spot_img
spot_img
1.6 C
Vaslui
28-dec.-2024

Spectacol în Piața Civică din Vaslui, cu datini și obiceiuri de iarnă

- Advertisement -

Piața Civică din Vaslui este plină, în aceste momente, cu mascati, ursi, capre si multe alte personaje specifice traditiilor de iarnă din zona Moldovei. Sute de vasluieni asistă la acest spectacol al Festivalului „Datini si obiceiuri de iarnă”, preconizat să dureze până diseara. Aceștia primesc din partea organizatorilor ceai, colaci și mere.
„Sunt peste o mie de participanți. Organizăm în jur de 100 evenimente într-un an, dar este de departe cel care atrage cel mai mult interesul oamenilor indiferent de vârsta lor. ~n afara celor 33 de trupe din județul Vaslui, avem două invitate de la Bacău, trupele de urși de la Dofteana și Comănești. Sunt reprezentate toate vârstele pentru că vrem să facem transferul între generații în ceea ce privește obiceiurile noastre de iarnă. Vasluiul încă este locul unde se păstrează aceste tradiții. Reușim, iată, la cea de-a 37-a ediție să strângem alaiul din județ. Vasile Adăscăliței spunea că folclorul este un organism viu, dar iată că o tradiție veche, specifică acestor meleaguri, reușește să creeze entuziasm nu numai pentru cei în vârstă, care au prins aceste obiceiuri în vatra satului, ci și pentru cei mai mici”, a declarat Lucian Onciu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.