spot_img
spot_img
-0.6 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Spitalul din Negrești, cea mai mare investiție din istoria orașului: a primit avizul Companiei Naționale de Investiții

- Advertisement -
PROMISIUNE ÎNDEPLINITĂ… Doctorul Nelu Tătaru s-a ținut de cuvânt. În campania electorală din 2020, acesta a promis că orașul Negrești va avea un spital nou-nouț după ce fostul ministru al Sănătății, Cseke Atilla, a pus lacătul, în 2011, pe spitalul care acum este ruină. Au trecut patru ani de luptă și iată că pe 31 mai 2024, Compania Națională de Investiții a trimis Primăriei Negrești avizul Comisiei Tehnico-Ecomonice. Valoarea proiectului se ridică la 170 de milioane de lei. În ultimii ani, Dumitru Buzatu i-a spus primarului Cristi Rusu să o lase mai ușor, că un asemenea proiect nu se va face niciodată. Propaganda pesedistă, formată din copiii de suflet ai baronului șpăgar, a rostogolit bulgărele neputinței. Dovada minciunii lor o publicăm în exclusivitate, în facsimilul de mai sus.

NOU… Vești bune pentru negreșteni. Proiectul “Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Spital Orășenesc Negrești” a primit, pe 31 mai, avizul Comisiei Tehnico-Economice a Companiei Națională de Investiții. Potrivit primarului Cristi Rusu, aceasta a fost cea mai dificilă etapă de până acum. “A fost avizul cel mai greu de obținut. Toate procedurile au durat un an și jumătate. Ne-au cerut foarte multe documente, inclusiv un studiu de fezabilitate cu componente de DALI, adică un proiect tehnic. Am scos la licitație, firmele au făcut contestații și, astfel, am avut procese care au durat. După ce am făcut proiectul, l-am modificat de vreo șase ori în decursul unui an și jumătare în funcție de observațiile care veneau de la CNI. Următorul aviz tehnico-economic va fi la Ministerul Dezvoltării, doar că acolo va fi altceva, pentru că  documentația va fi susținută de Compania Națională de Investiții. Până acum, documentația era susținută de noi, beneficiari, împreună cu proiectantul. Eu zic că de acum va fi mult mai simplu. După ce vom obține avizul de la Ministerul Dezvoltării, se va da o Hotărâre de Guvern și atunci se va da drumul la investiție. Perioada de proiectare este de patru luni, iar perioada de execuție 24 luni. Deci, eu spun că în trei-patru ani, vom avea un spital nou la Negrești. Este cea mai mare investiție din istoria Negreștiului, vorbim de un proiect de 170 de milioane de lei, ceea ce înseamnă peste 34 de milioane de euro”, a explicat primarul orașului Negrești.

“Domnul Nelu Tătaru a fost singurul om, singurul ministru, care a crezut în proiectul spitalului de la Negrești”

De-a lungul timpului, social democrații, în frunte cu Dumitru Buzatu, au încercat să-l convingă pe edil să renunțe la proiectul redeschiderii spitalului din Negrești. “Niciodată nu au crezut în acest proiect. Au vrut să transforme spitalul în orice altceva, numai în spital, nu. Ba au vrut acolo o secție externă, ba un centru de bătrâni. Domnul Buzatu mi-a și zis, la un moment dat, să o las mai moale cu proiectul acesta pentru că nu se poate. Sloganul cu care eu am candidat în 2020 a fost “#sepoate”. În continuare cred că se poate să avem un spital în Negrești, este esențial să asigurăm servicii medicale cetățenilor la noi în oraș. Vreau să vă spun că în tot acest demers, am avut un singur sprijin și nu spun asta în scop electoral, deși poate fi perceput astfel. Singurul om care a crezut în acest proiect este domnul Nelu Tătaru. Vă mărturisesc că eu am mai avut momente de deznădejde, însă dumnealui îmi spunea mereu <mergem înainte. Luăm lucrurile pas cu pas>. Ne-am consultat în tot proiectul spitalului, cum e legal, ce trebuie să includem, cum trebuie să arate un circuit. Este foarte important ca un pacient care intră în spital să nu se intersecteze cu pacientul care iese. Sunt lucruri pe care nu le știam, dar domnul Tătaru, ca medic chirurg, le știe foarte bine. Ne-a susținut foarte mult, dumnealui fiind și ministru al Sănătății, a văzut că România trebuie să investească în acest sector. Tot timpul spunea că trebuie să construim și spitale, nu numai alte lucruri. Îi mulțumesc pe această cale pentru că a fost alături de mine și de negreșteni”, a transmis Cristi Rusu.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Mai rasfirati tovarasi,mai rasfirati! Razboiul e la granita de est Romaniei si o astfel de investitie va fi facuta din considerente ce nu se vor intelese ide niste PSD-isti.Punct.

  2. Hai sictir scârbă nenorocită,Vremea Noua, cât îl mai pupi în fund pe acest nenorocit turnător la securitatea comunistă… Tătaru, o să se facă spital la Negrești la calendele grecești..

  3. O manipulare grosolană!
    Tătaru Nu a făcut Un singur spital cât a fost ministru in pandemie, și brusc a devenit interesat de sănătatea românilor?? Ha., haaaa, haaaaa. Promotor al serului experimental, de la care acum pică pe capete….Pe ăsta să-l votați?? Dar de ce, ați băut apa de la câine??
    Și Buzatu, o altă lichea , dar nici cu ăsta. Rememora-ți pandemia, nu a făcut nimic bun!

  4. Stimate domnule primar pai daca nu a putut sa va ajute domnul Tataru in perioada in care era ministru al Sanatatii (unii ar putea spune ca era Sinistru contra Sanatatii!) cum credeti ca o sa va ajute pe viitor? Ca nu prea pare PNL Vaslui in cea mai buna forma si nu se stie daca domnul Tataru va mai fi presedinte al Comisiei de Sanatate din Camera Derutatilor, ca de ministru nici nu poate fi vorba!

  5. Prostii!
    NICIODATA nu va fi spital la Negresti!
    O improvizatie, o sectie a SJU Vaslui, asta e posibil sa se infiinteze, dar sa cititi „Spitalul Orasenesc Negresti”, asta niciodata!
    E o minciuna electorala aparuta cu o saptamana inainte de alegeri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.