spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Speranta noastrã, România voastrã!

- Advertisement -

SPERANTE Peste 50 de elevi din judetul Vaslui au demonstrat cã mai existã sperantã în România. Speranta sunt ei, cei care au învãtat sã gândeascã liber, sã analizeze si sã descifreze o societate si o tarã care, deocamdatã nu are prea multe oferte pentru ei. În ciuda acestor premise, cei 50 de curajosi si-au arãtat disponibilitatea de a înfrunta tot ceea ce îi dezamãgeste aici. Sunt adolescenti, sunt frumosi, sunt inteligenti, iar gândurile lor a trebui sã ne inspire pe toti. Începând de azi, Vremea Nouã vã propune, în fiecare zi, câte un eseu al celor mai talentati dintre ei. Astãzi vã invitãm sã lecturati eseul învingãtoarei din concursul initiat de PNL Vaslui, „România mea”.

Aniversarea celor 136 de ani de la înfiintarea Partidului National Liberal a fost marcatã de Organizatia Municipalã PNL Vaslui printr-un concurs de eseuri adresat tinerilor vasluieni, elevi de liceu, concurs desfãsurat sub sloganul „România mea”. Pe 24 mai, în sala de conferinte a Centrului de afaceri Vaslui, în prezenta membrilor PNL, invitati de marcã fiind senatorul Cristian David, Radu Sorin (propunerea PNL la functia de viceprimar al Municipiului Vaslui), Svetlana Preoteasa – fost secretar de stat la Ministerul Învãtãmântului, în timpului guvernului Tãriceanu -, Dumitru Buzatu, presedintele Organizatiei Judetene PSD Vaslui, Mãdãlin Voicu Jr, care a si sustinut un mic recital la pian, si Corneliu Bichinet, vicepresedintele CJ Vaslui, dar care, chiar dupã spusele sale, a venit la aceastã manifestare în calitate de fost cadru didactic si de iubitor si admirator al tinerilor. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui si Florin Ciurariu, presedintele Organizatiei Judetene, au tinut sã evidentieze faptul cã toate eseurile prezentate în concurs au fost deosebit de interesante, tinerii care au scris aceste lucrãri, în afarã de munca depusã, având un pronuntat spirit civic, ceea ce dã sperante pentru viitor. Câstigãtorii ineditului concurs de eseuri, desfãsurat sub patronajul organizatiei municipale PNL Vaslui, au fost Gabriela Cenusã, de la Liceul Stefan Procopiu Vaslui – locul III, Alexandra LilianaPopa, de la Liceul Teoretic M. Kogãlniceanu Vaslui – locul II si Delia Nebunu, de la acelasi liceu, care s-a clasat pe locul I. Câstigãtoarea marelui premiu, care constã într-o excursie de douã sãptãmâni în SUA, a fost Gina Camelia Roman, de la Liceul Teoretic Emil Racovitã din Vaslui. Cei mai talentati elevi din judet s-au întrecut într-un concurs de eseuri cu tema „România mea”, cele 50 de lucrãri care au intrat în concurs fiind foarte apreciate de juriu. Simona Polak, presedintele organizatei municipale PNL, a spus cã „Am gândit o actiune aparte, prin care sã marcãm cei 136 de ani de la înfiintarea PNL. Sunt convinsã cã avem multe valori care sunt acum în formare si care, pe viitor, vor constitui o provocare pentru actualii politicieni. Acest concurs este doar un început, si sperãm sã-l transformãm într-o traditie!”. Din comisia de hurizare au fãcut parte George Roca – ziarist, redactor sef la revista „Spirit Românesc” din Sydney; Sorin Olariu – ziarist, poet si publicist la ziarul Curentul International, care apare la Detroit; Lucian Oprea – scriitor, jurnalist, fondator al ziarului Gândacul de Colorado, din Denver, Colorado; Theodor Damian, – poet si editor la ziarul Lumina linã, care apare la New York si Viorel Chirilã – manager editor la ziarul Miorita, din Sacramento,California si a fost prezidatã de Lia Lungu, renumitã interpretã de folclor, jurnalist la ziarul Ziua USA din New York si corespondent al ziarului Meridianul Românesc din SUA. Organizatia municipalã a PNL Vaslui a acordat 14 premii (din care 10 mentiuni), mai multe decât se convenise initial motivul fiind „calitatea exceptionalã a lucrãrilor trimise de elevii vasluieni, lucrãri care meritã toate premiate. Lucrãrile care au obtinut locurile I, II si III vor fi publicate în ziare românesti din SUA, iar premiul special al jurnalistilor români din diaspora a fost recompensat cu o excursie în SUA”, conform spuselor lui Gelu Viziteu, unul dintre amfitrioni. Cuvinte de laudã la adresa initiativei si a muncii tinerilor vasluieni a avut si Dumitru Buzatu: „A fost o manifestare superbã, care ne-a arãtat cã cei care sunt mai tineri, care abia pornesc în viata de adult, au de multe ori o claritate asupra lumii în care trãiesc mai mare ca a celor mai vârstnici. Ceea ce este încurajator pentru noi, ca natiune, este cã tinerii pe care i-am ascultat în aceastã searã sunt optimisti si curajosi, si am speranta cã în viitor, ei vor putea schimba în bine sociatatea în care trãim”

