Astãzi, consilierii locali din Negresti vor decide dacã aprobã acordarea unor spatii din fostul spital orãsenesc cãtre pacientii din Spitalul Judetean de Urgentã (SJU), institutie care va intra în lucrãri de consolidare si reabilitare. Ieri, principalii sefi de sectii din SJU au încercat sã gãseascã o solutie la aceastã problemã, însã nu au ajuns la niciun consens. La prânz, astãzi, sefii de sectii si conducerea Spitalului Judetean se vor întâlni cu Vasile Mihalachi, presedintele Consiliului Judetean.
Sedinta de Consiliu Local din Negresti de astãzi va avea un punct distinct pe ordinea de zi. Consilierii vor trebui sã decidã ce spatii pun la dispozitia Spitalului Judetean de Urgentã, în clãdirea fostului Spital Orãsenesc, pentru a transfera o parte dintre bolnavi pe perioada lucrãrilor de reabilitare si consolidare. Cel mai mare spital din judet va intra în ample lucrãri de consolidare, pe baza unui proiect finantat din fonduri europene, în valoare de aproape 15 milioane de euro. O parte dintre bolnavi vor fi mutati la Negresti, dacã majoritatea consilierilor locali vor fi de acord cu asta. Probleme sunt si la Spitalul Judetean, unde medicii nu se decid cine si cum pleacã. “Medicii nu au ajuns la o întelegere, asa cã va fi nevoie de o întâlnire la nivel de conducere a Spitalului Judetean, la care voi participa si eu, inclusiv cu constructorul, care vrea sã se apuce cât mai repede de treabã”, a spus Vasile Mihalachi, presedintele CJ Vaslui. Dupã sedinta de la Negresti, conducerea CJ va avea o întâlnire si cu conducerea Spitalului Judetean, pentru a ajunge la o întelegere, întrucât lucrãrile trebuiesc începute cât mai rapid. Mihalachi spune cã situatia în care se aflã Spitalul Judetean este unicã în tarã, pentru cã nicio astfel de institutie nu a trecut prin calvarul mutãrii a sute de pacienti dintr-un spital în altul, asa cum se preconizeazã a se face la Vaslui. Lucrurile se vor complica si mai mult pentru conducerea spitalului, la finalizarea lucrãrilor, spune seful CJ Vaslui, întrucât vor dispãrea în jur de 100 de paturi, în conditiile în care în anumite sectii gradul de ocupare al paturilor trece lejer de 120-130%.