spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
22-dec.-2024

Sorin Blejnar: Nu va fi niciun protest, poate vor fi cazuri izolate ale grupurilor de interese

- Advertisement -

Şeful ANAF, Sorin Blejnar, a declarat, sâmbătă dimineaţă, la Ministerul de Finanţe, că este sigur că nu va fi niciun protest, dar că este posibil să fie cazuri izolate, grupuri de interese ale sindicatelor sau ale grupurilor de interes care vor dori o eventuală destabilizare.
„Nu va fi un nou protest pentru că eu cred în maturitatea angajaţilor. Nu cred că va fi un protest. Aici, în instituţie nu va fi niciun protest. Vor fi cazuri izolate, grupuri de interese ale sindicatelor sau ale grupurilor de interes care vor dori o eventuală destabilizare”, a declarat Sorin Blejnar.

El a venit la sediul Ministerului de Finanţe în jurul orei 10.15.

„În ultimii 15 ani a existat o politică inechitabilă a salariilor. Cam 70 la sută din personal avea sub salariul de bază, adică aproximativ 20.000 de oameni, de aceea s-a primeau aceste stimulente. De două luni primim informaţii că în unele judeţe aceste stimulente sunt date unor persoane care nu le meritau. Nu pot spune acele situaţii întrucât în unele cazuri am sesizat DNA. În acest context, am hotărât să regândim sistemul de acordare a stimulentelor. Aştept orice angajat al instituţiei care vrea să muncească să vină să discute cu mine”, a spus Sorin Blejnar.

El a precizat că noul sistem de acordare a stimulentelor va fi „reaşezat pe criterii de performanţă” şi că există mai mulţi indicatori de care se va ţine cont atunci când vor fi date acestea.

Blejnar a precizat că discuţiile de vineri s-au blocat în momentul în care s-a spus că pentru unul dintre criterii, cel referitor la colectarea veniturilor bugetare, să primească punctaj maxim doar judeţele care au îndeplinit planul. Dacă acest plan nu este realizat, suma le va fi diminuată corespunzător bugetului alocat în acest sens.

Şeful ANAF a precizat că formula este foarte greoaie şi că este vorba de patru sau cinci indicatori, fiecare cu o pondere în indicatorul final. Potrivit lui Blejnar, vor fi judeţe care vor fi punctate cu 0 la realizarea planului de încasări, dar vor primi punctaj la alţi indicatori.

Şeful ANAF a subliniat că dacă nu vor veni sindicatele la negocieri, vor veni angajaţii instituţiei şi oamenii vor fi mulţumiţi „de ce am făcut noi”.

Liderul sindicatului Alianţei „Sed Lex”, Vasile Marica, a anunţat, sâmbătă, că nu va participa la întâlnirea de la Ministerul de Finanţe, întrucât vineri seara şi-a depus mandatul de lider de sindicat.

„Mi-am dat demisia de onoare, pentru că nu a reuşit să manageriez bine protestul. Am oprit o acţiune superbă care mergea fosrte bine. O colegă mi-a spus să nu oprim protestul pentru că ăştia nu se vor ţine de cuvânt, dar eu am oprit-o. Nu voi merge la întâlnirea de sâmbătă”, a spus Marica.

Liderul SNFP, Sebastian Oprescu, a spus, sâmbătă dimineaţă, că toţi colegii din ţară fac o analiză pentru a decide dacă vor veni la negoceri, în condiţiile în care aceştia doresc să intre în acţiuni de protest luni dimineaţă şi că i-a sunat pe Ialomiţianu şi pe Sorin Blejnar să-i anunţe de analiză.
mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.