spot_img
spot_img
0.4 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Sorin Hornea a renunţat la candidatura PDL pentru CJ

- Advertisement -

Rusinos!Abandonează lupta înainte de a începe.Pe lîngă primari, PDL l-a pierdut şi pe fostul prefect Sorin Hornea u acesta a renunţat să candideze pe motiv că partidul a pierdut mai mulţi primari care îi puteau aduce voturi u el ar putea fi înlocuit cu Liviu Bostan, fost viceprimar al Focşaniului şi apropiat al lui Alin Trăşculescu u în PNL au revenit după căderea Guvernului MRU şi “rătăcitorii” Sticlaru şi Macovei, despre care Nini Săpunaru a spus că plimbarea între PNL şi PDL a fost “o joacă de-a lor” u astăzi este ziua cea mai lungă înaintea alegerilor locale, întrucît la miezul nopţii expiră termenul de depunere a candidaturilor

Democrat liberalii vrînceni l-au pierdut pe ultima sută de metri pe fostul prefect Sorin Hornea, care i-a lăsat cu ochii în soare după ce Guvernul MRU a căzut, iar mai mulţi primari au trecut sau au rămas la USL. PDL ar putea să-l scoată la înaintare pe post de candidat sacrificat pe Liviu Bostan, fost viceprimar al Focşaniului înainte de 2000. Astăzi este ziua în care se mai pot face ultimele jocuri, întrucît candidaţii mai pot intra în cursa electorală doar pînă la miezul nopţii. Cei mai mulţi au amînat pentru ultima zi depunerea dosarelor, pentru a negocia pînă la final sau de teamă să nu facă o alegere greşită.

Lovitură de teatru în PDL Vrancea, care a rămas fără candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean. Fostul prefect Sorin Hornea a renunţat să mai candideze din partea Alianţei pentru Vrancea, în care democrat – liberalii constituie principalul pilon, în condiţiile în care astăzi, la ora 0.00, expiră termenul pentru depunerea dosarelor la birourile electorale de circumscripţii. Democrat – liberalii s-au dat de ceasul morţii să-i găsească un înlocuitor în ultimele zile, printre numele vehiculate fiind cel al lui Liviu Bostan, fost viceprimar al Focşaniului. Dacă se va confirma această propunere, atunci este foarte clar că greii PDL, cum ar fi foştii miniştri, Sorina Plăcintă sau Răzvan Mustea Şerban, refuză să intre în confruntare directă cu Marian Oprişan. Despre plecarea lui Sorin Hornea se vehiculează două variante. Prima este aceea că acesta a renunţat deoarece Guvernul MRU a picat la moţiunea de cenzură depusă de USL şi mai mulţi primari au plecat de la PDL. În aceste condiţii, fostul prefect ar fi pierdut voturile aduse de aceştia şi nu a vrut să se facă prea tare de rîs. În plus, pierderea puterii de către democrat – liberali înseamnă că Hornea nu va mai reveni în funcţia de prefect după alegerile locale, aşa cum negociase pentru a intra în lupta fără prea mari sorţi de izbîndă cu Marian Oprişan la CJ. A doua variantă care s-a vehiculat este aceea că Sorin Hornea ar fi făcut jocurile PSD prin renunţarea la candidatură.

Hornea spune, indirect, că PDL stă foarte prost în Vrancea

Fostul prefect spune că şi-a făcut calculele foarte bine şi că nu a vrut să se facă de ruşine prin obţinerea unui scor mic. “Nu voi candida la Consiliul Judeţean pentru că mi-am calculat foarte bine şansele şi în momentul de faţă nu mai pot obţine voturile pe care speram să le obţin. Votul la Consiliul Judeţean poate fi considerat un vot indirect pentru că primarii sînt cei care adună voturi pentru partid şi, drept urmare, în momentul de faţă evaluînd şansele foarte bine am văzut că nu mai pot obţine ce am vrut. Nu mi-am retras intenţia de a candida decît atunci cînd am văzut că situaţia e una în care nu mai pot să ies onorabil din această luptă”, a declarat Sorin Hornea. Mai pe ocolite, acesta spune că PDL a rămas fără primari după căderea Guvernului şi nu mai putea obţine voturi pentru a ieşi onorabil în faţa lui Oprişan. În opinia lui Sorin Hornea, renunţarea la candidatură nu lasă PDL descoperit, întrucît a anunţat conducerea organizaţiei încă de joia trecută, imediat după pierderea puterii. Sorin Hornea spune că nu s-a înscris în PDL după plecarea din Prefectură şi că în perioada următoare va lua o pauză din viaţa publică şi se va concentra pe afaceri. Şi oricum, dacă va alege să iasă din politică acum, Hornea o face într-un mod ruşinos, dînd impresia de laşitate şi impotenţă în lupta politică. Pentru PDL, Hornea este o tînără speranţă care a apus înainte de lansare. Contactat telefonic pentru a comenta retragerea lui Hornea, preşedintele PDL Vrancea, Alin Trăşculescu s-a rezumat să spună doar atît: “Hornea nu mai candidează” şi a transmis reporterilor să obţină motivele retragerii chiar de la împricinat, sătul să ofere explicaţii pentru oamenii care părăsesc, unul după altul, barca PDL Vrancea. De asemenea, Trăşculescu nu a vrut să confirme varianta Liviu Bostan, soluţie de avarie la CJ. Ce se întîmplă în PDL arată că democrat – liberalii nu au probleme doar cu anumite persoane, ci întreaga organizaţia nu funcţionează aşa cum ar trebui.

