Bãtaie aprigã pe postul de director la Muzeu
Deputatul PSD de Bârlad, Adrian Solomon, s-a gândit sã se punã la adãpost de “intemperiile” politice, asa cã si-a luat un job cãldut, tocmai la Vaslui. Cu câteva zile înainte de Noul An, Solomon a participat la un concurs organizat la Muzeul Judetean “Stefan cel Mare”, pe care l-a trecut cu brio, devenind muzeograf cu acte în regulã. Pentru un salariu de aproape 1.000 de lei, deputatul ar fi de acord sã vinã în Vaslui, sã se ocupe de soarta muzeului, desi planul sãu este cu bãtaie mare, fiind preocupat sã intre în locul actualului director, prof. dr. Ramona Mocanu. “Este adevãrat, am câstigat concursul de muzeograf. Am vãzut si eu un anunt pe usa Muzeului Judetean, era nevoie de un muncitor calificat si un muzeograf, asa cã mi-am spus sã-mi încerc norocul. M-am prezentat la concurs si am câstigat, dar m-am suspendat, pentru cã sunt parlamentar. Când poporul îmi va spune <<Du-te acasã!>>, am sã fac si meseria asta, desi recunosc cã nu am practicat-o niciodatã pânã acum”, recunoaste deputatul bârlãdean. Desi este profesor la bazã, se pare cã Solomon nu poate preda nicãieri în Bârlad, pentru cã nicio scoalã sau liceu nu-l doreste pe cel care stã mereu în umbra primarului Titi Constantinescu. Cel mai probabil, imediat ce va termina cu politica, Solomon va fi numit în fruntea Muzeului Judetean, unde va câstiga cam jumãtate din salariul de acum de parlamentar!
Surprizã de proportii pentru angajatii Muzeului Judetean, când au auzit cã sunt colegi cu numãrul doi în organizatia judeteanã PSD, deputatul de Bârlad, Adrian Solomon. Parlamentarul bârlãdean a fãcut o miscare care a luat prin surprindere pe toatã lumea, la finele anului 2014, atunci când s-a înscris la un banal concurs de angajare ca muzeograf, la Muzeul Judetean (dacã o fi fost banal si nu a fost aranjat pentru Solomon, n.r.). De la un salariu de 6.000 si ceva de lei lunar, plus masinã si alte beneficii ca parlamentar, Solomon se oferã sã lucreze ca simplu muzeograf, cu 1.000 de lei pe lunã, ca un veritabil proletar. De fapt, lucrurile nu stau chiar asa. Ca profesor, Adrian Solomon a avut mari probleme în a preda la Bârlad, asa cã politica l-a salvat, mai ales cã locuitorii Bârladului l-au si trimis de douã ori în Parlamentul României.
A fost aproape alungat de la Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu”
Adrian Solomon a terminat facultatea în 2001, fiind profesor de istorie. Nu s-a putut titulariza în Bârlad, reusind cumva sã intre la catedrã, cu câteva ore pe sãptãmânã, la prestigiosul Colegiu National “Gheorghe Rosca Codreanu”. Era un fel de cadru didactic suplinitor calificat, însã nu a prins niciodatã titularizarea la “Codreanu”, visul sãu ca profesor. Intrat în politicã si administratie, dupã 2004, când a ajuns si viceprimar, a încercat sã înghete cele sase ore pe care la avea la acest colegiu, sperând cã va prinde un post de titular. Or, atât pãrintii elevilor de la clasele unde el fusese profesor, dar si restul cadrelor didactice, au anuntat cã nu mai vor sã lucreze cu Solomon, pentru cã instituise o stare de tensiune în Colegiu. S-a înscris la doctorat, dar a renuntat din proprie initiativã, fiind ocupat cu luptele politice din Parlamentul României. Acum, dupã ce a vãzut cã PSD este pe ducã, ce s-a gândit profesorul si deputatul Solomon? Cã mai bine s-ar duce pe un post banal la Muzeul Judetean, de unde va ajunge, în cel mai scurt timp, pe baza pilelor de la Consiliul Judetean, pe postul de director al institutiei. Ce cautã deputatul Solomon la Muzeul Judetean?, ne-am pus întrebarea. Iatã si rãspunsul parlamentarului: “A fost un concurs si m-am prezentat si eu la acel concurs, l-am câstigat, nimic mai simplu. Este asta o stire de presã? Câti nu se angajeazã în alte locuri? Ce, toti acestia sunt stiri de presã? Nu e nimic spectaculos, e vorba de profesia mea. Am câstigat concursul si m-am suspendat, pentru cã sunt în Parlament. O sã învãt sã lucrez si ca muzeograf, nicio problemã”. Acesta a mai spus cã nu a mai practicat meseria sa de profesor din 2004, de când a intrat în politicã, noua sa meserie fiind o provocare pentru Domnia sa. “Unii din politica de la Vaslui spun cã sunt profesor fãrã catedrã, asa spune Dan Marian sau altii ca el. Numai prostii! Cariera mea politicã nu se exclude cu cea profesionalã, sunt complementare. Deocamdatã, am un mandat din partea populatiei, merg înainte si voi termina proiectele pe care le am în lucru, nu mã dezic nicio clipã de ceea ce mi-am propus. Dacã poporul îmi va spune: <<Du-te acasã, nu mai esti bun>>, atunci mã voi apuca de muzeografie, de arheologie, o sã vãd ce am sã fac. Cum am ajuns la acest concurs? Întâmplãtor (sâc!) am vãzut într-o zi un anunt pe usa Muzeului Judetean, unde era nevoie de un muncitor calificat si de un muzeograf. Am întrebat unde e concursul, m-am înscris si am participat la concurs. Asta e tot ce pot sã vã spun. Nu are nicio legãturã cariera mea profesionalã cu cea de deputat al României”, a explicat parlamentarul.