România mea

de Gina Camelia Roman

Mi se spune cã sunt un copil îndrãznet aflat pe treptele maturizãrii … Frumoasã caracterizare…Mã simt cuprinsã de un vârtej analitic si mã gândesc cã as putea sã decupez scurte fragmente de viatã autentic româneascã, într-o dimineatã frumoasã de varã. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatã binoclul si privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastã tarã teribil de simplã si frumoasã, trecutã adesea prin focurile unor rãzboaie,despre care am învãtat la istorie cã nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatã si blamatã, si oachesã, cu oameni care viseazã sã trãiascã în altã tarã. Iluzoriu? Nu stiu ce sã zic de la înãltimea celor 17 ani ai mei… Este tara mea, tarã scãpatã din mânã ce se îndreaptã spre un declinul sadic creat de propriile mentalitãti? Ar fi absurd sã pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mãsurã sã învinuiesc tara pentru nimic ci doar sã atrag atentia cãtre “umilul” megies român.

Este cert faptul cã într-o zi voi putea pãrãsi aceastã tarã, privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fata propriei usi fãrã cheie…Cutez a-mi pãrãsi tara si a începe viata într-o tarã perfectã? Este România o tarã perfectã? Cum ar arãta o tarã perfectã, cu oameni perfecti? România este locul unde am crescut, am împãrtit bucurie, tristete, am învãtat sã iubesc, sã dau frâu liber imaginatiei, sã cred în fortele proprii, sã mã exprim, sã ajut, sã caut rãspunsuri, sa ignor, sã sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o tarã ierarhic magnificã,iar spectacolul proastei imagini va înceta.

Mã simt prinsã în mrejele tãrii care, cu o ultimã sfortare, încearcã sã mã ademeneascã prin masivele ei înzãpezite iarna, prin adierea florilor de primavarã, cu aerul ei de fecioarã adormitã de bogãtia verii si dezmierdatã de o bãtrânã toamnã târzie, traversatã dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatã cu sapa si cu calul de oameni care s-au chinuit sã-si dea un rost propriei vieti. Purtãm cu noi veacul frumusetii, a dorului de drumetii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parcã prin vene desi glasul biroului si ora 7 pândeste perfid… De undeva, din inima tãrii se aude tulburãtor imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitã sã trãiascã, având un cult al acumulãrii de traume. Probleme sau pãreri tardive puse fatã în fatã cu românul se aud ca dintr-o crevasã: avem facilitãti insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pitipoance cu sex appeal, faptul cã pentru clasa politicã suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacã indecentã înseamnã echivalenta vot – peste congelat, cã noi desi nu avem suficiente case construim monumente, cã bunele maniere par a se gãsi la intelectuali sau în aparentã la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cã la capãtul sãrãciei se aflã viata, clubul, luxul. Cumplit este faptul cã fiecare dintre noi avem idealuri si sentimente, suntem o întreagã natiune ce ne cãutam valori si încã îndrãznim sã sperãm cã vom trãi o viatã care sã nu se transforme în tipul de hranã fãrã condiment.

