spot_img
spot_img
9.7 C
Vaslui
17-nov.-2024
spot_img
spot_img

Slujba de Înviere de la Catedrala din Focșani, transmisă în direct de Monitorul de Vrancea. Experiențe unice de la Iași până la Buzău

- Advertisement -

„Va rămâne pentru totdeauna de neînțeles faptul că, în noaptea Învierii din anul 2020, creștinii din întreaga țară au fost privați de dreptul și fericirea de a primi, direct și personal, Sfânta Lumină ce izvorăște din mormântul lui Hristos cel de viață dătător și de a-și mărturisi, în duh de rugăciune și comuniune frățească, în sfintele lăcașuri, dreapta credință mântuitoare, singurul element ce dă sens vieții lor pământești”, a spus, în noaptea Sfintelor Paști, la Catedrala din Buzău, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să nu se lase copleșiți de întristare și deznădejde. „Aveți credință în Dumnezeu (cf. Marcu 11, 22) și străduiți-vă ca, măcar la această mare sărbătoare a creștinătății, să ignorați gândurile negre ce vă pot întuneca mintea și bucurați-vă de Învierea Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Pâinea vieții (cf. Ioan 6, 48), Lumina lumii (cf. Ioan 8, 12), Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Izvorul vieții veșnice și chezășia propriei noastre învieri (cf. I Corinteni 15, 20). Din toată inima, vă doresc tuturor să petreceți Sfintele Sărbători de Paști în pace și cu bucurie sfântă, adumbriți de Lumina cea neînserată a Sfintei Învieri”. (arhiepiscopiabzvn.ro)

La Catedrala Mitropolitană din Iași, părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, face un „Autodenunț: La Catedrala Mitropolitană din Iași, la slujba Învierii au fost credincioși!”. „Noaptea Învierii. Ajung la Catedrală pe la 23.40, pentru a-mi face datoria de purtător de cuvânt. Pustiu. Doar vreo 16 reprezentanți ai presei în curte, iar jos, păzind poarta dinspre G.M. Cantacuzino, număr cam 12 agenți ai Poliției Naționale și ai Poliției Locale. La miezul nopții iese din Catedrală, purtând făclii de Lumină Sfântă, Părintele Mitropolit Teofan cu doar doi preoți, doi diaconi și tinerii teologi de la strană.

Sunt singurul, chiar singurul care merge spre esplanadă și primește Lumină. Apoi mă îndrept spre zona în care se află oamenii din presă. Spontan, câte unul încep să vină către mine. Nu, nu pentru a-mi cere o declarație. Ci pentru a primi Lumină. „Hristos a înviat!”, spun fiecăruia. „Adevărat a înviat!”, primesc răspuns. Mâna începe să-mi tremure ușor. De parcă pentru prima dată de când sunt preot împart această bucurie. Le simt emoția. Sunt și ei copleșiți de acest moment istoric, neașteptat, de nedorit.

Surpriza nu se oprește aici. Neobservat, urcă treptele un polițist și, tăcut, cere binecuvântarea harului pogorât în troița de luminițe pâlpâind în noapte a celor trei lumânări pe care le țin cu mâinile transpirate deja. Se întoarce apoi către colegii săi și, de departe, văd cum, treptat, în mâinile lor se aprinde focul pascal. Slujba continuă și, deodată, am sentimentul că e curtea plină de credincioși. Ba chiar sunt atât de mulți, că stau și în afara curții. „Hristos a înviat!” La întreita strigare a Părintelui Mitropolit Teofan se aud glasuri din pieptul acestor credincioși strecurați în chip nevăzut, prin noapte, la dumnezeiască slujbă. Oameni din presă sau din rândurile Poliției răspund mai tare, mai încet sau doar în inimi: „Adevărat a înviat!”.” (doxologia.ro)

În Focșani, ca în toată țara, bisericile au fost pustii în Noaptea de Înviere din cauza restricțiilor impuse de autorități. Câte un echipaj de poliție a păzit fiecare biserică din municipiu, parcă pentru a-i descuraja pe focșăneni să iasă din casă și să participe la slujbă. Mașinile de la Poliție, Jandarmerie, Poliția Locală au patrulat permanent străzile în căutarea celor care nu respectă interdicțiile. La Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva‟ din Focșani a fost permisă singura transmisiune în direct a Slujbei de Înviere. Monitorul de Vrancea a transmis în direct, pe pagina de Facebook, peste 14 mii de oameni urmărind pe telefon, tabletă, calculator, ritualul sacru. În fața Catedralei, echipele de polițiștii și militari s-au asigurat permanent că nimeni nu se apropie de catedrală. Chiar și în aceste condiții, credincioșii aflați la blocurile din jur au ieșit la geamuri pentru a spune „Hristos a înviat” alături de slujitorii bisericii.

Nici la morminte nu au putut ajunge oamenii, dar Lumina sfântă a Învierii a ajuns în cele două cimitire din Focșani. Peste cinci mii de lumânări au fost aprinse, în noaptea de Înviere, la mormintele din cimitirele Focșaniului (Sudic și Nordic). Astfel, începând cu ora 21:00, angajații de la Direcția de Dezvoltare au mers în cimitirele aflate în administrarea Primăriei și au adus Lumina sfântă la fiecare mormânt. „S-a recurs la această soluție pentru a veni în sprijinul credincioșilor din Focșani care nu au putut ajunge în noaptea de Înviere la mormintele celor apropiați, din cauza restricțiilor impuse de Guvernul României”, a spus primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, cel care a cumpărat și donat lumânările.

Lumina Sfântă a Învierii Domnului a fost adusă și în Cimitirul municipal Adjud. Pentru această acțiune, peste 700 de lumânări au fost procurate de părintele Gheorghiță Olar, preot al parohiei Buna Vestire, și au fost aprinse de personalul responsabil cu paza cimitirului, cu ajutorul și sub supravegherea viceprimarului municipiului Adjud, Leonardo-Claudiu Cristea…..

https://monitoruldevrancea.ro/2020/04/21/video-si-galerie-foto-slujba-de-inviere-de-la-catedrala-din-focsani-transmisa-in-direct-de-monitorul-de-vrancea-experiente-unice-de-la-iasi-pana-la-buzau/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.