Avem două personaje care au activat în Vaslui și tânjesc acum după omagiul vasluienilor. Dumitru Marin și-a făcut singur statuie să-și ia de-o grijă că în urmași nu te poți baza niciodată. Primarul Pavăl n-a avut încă curajul dar nu i-ar strica și lui un bust amplasat strategic să-l vadă și să-și amintească de el toți vasluienii acum și în vecii vecilor sau cât va dura statuia. Este clar că Dumitru Marin merită, nu una, ci vreo 50 de statui amplasate peste tot, în special la ieșirea din școli să-l vadă elevele și să suspine după imaginația virilă a scriitorului fenomen care a publicat mai multe cărți și mai grele decât greutatea sa în kile. La fel de clar este că primarul Pavăl merită și el măcar vreo sută-două, câte una pentru fiecare parandărăt efectuat strategic cu firmele de construcții ale feciorilor. Și să nu uităm că a pus pavele și panseluțe și lalele și brebenei și zambile și multe alte plăntuțe frumoase spre deliciul pensionarelor, fane înfocate ale lui Bobby din Dalas. De altfel, dacă te uiți mai atent și din profil, primarul chiar aduce puțin cu Bobby după 30 de ani în Vaslui. Doar, în biroul său de la Primărie se transformă în J.R…cinic, rapace și necruțător!
Bai, V! Probabil nu-l cunosti suficient pe marele om de cultura. N-ai fost angajatul lui, n-ai fost platit de el, n-ai lucrat cu juma’ de norma vreo 10-15 ani la radio, tv sau ziar. Omul este un gunoi cu picioare, te asigur de asta. Un libidinos, un santajist, un dobitoc de la care nu ai ce invata, un narcisist daca tot vorbim de statui.
Ce mare idiot trebuie să fii, dobitocule. Cred că ești și printre hoții de referință. Ai ajuns acolo și cu ajutorul lui, acum negi și urli a pustiu, câine gușat ce ești. Păcat că poți scrie asemenea porcării, poate pentru că nu ai nimic sfânt în tine, jigodie păroasă !
Ce să faci tu cu onoarea sau recunoștința, gunoiule ?
Alt Stoian: Și tu ești bătrân, idiotule.
Talent n-ai avut, avere-nici,te-au lăsat muierile, te-ai hrănit numai cu lături. Nu-i ajungi nici la unghie lui Marin. De ce dracul îl tot ataci, neghiobule, că numai bine ți-a făcut, prăpăditule.
Când vei respecta vârsta cuiva și nu vei mai avea pornirile porcești, nătărăule ?
D: Și tu ești bătrân, idiotule.
Talent n-ai avut, avere-nici,te-au lăsat muierile, te-ai hrănit numai cu lături. Nu-i ajungi nici la unghie lui Marin. De ce dracul îl tot ataci, neghiobule, că numai bine ți-a făcut, prăpăditule.
Când vei respecta vârsta cuiva și nu vei mai avea pornirile porcești, nătărăule ?
Răspunsuri:
1. Un comentariu despre statui, bun sau rău este nimerit.Problema e dacă un hoț ca Pavăl, merită !!!
2. Reacția publică nu e rea.
3. Sunt și idioți care în loc să aprecieze activitatea de o viață a unui om, sacrificiile, lipsurile, îl tot jugnesc pe omul de valoare care a pus Vasluiul pe harta culturală a lumii. Atâta îi duce capul…Dacă îi pui să arate ce-au făcut pentru ei sau pentru oraș, grohăiesc, mugesc, înjură, ce altceva pot face ? Știu că-i datorează mult prea mult lui Marin și-l tot înjură.Noroc de alți oameni cu scaun la cap.
Frumos😂😂😂 bobi din Dallas și jere😂😂😂😂👍💪 Baa, mergeți la biserica și faceți mătănii, sa moară toți pensionarii speciali, toți care au peste 6000 pensie. Altfel, nu mai pupați mărire in vecii vecilor😉Hai, la spurcat și blestemat😂😂
Articol de c.. c. , comentariu de c…c…
wow. dar wc marin mai există? doctor docent! ar trebui să-i faceți statuie in centru la CdC
Daca nu isi face Pavel statuie la întrare în primarie pe dreapta degeaba a stat primar 20 de ani
Vasâli,omu roș ,negru în cerul gurii, ranchiunos…
Nu o murit animalu’ din WC Marin…du-te dracului de bosorog oparit
D: Și tu ești bătrân, idiotule.
Talent n-ai avut, avere-nici,te-au lăsat muierile, te-ai hrănit numai cu lături. Nu-i ajungi nici la unghie lui Marin. De ce dracul îl tot ataci, neghiobule, că numai bine ți-a făcut, prăpăditule.
Când vei respecta vârsta cuiva și nu vei mai avea pornirile porcești, nătărăule ?