O soferiță trasă pe dreapta, miercuri după-amiaza, a avut parte de o surpriză de zile mari. A fost cerută în căsătorie de iubitul ei, care i-a oferit inelul și un buchet imens de trandafiri roșii. Vizibil emoționată și copleșită de moment, tânăra a spus „DA”, fără să stea pe gânduri. „8 Martie e o zi importantă pentru mine”, a declarat viitorul mire pentru stiri-neamt.ro.
Denisa se afla în trafic, pe o stradă din Piatra Neamț, când a fost trasă pe dreapta de un echipaj de poliție. Fiind 8 Martie, cel mai probabil tânăra s-a gândit că ar putea fi vorba de o floare primită în dar de la agenții de la Rutieră. Din spatele polițistului de circulație a apărut însă Andrei, iubitul tinerei, agent în cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț. Îmbrăcat în uniformă, cu un buchet de trandafiri roșii în mână și cutia cu inelul, tânărul s-a pus în genunchi în fața portierei deschise și a cerut-o de soție pe tânără.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/soferita-trasa-pe-dreapta-ceruta-in-casatorie-de-un-politist-agentul-avea-inelul-pregatit-2277235