spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
28-dec.-2024

Şoferi, arătaţi hibele din noul regulament de ridicare a maşinilor, supus dezbaterii publice

- Advertisement -

Noul regulament de ridicare a maşinilor, în dezbatere publică. Acesta cuprinde câteva modificări importante faţă de cel intrat în vigoare acum aproape 10 ani. Ce se întâmplă dacă şoferul soseşte chiar când maşina este ridicată? După câte ore de la blocarea roţilor maşina este ridicată?

Primăria a pus ieri în dezbatere pu­bli­că un nou regulament pentru ridicarea sau blocarea maşinilor parcate ne­regulamentar. Documentul va înlo­cui fostul regulament aprobat acum mai bine de nouă ani de către municipalitate, şi care nu include prevederile ultimelor acte normative. „Întrucât poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Iaşi au constatat nereguli în aplicarea preve­derilor hotărârii de Consiliu Local 107/2005, ca urmare a apariţiei noilor acte normative, respectiv Legea 155/ 2010, se impune aprobarea unei noi hotărâri, care să reglementeze întru totul neregulile constatate“, au justificat oficialii Primăriei.

Când plăteşti la jumătate

Conform conducerii societăţii Ser­vicii Publice care coordonează această activitate, noul regulament nu include şi majorări de tarife. O modificare im­por­tantă, conform directorului Lau­renţiu Ivan, este că şoferii care ajung la maşină în timp ce aceasta este ridicată pe platformă pot să o recupereze pe loc. „Acum nu este prevăzut tarif de dat drumul maşinii pe loc, în momentul în care este pe platformă. În noul regulament, când vine proprietarul la maşină şi vede că este sus pe platformă, poate să o elibereze fără să mai fie dusă în bază. În acest caz, poate să dea jos maşina cu tariful de transport dat la jumătate“, a precizat Laurenţiu Ivan. Astfel, conform acestuia, noul tarif introdus în regulament ar trebui să fie în cuantum de 215 lei. Pentru această situaţie, regulamentul arată că „dacă înainte de punerea în mişcare a autospecialei care a efectuat ridicarea conducătorul vehiculului ridicat se prezintă la aceasta, va fi sancţionat contravenţional şi va achita tariful pentru serviciile de ridicare a autovehiculului pe platforma de transport, fără achitarea tarifelor pentru transport, depozitare şi paza asigurată auto­vehiculului“.

Şoferii pot rămâne fără autoturisme şi în situaţia în care sunt parcate regulamentar, dar împiedică anumite activităţi, precum cele de salubrizare, deszăpezire, activităţi sportive aprobate de municipalitate. În acest caz, „hingherii de maşini“ vor muta autoturismele cu acordul poliţiştilor, iar plata serviciului va fi suportat de municipalitate, nu de către şoferi. Aceştia pot suna ori la Poliţia Locală, ori la dispeceratul IPJ Iaşi pentru a afla unde le-au fost mutate maşinile.

Când se blochează roţile

În rest, regulamentul enumeră toate regulile legate de activitatea de blocare, deblocare a roţilor autovehi­culelor sau remorcilor, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a ma­şinilor staţionate sau parcate neregulamentar, precum şi cele abandonate pe domeniul public. Regulile prevăzute în noul document sunt în general aceleaşi ca cele aplicate în momentul de faţă. Pe lângă activitatea de ridicare a autoturismelor, este reglementată şi măsura de blocare a roţilor, care va fi impusă dacă maşinile sunt lăsate pe carosabil, parcuri şi locuri în care oprirea, parcare şi staţionarea sunt interzise, pe trotuare, spaţii verzi, staţii de transport sau locuri de parcare rezervate. În cazul în care proprietarii nu solicită deblocarea roţilor în maxim 3 ore, „hingherii“ vor ridica maşina şi o vor transporta în bază.

În plus, în situaţia în care proprie­tarii ajung la maşină în timpul blocării roţilor, vor achita doar amenda. Con­form regulamentului, distrugerea dispozitivului de blocare a roţilor se sanc­ţionează cu amendă contra­venţională de la 10.000 lei la 25.000 lei. Costul recuperării unei maşini ridicate de platformă este în momentul de faţă la Iaşi de 430 de lei, la care se adaugă 120 de lei pentru fiecare zi în care stă în baza municipalităţii.

Ziarul de Iasi!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.