Primarul Municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu, a precizat care este destinatia celor peste 500.000 de lei obtinuti de CLM Bârlad prin vânzarea celor 57 de cabinete medicale individuale ale Municipalitãtii. Cu acesti bani se va asigura o parte din cofinantarea de 650.000 de lei, a proiectului pentru sistemul alternativ de încãlzire cu panouri solare la Spitalul de Urgentã din Bârlad si la noua Sectie de Pediatrie (fostul spital de copii). Potrivit OUG 68/2008, privind vânzarea cabinetelor medicale individuale cãtre medicii de familie, sumele strânse pot fi utilizate numai pentru investitii în sistemul de sãnãtate. De aceea a decis primarul bârlãdean folosirea lor drept cotã de cofinantare pentru Programul „Completarea sistemului clasic de încãlzire cu un sistem ce utilizeazã energiasolarã”. „Am vândut cabinetele medicale individuale acum doi ani, legea permitîndu-le cumpãrãtorilor sã plãteascã în rate, timp de 20 de ani, cu un avans de 15% din valoare. La acest moment avem cinci miliarde de lei vechi strânsi, asteptãm sã adunãm 6,5 miliarde lei vechi si o sã îi folosim drept cota noastrã de cofinantare pentru încãlzirea cu celule fotovoltaice a spitalului bârlãdean de urgentã (clãdirea mare si cea a sectiei de pediatrie)”, a spus primarul Constantinescu. Proiectul tehnic este aprobat de ceva timp de consilierii bârlãdeni si înaintat deja pentru finantare la Ministerul Mediului, valoarea totalã a proiectului ridicându-se la 1,7 milioane de lei (17 miliarde de lei vechi) pentru sectia de pediatrie si douã miloane de lei (20 de miliarde de lei vechi) pentru sectiile din clãdirea Spitalului de Urgentã “Elena Beldiman”. Primarul Constantinescu a precizat cã cei de la Ministerul Mediului au dat asigurãri cã vor finanta proiectul, fãrã prea multe amânãri.