“Joaca” de-a candidaţii între PNL şi PDL

PSD a schimbat în acest an electoral echipa cîştigătoare pînă acum la Vulturu. Primarul Alexandru Mihalcea şi viceprimarul Nicolae Dumitrescu se pare că nu vor mai reprezenta partidul la alegerile din 10 iunie, mai mult, nici nu vor prinde locuri pe lista de consilieri locale. “Dar de ce vă interesează?”, a dat un răspuns supărat primarul din Vulturu, care a închis telefonul cu o totală lipsă de bun simţ. USL va fi reprezentată la alegeri de omul de afaceri Nicuşor Păcuraru, consilier local din 2008 pînă în prezent. Această schimbare la Vulturu este aparent surprinzătoare ştiut fiind faptul că primarii în funcţie au cele mai multe şanse să cîştige alegerile. Alexandru Mihalcea este însă unul dintre cei mai bătrîni primari din Vrancea, iar sforile în primărie le-a tras viceprimarul Nicolae Dumitrescu. Cum imaginea celor doi în ochii populaţiei nu mai era prea bună, PSD a preferat să se orienteze spre un candidat cu şanse de reuşită. Nici cei doi nu stau degeaba, întrucît se pare că încearcă să promoveze un independent, Stan Neagu, nepotul contabilei şefe din primărie. O situaţie hilară este la Reghiu, unde căderea Guvernului MRU a încurcat planurile actorilor politici. Primarul Răduţă Macovei intenţiona să plece la PDL, caz în care din partea USL ar fi trebuit să candideze viceprimarul liberal Neculai Nemuţ. Edilul s-a răzgîndit după căderea Guvernului, iar viceprimarul se chinuie acum să-şi clarifice situaţia, ieri fiind prezent la uşa lui Marian Oprişan. De asemenea, fiul rătăcitor de la Mera, primarul Ion Sticlaru revine să candideze la PNL. Cazul celor doi edili de pe Valea Milcovului ne-a fost confirmat de deputatul Nini Săpunaru care nu-şi permite să-i refuze pe cei doi. “Primarii de la Reghiu şi Mera vor candida pentru noi. Au revenit la PNL. Au luat banii de la PDL, iar toată treaba asta cu trecerea lor la democraţi a fost o joacă”, ne-a declarat Nini Săpunaru. La Tulnici, democrat – liberalul Alin Olteanu a renunţat să mai candideze din partea PDL pentru funcţia de primar, după ce anul trecut a pierdut lupta cu Valentin Bîznă. Acesta spune că poate ajuta mai bine comunitatea din funcţia de preşedinte al obştii. La Primărie ar urma să se bată, potrivit surselor politice, actualul consilier judeţean PDL Corneliu Negru.

Înghesuială de candidaţi la Cîmpineanca

Pînă ieri după amiază doar în cîteva comune şi la Foşcani se înregistraseră candidaturi la funcţiile de primari şi consilieri locali, potrivit datelor raportate la Biroul Electoral Judeţean. Cei mai mulţi dintre aceştia erau de la Partidul Poporului – Dan Diaconescu, care s-au organizat să aibă cîţi mai mulţi oameni, fără a ţine în multe cazuri cont de calitatea acestora. Alianţa pentru Vrancea avea doi primari înscrişi: Ionel Strîmbei, de la Dumbrăveni, şi Ştefan Paraschiv, de la Cîmpineanca. Alţi reprezentanţi ai Alianţei intraţi în cursa electorală sînt Antonel Turcu la Garoafa, Nicu Popescu la Năruja, viceprimarul Gheorghe Popa la Păuneşti, primarul Adrian Alexe la Rugineşti, Valeriu Coman la Sihlea. La Rugineşti, PDL purtase discuţii şi cu Constantin Lungu, care acum este candidat independent pentru funcţia de primar. Cea mai mare aglomeraţie electorală se pare că va fi la Cîmpineanca, unde în afară de primarul în exerciţiu mai sînt trei candidaţi care îi vînează funcţia: Maricel Voicu – PRM, Ovidiu Paraschiv – independent şi Silviu Ştefan Şerbu – Partidul Alianţa Socialistă. Cu siguranţă, astăzi vor mai apare candidaţi, la fel cum s-a întîmplat şi urmă cu patru ani. Afluxul de independenţi este destul de mare, cum ar fi Mirel Enache la Nereju sau Bogdan Marica la Vidra. La Paltin îl regăsim ca independent şi pe fostul primar PSD Valentin Păun, care a fost înlocuit de partid în 2004 cu Tudorel Bîtcă. USL nu apărea cu nici un candidat înscris, aceasta fiind probabil strategia formaţiunii compusă din PSD şi PNL.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.