DESTRUCTURARE… În ultima perioadă, se întâmplă ceva straniu cu polițiștii din Huși, îndeosebi cu cei care abia au absolvit școala de subofițeri! Dacă recent o polițistă din “orașul dintre vii”, abia angajată în sistem, a fost prinsă la furat haine într-un mall din Iași, alegându-se cu dosar penal, zilele trecute echipele “Anticorupție” din cadrul DGA au destructurat un întreg grup infracțional, dezvoltat chiar în sânul Poliției Huși. Opt agenți de poliție, cei mai mulți abia intrați în profesie, au fost reținuți și, ulterior, duși în fața instanței de judecată, acuzați de infracțiuni inimaginabile pentru niște oameni ai legii. Luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu în formă continuată, constituirea de grup infracțional organizat și chiar delapidare – acestea sunt acuzațiile care, pe baza probelor deja strânse, au uluit nu atât ofițerii DGA și procurorul de caz, cât opinia publică. În dimineața zilei de 28 noiembrie, hușenilor nu le venea să creadă că anchetatorii de la Vaslui au descins nici mai mult, nici mai puțin decât… în sediul Poliției Huși, iar cei acuzați de fărădelegi erau chiar agenții de la Biroul de Ordine Publică, puși pe căpătuială rapidă, cu o invenție care îi forța pe șoferi să încalce regulile, ca, apoi, să dea mită agenților, pentru a nu le lua permisele. Un alt șoc a fost la aflarea identității agenților corupți, marea majoritate tineri, la început de carieră, dar păstoriți la rele de doi polițiști cu vechime. Este vorba despre Roman Florin și Huțuțui Dumitru (veteranii grupului) și mai tinerii Kuniak Andrei, Dănilă Dănuț, Boțu Cătățin, Iulian Lucan, Marius Pălie și Andrei Spiridon, acesta din urmă fiind singurul lăsat acasă după reținere, fără nicio măsură preventivă, pe motiv că are doar 2 acte materiale. Ceilalți însă, împreună cu polițistul de frontieră Lucian Bojoga și complicele lor la toată operațiunea, șoferul Ionel Androni, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
În dimineața zilei de 28 noiembrie, în Huși s-a răspândit cu repeziciune vestea că un grup mare de anchetatori au luat cu asalt… sediul Poliției! Mulți au crezut că e vorba despre o confuzie, căci la Poliție sunt doar oameni ai legii, iar “Anticorupția” nu ar avea cum să caute corupții chiar în sânul instituției care păzește legalitatea la Huși. Numai că DGA-ul a dat chiar în toiul perchezițiilor, extinse la 16 locații (domicilii ale polițiștilor), un comunicat clar, prin care confirma toată acțiunea. A ieșit astfel la iveală faptul că sunt vizați 8 agenți de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică (Poliția Huși), un polițist de frontieră, dar și doi complici ai acestora. Motivul pentru care Anticorupția a venit să destructureze cuibul de la Huși a șocat mai cu seamă șoferii, primii vizați de polițiștii puși pe rele. Concret, polițiștii puneau două mașini să circule ostentativ, încet, la derută, pe sgmentul Huși – Albița, zonă în care multe autovehicule vor să ajungă mai grabnic la vamă. Acestea erau nevoite să forțeze anumite depășiri, văzând cu cele două mașini merg “ca după mort”, iar în momentul în care depășeau pe linia continuă, erau imediat opriți și li se spunea că li se ia permisul. Tot ei cereau mită, ca să îi “ierte”, primind astfel sume între 100 și 1500 lei, ba chiar, de la un șofer mai speriat, suma de 600 de euro. Grupul astfel transformat din polițiști în răufăcători la drumul mare a fost oprit din acțiune de telefonul unui șofer care a sunat la telefonul verde anticorupție și a spus cele pățite.
