Hypermarketurile și supermarketurile din România nu respectă consumatorul român, producătorul român și nici angajatul român, iar dacă este nevoie sindicatele din industria alimentară vor ieși, legal vorbind, în parcările acestor centre comerciale, alături de populație, dacă altfel nu putem rezolva problemele, a declarat, joi, Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), în marja congresului dedicat industriei cărnii din România, organizat de publicația „Revista cărnii”.
„Hypermarketurile și supermarketurile din România nu respectă consumatorul român. Am observat, în primul rând, acest lucru de le reducerea TVA. Au avut o perioadă de vreo lună-două, când au încercat să respecte după care majoritatea prețurilor au revenit la normal. Nu respectă nimic, din cauza, pe de o parte, a situației create și care sperăm să fie mai bună, și pe de altă parte prin impunerea acelor taxe suplimentare și procente peste prețul de vânzare a producătorului, ceea ce înseamnă la raft cu cel puțin 30% mai mult, impozitul pe care îl plătesc la stat vizavi de profit este foarte mic, pentru că banii lor, de fapt, se duc în altă parte și nu în adaosul comercial la care ar trebui să plătească impozit conform câștigului (…) Vă anunț și vă spun cu toată responsabilitatea că majoritatea celor care lucrează în industria alimentară au un salariu de aproximativ de 1.100 — 1.200 de lei. Mă refer la majoritatea muncitorilor. Este un lucru anormal în momentul în care vorbești despre o țară membră a Uniunii Europene, cu o industrie alimentară foarte retehnologizată care poate da produse de mare calitate. Dacă este nevoie și lucrurile nu sunt respectate, vom ieși în parcările hypermarketurilor și supermarketurilor. Vom încerca să aducem întreaga populație lângă noi. Să fie foarte clar, în forma legală permisă de lege”, a declarat Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).
Potrivit președintelui FSIA, adaosul comercial impus produselor românești trebuie să fie la un nivel similar cu cel adresat produselor din import, iar o lege în acest sens trebuie să protejeze producătorii români.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/sindicatele-din-industria-alimentara-ameninta-cu-proteste-in-parcarile-hypermarketurilor-si-supermar_286603.html#ixzz45ob9hTWk