spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Sotia unui judecator iesean a fost arestata

- Advertisement -

Ieri dupa amiaza, judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au dat o veste soc: au arestat-o preventiv, pentru 30 de zile, pe sotia judecatorului Radu Cremenitchi, fost presedinte al Sectiei Comerciale de la Curtea de Apel Iasi. Ieri, s-a judecat recursul formulat procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie Iasi (DNA) impotriva deciziei prin care judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au decis ca Lileana Cremenitchi sa fie judecata in stare de libertate. Aceasta a fost retinuta in urma cu peste doua saptamani si a fost pusa in libertate dupa cateva ore, pentru ca nu reprezenta nici un pericol pentru ordinea publica si nici nu ar fi putut influenta bunul mers al dosarului. Procurorii nu s-au lasat si au declarat recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Alaturi de aceasta, a mai fost arestat si Gheorghe Apopi, patronul firmei Apopi & Blumen SRL. Recursul procurorilor a fost admis doar in ceea ce-i priveste pe cei doi. In ceea ce-l priveste pe Dragos Dascalu, reprezentantul zonal al firmei Viarom, si pe Gheorghe Hogas, director la firma lui Apopi, judecatorii au decis cercetarea lor in libertate. Suma care ar fi trebuit sa ajunga la avocata Lileana Cremenitchi era de 15.000 euro, insa au ajuns doar 30.000 lei, pe data de 19 februarie 2010. Aceasta suma a fost predata avocatei de catre Gheorghe Hogas, mana dreapta a lui Gheorghe Apopi, patronul firmei Apopi&Blumen. Banii au fost acordati chiar in casa judecatorului, situata in apropierea Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi. In rezolvarea dosarului, anchetatorii mizeaza tocmai pe inadvertentele dintre declaratiile inculpatilor sau ale martorilor.

A refuzat confruntarile

Mai concret, Lileana Cremenitchi sustine ca, in momentul in care a primit banii de la Hogas, a discutat despre faptul ca banii ar reprezenta un imprumut, pe cand directorul de firma, care a dat banii, sustine ca nu a avut nici o discutie cu avocata. Pur si simplu, a dat banii pentru ca asa i-a spus Apopi sa faca. Astfel, procurorii sustin ca se impune de urgenta o confruntare intre cei doi, pentru a fi lamurita destinatia banilor. De asemenea, avocata Lileana Cremenitchi ar fi trebuit confruntata si cu anumiti grefieri de la instantele iesene. Este vorba despre cei care au ajutat-o sa obtina informatii despre dosarul pentru care ar fi promis ca va interveni cu bani la completul de judecata. In urma cu cateva zile, Lileana Cremenitchi a respins aceste confruntari propuse de procurorii de la DNA Iasi. Oamenii legii sustin ca avocata Cremenitchi s-a interesat de dosarul care trebuia castigat de firma lui Apopi, la Curtea de Apel Iasi, cu toate ca nu avea nici o delegatie in dosar si nici nu a fost angajata in acest sens. Acesta este unul dintre motivele pentru care procurorii de la DNA sustin ca ar fi fost savarsita infractiunea de trafic de influenta. „Usor, usor, asistam la o goana, in ceea ce priveste coruptia din domeniul juridic, fapt ce apasa tot mai mult pe umerii avocatilor. Se vrea un cartonas galben pentru cei care partipa la actul de justitie, autoritatile aratand ca sunt cu ochii pe cei care viciaza actul de justitie. Mi-e teama sa nu se revina la practicile dinainte de 1989, atunci cand avocatii erau arestati cu usurinta. Este un semnal ca avocatii trebuie sa fie foarte prudenti in relatia cu justitiabilii. Avocatii sunt vulnerabili in fata infractiunilor de cumparare sau vanzare de trafic de influenta. Cum este posibil sa se considere ca este un pericol public, atata vreme cat presupusa fapta s-ar fi comis in februarie, iar propunerea de arestare s-a facut in septembrie”, a explicat avocatul Adrian Mogos, decanul Baroului Iasi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.