN SFÂRSIT….O veste bunã vine de la spitalul din Bârlad, unitate suport Covid-19! Conducerea a anuntat faptul cã aparatul Real Time PCR, donatie a omului de afaceri Constantin Dulute, a fost pus în functiune. Primele teste au fost deja efectuate personalului medical din cadrul sectiei ATI Reanimare. Cu acest dispozitiv medical de peste 75 000 de dolari, vor putea fi testati toti cei care sunt suspecti de a fi infectati cu coronavirus si este vorba de testul molecular pentru depisarea Covid-19. De asemenea, omul de afaceri a cumpãrat si teste, iar rezultatul unei astfel de analize va fi cunoscut în patru ore.Conducerea spitalului a anuntat cã s-a trimis Ministerului Sãnãtãtii (*MS), încã de ieri, o adresã prin care solicitã ca unitatea sanitarã bârlãdeanã sã fie inclusã în programul national pentru depistarea Covid-19. „Testãrile vor fi fãcute de medicul de laborator, Anca Litã, si de o doamnã biolog, ambele cadre medicale fiind angajatele spitalului la Laboratorul de analize al institutiei noastre sanitare”, a precizat managerul spitalului bârlãdean, ec. Daniela Bors.

Acesta este un pas foarte important pentru întregul sistem sanitar vasluian care, iatã, reuseste sã stabileascã în doar patru ore de la recoltare, dacã pacientii sunt sau nu infectati cu noul coronaviruis. De asemenea, conducerea spitalului a anuntat cã s-a trimis Ministerului Sãnãtãtii (MS), încã de ieri, o adresã prin care solicitã ca unitatea sanitarã bârlãdeanã sã fie inclusã în programul national pentru depistarea Covid-19. Decizia MS va apãrea sãptãmâna viitoare în Monitorul Oficial. Dupã ce Spitalul din Bârlad va fi inclus în acest program, MS va deconta 200 de lei/test.

„Mulțumim pentru minunea din Sãptãmâna Mare!”

Conducerea spitalului bârlãdean si-a exprimat marea bucurie de a avea acest aparat RT-PCR functional si a arãtat cât de mult înseamnã importanta donatie pentru institutia sanitarã si întregul colectiv medical, din prima linie de luptã împotriva Covid-19 si pentru pacienti:

„Mulțumim domnului Constantin Duluțe pentru implicarea constantã în sprijinul Spitalului Municipal de Urgențã <<Elena Beldiman>>. Datoritã domnului Constantin Duluțe, spitalul nostru are începând de astãzi sistemul Real Time PCR (R-T.-PCR – n.r.) pentru confirmarea coronavirusului ce include pe lângã aparatura necesarã, 1000 de kituri de extragere a ADN-ului și 1000 de kituri pentru RT-PCR. În mai puțin de 3 sãptamani, am reușit sã avem un Laborator de biologie molecularã, nivel de biosiguranțã 3. Acest succes este rezultatul unei excelente colaborãri între spital, domnul primar Dumitru Boroș și Consiliul Local Bârlad, care au înțeles necesitatea acordãrii unui sprijin financiar pentru construcția, amenajarea și dotarea acestui laborator. Cu toții depunem eforturi susținute pentru a fi alãturi de populatia din Bârlad și împrejurimi pentru a putea depãși efectele pandemiei! Ca rezultat al bunãtãții, perseverenței și al muncii depuse, astãzi avem un rezultat extraordinar, vom începe testarea pentru SARS-Cov-2 utilizand sistemul primit prin Fundația <<Constantin Duluțe>>! Astãzi am efectuat primele teste recoltate de la personalul medical din prima linie care ingrijesc pacienți confirmați cu COVID, teste lucrate de personalul medical din laboratorul nostru sub atenta supraveghere a unor specialisti din Iasi. Mulțumim tuturor celor implicați!”, a precizat conducerea spitalului bârlãdean.

Bârladul, printre primele spitale din tarã la testarea Cvovid-19

Astfel de aparate, cum este cel din Bârad, de ultimã generatie, sunt doar în opt centre de testare din România si a nu se face confuzie cu testele rapide sangvine, care au ca metodã detectarea anticorpilor. Prin testarea molecularã se poate depista Covid-19 încã din primele ore ale infectiei, pe când celelalte teste rapide indicã infectia de abia dupã zece zile. Astfel de aparate mai sunt la Bucuresti (Institutul de Boli Infectioase „Matei Bals„, Spitalul Clinic „Victor Babes„ si Institutul Medico-Militar „Cantacuzino”), Cluj, Timisoara, Craiova, Constanta si Iasi. Primarul Dumitru Boros îi multumeste din nou omului de afaceri Constantin Dulute, bârlãdean care iatã, a fãcut o minune pentru spitalul care este în prima linie de luptã cu noul coronavirus.

„Este important ca spitalul din Bârlad sã aibã posibilitatea de a diagnostica rapid infectiile cu Covid-19. Apelul nostru de a primi ajutor de la oamenii de bine a avut ecou si astfel oamenii, fie ei simpli sau de afaceri, au constientizat momentele grele prin care trecem cu totii. Domnului Constantin Dulute, care s-a oferit sã facã aceastã donatie vitalã pentru situatia în care ne aflãm, nu pot decât sã îi multumesc public, în numele tuturor locuitorilor municipiului Bârlad! Mai ales cã, în situatii critice, domnia sa a demonstrat mereu cã este alãturi de bârlãdeni, ceea ce aratã cã este un om de exceptie”, a declarat primarul Dumitru Boros.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.