spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Spectacol-maraton, la Husi!

- Advertisement -

PETRECERE Un spectacol-maraton se pregãteste intens în „orasul dintre vii”, care mâine va fi gazda a douã evenimente asteptate de copii si pãrinti, deopotrivã. Este vorba despre cea de-a treia editie a Festivalului Primãverii, dar si despre Festivalul Judetean de Gimnasticã si Dans „Speranta”. Zeci de copii vor prezenta momente care mai de care mai antrenante, juriul vigilent având de dat note inclusiv celor mai frumos îmbrãcate echipe.

Nu întâmplãtor a fost aleasã sãptãmâna rezervatã ‘Scolii altfel”, au spus organizatorii. „Prin acest concurs, ne-am propus ca în sãptãmâna <<Scoala Altfel – Sã stii mai multe, sã fii mai bun!>> (07 – 11 aprilie 2014) sã antrenãm prescolarii si educatoarele în activitãti extracurriculare, prin care sã valorificãm potentialul artistic al copiilor, contribuind astfel la formarea laturii estetice si sociale a personalitãtii umane, la dezvoltarea gustului pentru frumos, urmãrind în acelasi timp stimularea talentului si a aptitudinilor în domeniul artistic”. Peste 40 de momente speciale, puse în scenã de cadrele didactice si micutii îndrumati de acestea, se vor prezenta în fata publicului, miercuri, 9 aprilie, în sala de spectacole a Primãriei Husi. Va fi, de altfel, si o adevãratã paradã a modei, întrucât si costumele vor fi punctate. Interesant este cã s-au înscris în concurs nu doar unitãti de învãtãmânt de la oras, ci si comunele au venit sã arate cã si în mediul rural, cu vointã si pricepere, dascãlii fac lucruri deosebite. Este vorba despre institutii din comune precum Berezeni, Pogãnesti, Ghermãnesti, Cretesti, Deleni sau Hurdugi. Asemenea evenimente, precum Festivalul Primãverii, organizat de Grãdinitele nr. 6 si nr. 9 Husi, împreunã cu structuri ale Scolii Gimnaziale „Ion Creangã” Husi si coordonat de Zoica Popescu (inspector învãtãmânt prescolar), Viorica Hrapciuc (director Scoala „Ion Creangã”) si educatoarea Liliana Pascal, oferã un bun prilej celor mai ambitioase cadre didactice sã se facã remarcate cu roadele muncii lor.

„Scopul este dezvoltarea personalitãtii copiilor”!

„La spectacol va fi un invitat surprizã, mascota PIPO, un prieten îndrãgit de copiii prescolari. PIPO este personajul din revista cu acelasi nume, care este un auxiliar didactic ce sprijinã activitatea instructiv-educativã din grãdinitã si familie. Revista este parte a unui proiect educațional al MEN <<Sã citim pentru mileniul III>>, realizat împreunã cu toate ISJ-urile din tarã. La spectacol sunt invitati si elevii Scolii Gimnaziale <<Ion Creangã>> Husi, care sunt activati în proiectul educational <<Tu esti vântul de sub aripile mele>>, proiect coordonat de educatoarea Stoian Maria Margareta, având drept scop formarea si dezvoltarea personalitãtii copiilor, îmbunãtãtirea performantelor scolare, precum si stimularea interesului si a dorintei copiilor de a se cunoaste si de a forma noi cercuri de prieteni (altul decât mediul de provenientã)”, au transmis organizatorii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.