Ce se va întâmpla cu Ramona Mocanu, dacã Solomon vine director?
Adrian Solomon recunoaste cã nu poate preda în Bârlad, pentru cã nu este dorit de nimeni. Spune, mândru, cã este onorat de faptul cã în cartea sa de muncã scrie cã a predat la Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu”. “Încã nu e târziu sã mã întorc în învãtãmânt, dar voi reveni acolo doar dacã va fi liber un post la <<Codreanu>>. Altfel, nu mã întorc. Eu nu am predat la tarã si mi-a plãcut tare mult sã fiu la <<Codreanu>>, atâta tot”, explicã parlamentarul. Este cât se poate de clar cã, odatã ajuns pe postul de muzeograf, în cel mai scurt timp Ramona Mocanu va “zbura” din postul de director. Ce va face prof. dr. Mocanu, mai departe? Nimeni nu stie, însã privind în urmã, în trecutul acestei specialiste de renume local, vedem cã se pricepe la multe. În 2003, Ramona Mocanu era studentã în anul I, la o universitate din Bacãu, la Litere, sectia românã-francezã. Doi ani mai târziu, era absolventã, cu diplomã de licentã si cu diplomã de masterat. A stiut ea ce-a stiut, si în 2007 Ramona iar era studentã, de asta datã, la Iasi, la managementul institutiilor publice. La Iasi, Ramonei Mocanu, tot un an i-a trebuit ca sã se scoleascã, si cum peste oamenii destepti norocul nu dã o singurã datã, în 2008 profa de francezã, supraspecializatã în managementul institutiilor publice, se trezeste în biroul unei deconcentrate, director la Agentia Judeteanã pentru Prestatii Sociale. Din pãcate, de la conducerea Prestatiilor Sociale, aceasteia i-a fost dat sã se convingã cã fudulia-i cu rândul, PSD a iesit de la guvernare si Domnia sa a fost eliberatã din functie.
Iatã fisa postului pentru muzeograful Solomon!
“Muzeograful este specialistul care constituie, dezvoltã, protejeazã, evalueazã, claseazã, administreazã, cerceteazã, interpreteazã si valorificã patrimoniul muzeal în concordantã cu politica institutiei unde lucreazã, în scopul cunoasterii, educãrii si recreãrii publicului.
Patrimoniul muzeal reprezintã totalitatea bunurilor, a drepturilor si a obligatiilor cu caracter patrimonial ale muzeului sau, dupã caz, ale colectiilor publice asupra unor bunuri aflate în proprietate publicã si/sau privatã. Muzeograful este responsabil de patrimoniul natural, cultural, material si imaterial pe care îl gestioneazã, cerceteazã, promoveazã si îl valorificã. Patrimoniul cultural national este alcãtuit din bunuri cu valoare deosebitã sau exceptionalã, istoricã, arheologicã, documentarã, etnograficã, artisticã, stiintificã si tehnicã, literarã, cinematograficã, numismaticã, filatelicã, heraldicã, bibliofilã, cartograficã si epigraficã, reprezentând mãrturii materiale ale evolutiei mediului natural si ale relatiilor omului cu acesta, ale potentialului creator uman si ale contributiei românesti la civilizatia universalã. Muzeograful este specializat într-o anumitã disciplinã, cum ar fi artã, paleontologie, botanicã, istorie etc., în concordantã cu natura colectiilor gestionate si cu modul de valorificare a acestora. Muzeograful este responsabil de valorificarea patrimoniului prin expozitii, programe publice si în cadrul unor proiecte culturale ale institutiei muzeale sau dezvoltate în colaborare cu alte organizatii. Valorificarea patrimoniului se face cu responsabilitate fatã de interesele, nevoile si dorintele societãtii, respectiv a comunitãtilor pe care institutia muzealã le deserveste. Pentru gestionarea si valorificarea corespunzãtoare a colectiilor, muzeograful colaboreazã cu specialisti din domenii conexe (de exemplu conservatori, restauratori, istorici, arheologi, biologi, pedagogi etc.), din cadrul institutiei muzeale în care lucreazã sau din afara acesteia. Ocupatia de muzeograf presupune formarea unor abilitãti si competente din domenii conexe si în interactiune cu activitatea zilnicã a acestuia si aplicarea unor cunostinte din mai multe domenii, cum ar fi pedagogie, sau relatii publice, pe lângã domeniul stiintific de bazã. Muzeograful poate detine responsabilitãti administrative si manageriale, de aceea este necesarã participarea lor la programe de formare profesionalã privind administrarea afacerilor, relatii publice, marketing etc. Muzeograful este în permanentã la curent cu evolutia si specificul muncii de muzeograf, cu evolutia rolului muzeului în societate, precum si cu legislatia în vigoare din domeniu” – extras din fisa postului pentru un muzeograf în România.