Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5% de anul viitor, transmite News.ro. „Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, vor iniţia, în data de 27.12.2023, o acţiune de protest sub forma unei greve japoneze, ce se va manifesta prin purtarea de către aceştia a unei banderole de culoare albă. La aceasta vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române”, au transmis sindicaliştii, într-un comunicat de presă. Potrivit acestora, salariaţii Potrivit acestora, salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5% de anul viitor.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sindicalistii-din-ministerul-finantelor-vama-si-anaf-sunt-in-greva-japoneza-se-poate-ajunge-si-la-alte-masuri-extreme-2628543