Au vrut să se îmbogățească repede, jupuind șoferii care circulau pe DE 581, segmentul Huși-Iași
Simultan, în grupul de polițiști era și un agent care efectiv a refuzat să ia mită. Acesta ar fi ales să coopereze cu anchetatorii intrați deja pe fir și să le dea o mână de ajutor, pentru a-i prinde pe agenții care parcă își pierduseră mințile în fața banilor câștigați ușor și care, în loc să aplice legea, acționau precum răufăcătorii. Agentul care a cooperat cu anchetatorii s-a mutat între timp la IPJ Suceava. În urma perchezițiilor, la unul dintre agenți vizați, Dumitru Huțuțui, s-ar fi găsit sume impresionante – 10.000 euro și 75.000 lei. Huțuțui are în dosar 24 de acte materiale. Campionul mitei este însă colegul Florin Roman, cu 45 de acte materiale. Aceștia doi sunt polițiști cu experiență, care, în loc să servească un exemplu pentru agenții abia ieșiți de un an, doi, de la școala de subofițeri, i-a ghidat, probabil, în a transforma Poliția într-o proprietate privată, în care unora le-a trecut prin minte că s-ar putea îmbogăți, jupuindu-i pe șoferi. Dacă anchetatorii au susținut cu probe și infracțiunea de delapidare, aflată în sarcina unora din agenții arestați, este lesne de înțeles că grupul vesel al polițiștilor țintea să facă bani din orice, chiar și din ceea ce aparținea Poliției. Instanța Tribunalului Vaslui a dispus arestarea preventivă a celor 7 agenți de poliție (Roman Florin, Huțuțui Dumitru, Kuniak Andrei, Dănilă Dănuț, Boțu Cătățin, Iulian Lucan), dar și a complicelui Ionel Androni. Pe agentul Marius Pălie, dar și pe polițistul de frontieră Lucian Bojoga i-a trimis în arest la domiciliu. Avocații au roit în ziua judecății propunerii de arestare, formulată de Parchet, în jurul polițiștilor pe care îi aveau de apărat. Unii avocați au recunoscut că ofițerii DGA și-au făcut treaba ca la manual, căci probele sunt greu de combătut. Au fost puse echipamente de moniotorizare audio-video, inclusiv în mașinile de serviciu ale polițiștilor corupți.
Polițiștii onești trag ponoasele: “Ne oprește lumea pe stradă să ne întrebe dacă mascații au arestat toată Poliția Huși”
Fără îndoială că în Poliția Huși sunt și polițiști corecți, care își fac treaba cu seriozitate. I-au tras însă în jos colegii care s-au apucat să facă asemenea grozăvii. Biroul de Ordine Publică, de pildă, a rămas aproape gol, după ce au trecut pe acolo ofițerii Anticorupție, așa că nu e deloc simplă treaba în prezent la Poliția Huși. Polițiștii rămași să își facă datoria dau vina pentru situația fără precedent pe șeful Biroului de Ordine Publică, George Poghircă. Acesta ar fi stat în ultima vreme doar prin concedii medicale, iar, fără o mână de șef autoritar între ei, polițiștii din subordine s-au apucat să facă ce i-a tăiat capul. “Pe domnul Poghircă știm că l-a văzut o comisie medicală de la Galați parcă și a spus că nu este de pensionare. Noi nu vrem să zicem că aceste concedii medicale nu sunt reale sau că fuge de muncă, dar dacă tot nu vine la muncă zi de zi, să lase pe altul la conducere, că uite în ce situații ajungem. Ne oprește lumea pe stradă să ne întrebe dacă mascații au arestat toată Poliția Huși. Noi privim totul cu încrederea că măcar acum s-a făcut curat, dar e jenant pentru noi. Suntem destui colegi care ne facem treaba cu respect pentru profesie. Păcat de tinerii aceștia care, poate fără să conștietizeze ce comit, au ajuns în cătușe. Nu mai înțelege nimeni ce au învațat ei la școala de subofițeri, dacă una fură din magazin, alții pun la cale soluții ca să ia șpagă de la șoferi. Acolo e problema. Să îi învețe să fie de partea legii, nu să fie primii care să abuzeze de ea”, au spus polițiștii de la Huși.