Partidul AUR, condus de candidatul la alegerile prezidențiale George Simion, achită o sumă uriașă, din banii românilor, unei companii de lobby din Statele Unite. Este vorba despre un contract în valoare de 1,5 milioane de dolari pe lună, semnat cu firma BGD Legal and Consulting. Compania s-a angajat să faciliteze întâlniri la nivel înalt pentru liderul AUR la Washington D.C., dar și apariții în presa americană.
Suma alocată acestui contract ar proveni din banii pe care AUR îi obține din subvenția plătită de stat partidelor.
Potrivit unui document obținut în exclusivitate de Antena 3 CNN, contractul a fost semnat pe 18 aprilie 2025 de Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, și este deja înregistrat la Departamentul de Justiție al SUA, fiind publicat pe site-ul oficial al instituției. Documentul prevede că firma de lobby nu va încasa suma dacă nu își îndeplinește angajamentele asumate: întâlniri cu lideri politici americani și apariții în presa din SUA.
Pe contract apare și numele Mateea Petrescu, cunoscută drept directoarea de comunicare a fraților Tate.

În urma acestui acord, George Simion a acordat un interviu lui Steve Bannon, fostul consilier al președintelui Donald Trump, în care a afirmat că „se vrea eliminarea lui prin orice mijloace”, invocând exemplul premierului slovac Robert Fico, victima unei tentative de asasinat anul trecut. Simion a mai susținut că va „reinstaura” în viața publică figura fostului candidat de extremă dreapta Călin Georgescu și că el ar fi inițiatorul sloganului „Make Europe Great Again”…https://adevarul.ro/alegeri-prezidentiale-2025/simion-plateste-15-milioane-de-dolari-pentru-2438369.html