As vrea sã cred cã, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul tine de noi, redresarea tine de noi, cã le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmã de pamânt. As vrea sã se trezeascã în noi spiritul civic si sã ne gândim cã nu am putea privi altfel România decât locul unde copii sunt învãtati sã vorbeascã româneste, sunt educati si purtati de mânã în grãdinite, apoi la scoalã.

Dacã m-ar întreba cineva de unde sunt, cu sigurantã as sti sã rãspund: din Vaslui, de pe o stradã anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fãrã nicio noimã, colt cu maneaua vecinului de la parter si cu bormasina celui de la 3 care sparge si mestereste de cel putin un an.

Mã uit în oglindã analitic, cred cã arãt bine, pãrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamã. Cobor scãrile prudent, mi-e teamã sã nu alunec , a spãlat proaspãt femeia noastrã de serviciu. La capãtul culoarului deja zãresc aceleasi siluete, vecinii mei care ascultã muzicã pusã în casã de afarã. Încerc sã-i ignor, asa cum ignor si replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abtine sã nu exclame “Ce dracu or face ãstia toatã ziua în fata blocului. Altii de vârsta lor au si copii. Mai târziu îti dau în cap pentru o bucatã de pâine. “ În naivitatea ei sperã sã nu ajung si eu ca ei.

Înaintez spre iesirea din scarã, Vali, un urecheat ciudat mã salutã zâmbind cu gura plinã de seminte. Schitez un zâmbet, mã mai întreabã ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sã aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mã întreb dacã vreunul o fi avut în viata lui emotii la românã, sau s-o fi strãduit la matematicã. Îmi vine un gând si mai ciudat în minte. Cum or fi arãtat când erau bebelusi, moi si pufosi. Ce asteptãri o fi având de la ei niste mãmici nedormite? Unde, pe ce scarã a societãtii ar trebui sã-i asez? Sunt scursuri, sunt plevusca? Or fi, dar sunt români, la fel ca si mine! Asta nu pot ignora. Ce sanse primesc ei si de la cine? Ce sanse primesc eu si de la cine?

Prin urmare , eu am un reper, eu cea dintr-o familie obisnuitã, ei – din familii la fel de obisnuite, ca si mine, lãsati de capul lor, au alte repere…Eu, de pe strada X, din blocul X ca si ei, eu din Vaslui, ca si ei, eu din România ca si ei …Din România mea si din România lor…

Mergând spre scoalã, mã gândesc brusc la ce as vrea sã mã fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel putin bulversante, “Scoala româneascã scoate tâmpiti”, oi fi si eu unul dintre ei, cu sigurantã,” medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, si e la modã sã te tratezi în strãinãtate”, toate fetele de vârsta mea vor sã se facã modele sau nu stiu, ceva care sã le aducã multi bani si faimã.

Îmi atrage brusc, deodatã atentia un afis publicitate rupt. Încã se mai observã zâmbetul ca pentru pozã al celui care promitea ca si altii marea cu sarea! Mã întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Dacã da, avem acelasi numitor comun,eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Drumul cãtre scoalã e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sã vãd ceva, o pãrticicã din tara asta. In acest moment vãd o femeie cãrând o sacose, însotitã de sotul care fumeazã o tigarã… si simt brusc cã nu mai vreau sã ma gândesc la nimic…

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.