DRAMATIC… Infecția cu noul coronavirus l-a răpus pe viceprimarul comunei Drânceni, Lucian Daniel Lăcătuș, în vârstă de numai de 43 de ani! Bărbatul a decedat noaptea trecuta în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, unde a ajuns pe fondul agravării infecției cu virusul Sars Cov 2. Bărbatul a fost diagnosticat cu Covid, iar surse medicale spun că în cazul său boala s-a agravat într-un timp scurt. Aseară, în jurul orelor 21,00, a fost intubat, întrucât starea fizică impunea o asemenea soluție de urgență, dar, în ciuda încercărilor echipei medicale, cam peste o oră a survenit un stop cardio-respirator. Spre miezul nopții, medicii au fost nevoiți să constate decesul. Șocul acestei vești a cuprins întreaga comună Drânceni. “Nu ne vine să credem! Era un bărbat în toată puterea, optimist, sănătos. Chiar acum o săptămână, cred, ne-am întâlnit pe la Primărie, ne-am salutat, a zâmbit, era în regulă la volanul mașinii, iar acum să aflăm că a murit!? Este, într-adevăr, un șoc pentru noi, toți. Doar cuvinte bune avem despre acest om, care voia să ajute mereu, era deschis, gospodar. Pur și simplu, rămâi fără cuvinte în fața acestei vești”, a spus Romică Plop, consilier local. Lucian Lăcătuș ocupa funcția de viceprimar în acest mandat. În trecut a fost vameș, însă de câțiva ani investise într-o afacere proprie, un ITP deținut în Râșești. “În funcția de viceprimar,pe care o avea în mandatul acesta, nu știu dacă vreun om s-a dus la el cu vreo problemă, să nu îl ajute, să nu îl lămurească. De aceea, oamenii îl apreciau, îl respectau. Era și un om harnic, priceput. Juca și fotbal, era o fire dinamică, sportivă. Ferească Dumnezeu de această boală pe toată lumea! Condoleanțe familiei și multă putere să treacă peste această cumpănă”, a mai spus Romică Plop, consilier local în cadrul CL Drânceni. Lucian Lăcătuș era căsătorit și avea un copil.
Scrie aici că era vaccinat. În altă ordine de idei, un neam de-al meu a murit zilele astea la SJU Vaslui, cu multiple afecțiuni dar a fost încadrat la Covid pe baza unui test rapid cu rată de eroare care știm și noi cum e… https://www.stiripesurse.ro/un-viceprimar-pro-romania-vaccinat-a-murit-dupa-ce-s-a-infectat-cu-covid-19_2070274.html
Nu era vaccinat! Nu pot divulga sursa dar nu era vaccinat! Scrie dar nu era vaccinat.
Sursa aia face parte din lista site-urilor marcate ca transmit știri false
https://www.digi24.ro/stiri/lista-celor-71-de-site-uri-trecute-la-verifica-sursa-si-din-alte-surse-667527
De unde știi mama Omida? Ce le știți voi pe toate ,deștepților, și când va întra morcovul în fund aveti regrete ….dar tarzii!
Daca te uiți la an de prin 2017 site-urile alea practica știri false
Mai bagă si ceva adevarat dar pentru ca practica la greu minciuni niciodată nu știi care e pe bune sau nu, de aia au fost introduse in aplicații ca surse de neîncredere cu mesajul „verifica știrea”
Testele rapide dau erori în sensul că nu detectează covid. Daca insa l-au detectat, e clara, esti infectat iar testul PCR e doar ca sa ai dovada ca ai trecut prin boala.
Deci repet, testele rapide dau erori la modul ca desi ai covid, e posibil sa nu il găsească, adică da erori de negativ. Daca iti da pozitiv, nu mai e eroare
De obicei când omul e vaccinat presa omite lucrul ăsta!
poate aia pro, ăștia sigur nu sunt pentru vaccinare.
Daca ar fi fost vaccinat nu ar fi comentat vreunul din ăștia intervievați cărora nu le vine sa creadă ? :))
Presa omite și când se vaccinează la chiuveta, cum sa apară DNA pe capul prietenilor ?
Menționați și faptul ,ca acesta era vaccinat cu ambele doze se Pfizer, este totuși un aspect important. Condoleanțe familie și celor apropiați!
Daca nu era vaccinat, repede săreau că „iote domnule, nu era vaccinat, vedeți ce pățiți”. Dumnezeu să-l ierte!
NUUUU era vaccinat. sigur nu era. informati-va. Era contra vaccinarii. Informati-va inainte de a vorbi.
Am scris mai sus ca nu era vaccinat …si din sursa mai mult ca sigura dar nu pot da nume aici! Rudeleamei Omida….stiu ei ….teoria conspirației! Mi este indiferent dacă cred ori nu în vaccin , e alegerea lor dacă mor ori nu dar ma dispera faptul ca ,deși sunt „șoșoci” când au morcovul în fund încep regretele!