spot_img
spot_img
3.8 C
Vaslui
25-dec.-2024

Sindicatele: Concedieri masive şi tăieri de salarii în 2011

- Advertisement -

Sindicatele avertizează că minimum 7% dintre angajaţii statului nu au fost luaţi în calcul în bugetul pe 2011.

Aproape 80.000 de angajaţi ai statului riscă să nu primească lefuri anul viitor, pentru că actuala formă a bugetului prevede un fond de salarii diminuat cu trei miliarde de lei faţă de 2010, a avertizat ieri Răzvan Bordeanu, vicepreşedintele sindicatului Sed Lex, după discuţiile de la Ministerul Muncii pe tema salarizării unitare a bugetarilor.
Liderul sindical a explicat că, aşa cum a fost gândit bugetul pentru anul viitor, ţinând cont de restricţiile impuse de instituţiile financiare internaţionale, „salariile nu sunt asigurate pentru cel puţin 7% dintre bugetari, în 2011”. Ceea ce înseamnă că „80.000 de bugetari nu au salarizarea asigurată”, a adăugat Bordeanu.

Concedieri sau noi reduceri salariale

Potrivit acestuia, prin acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, România s-a angajat să reducă fondul de salarii de la 42 de miliarde la 39 de miliarde de lei, anul viitor.

„Această diminuare se va traduce fie prin reduceri salariale, fie prin concedierea unor bugetari”, a explicat acesta, precizând că, pentru 2011, guvernul ar urma să acorde doar 81% din valoarea bugetelor din august.

În replică, ministrul muncii, Ioan Botiş, a precizat că „aceste cifre nu au fost prezentate în întâlnirea care a avut loc astăzi (n.r. – ieri) cu sindicatele şi patronatele” şi că doar Ministerul Finanţelor poate face aprecieri legate de bugetul pe anul viitor.

De altfel, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, declara marţi, la Sinaia, că „26.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului”, pentru a se ajunge la cifra de 1,29 milioane de bugetari, impusă de FMI. Cât despre lefurile angajaţilor statului în 2011, Gherghina a estimat că „acestea ar putea creşte, în medie, cu 15%”.

Pe de altă parte, disputele continuă pe salariul minim pe economie. Sindicatele cer o valoare minimă de 750 de lei, în timp ce patronatele s-ar opri undeva la 650 de lei. Toţi aşteaptă însă oferta executivului, care ar putea fi înaintată săptămâna viitoare.

„Salariile nu sunt asigurate pentru cel puţin 7% dintre bugetari, în 2011.” RĂZVAN BORDEANU, vicepreşedinte Sed Lex

DECIZIA TRIBUNALULUI VÂLCEA

Reducerea salariilor cu 25%, ilegală

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis ieri în favoarea a şase funcţionari publici de la Primăria Voineasa şi a doi magistraţi de la Judecătoria Bălceşti, care au dat statul român în judecată, cerând restituirea sumelor de care au fost privaţi, în vara acestui an, prin reducerea salariilor cu 25 de procente.

Hotărârea de ieri a judecătorilor nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs. Concret, bugetarii au reclamat reducerea unilaterală a salariului brut, contrar prevederilor contractului de muncă pe care îl semnaseră cu instituţiile publice la care erau angajaţi, prin intervenţia nelegală a unui terţ, în acest caz, statul român. Fapt care „încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor O mului”, după cum se arată în motivarea Tribunalului Vâlcea.

Acţiuni similare au fost depuse în instanţă de alţi zeci de mii de bugetari – profesori, cadre medicale, angajaţi ai administraţiei publice -, nemulţumiţi de tăierile salariale din iulie.

Marius Petcu, preşedintele Sanitas, susţine că cei 120.000 de membri ai sindicatului pe care-l reprezintă vor deschide şi ei procese, iar liderii Sed Lex spun că peste 28.000 de funcţionari au dat deja statul în judecată.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.