Servicul Mobil de Urgentã pentru Reanimare si Descarcerare (SMURD) a ajuns si la Bârlad, de pe data de 9 noiembrie. Prezentarea celor douã ambulante si a celor care se vor ocupa sã salveze vietile oamenilor a fost fãcutã la Vaslui, de cãtre secretarul de stat din MS, dr. Raed Arafat, cel care a adus SMURD-ul în România. Ieri, bârlãdenii au avut ocazia sã vadã primul echipaj SMURD din Bârlad, din care fac parte 12 pompieri instruiti deocamdatã la un nivel mediu, doar pentru a face fatã cazurilor medicale mai putin grave. Deja de luni, SMURD-ul bârlãdean a fost solicitat la sase cazuri, primul fiind pe 9 noiembrie, la orele 10.39, pe strada Vasile Pârvan, la o persoanã cu agitatie psihomotorie. În timpul prezentãrii echipajului si ambulantei, fãcute de col. Neculai Olaru, seful ISU Vaslui, s-a fãcut o solicitare pentru un accident la Bãdeana, comuna Tutova, masina plecând în trombã. Din fericire, la locul accidentului n-a fost necesarã interventia celor de la SMURD Bârlad.