spot_img
4.7 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

Silvicultori şi un afacerist, reţinuţi pentru doborâri de arbori prin înscenarea unor calamităţi naturale

- Advertisement -

Un inginer silvic, un pădurar, un afacerist şi încă trei suspecţi au fost ridicaţi pentru audieri, ieri dimineaţă, şi apoi reţinuţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, fiind acuzaţi de o afacere ilegală foarte prosperă, cu arbori smulşi intenţionat din rădăcini ca să pară doborâţi de vânt, şi cu defrişări puse apoi pe seama calamităţilor naturale. Acţiunea s-a derulat ieri, poliţiştii din Vatra Dornei, sprijiniţi de colegi de la Serviciul de Ordine Publică şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, efectuând 14 percheziţii domiciliare, în Suceava, Vatra Dornei, Fălticeni şi câteva comune din zona de munte a judeţului.
Poliţiştii au avut în plan punerea în aplicare a nouă mandate de aducere. Şapte suspecţi au fost conduşi la audieri, iar pe numele a şase dintre ei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.
Printre cei vizaţi de anchetă, însă de negăsit, pentru că este plecat în străinătate, se află şi Ionuţ Abutnăriţei, şef al Ocolului Silvic Vatra Dornei la data comiterii presupuselor fapte.

Arborii erau smulşi din rădăcini cu utilaje, după ploi şi furtuni
Modul de operare era cunoscut organelor de cercetare penală, mai ales că în vară Garda Forestieră Suceava descoperise două cazuri de acest gen, în zona Vatra Dornei. Inspectorii au constatat la vremea respectivă două cazuri de doborâre a arborilor cu utilaje cu troliu folosind cabluri, copacii fiind smulşi din rădăcini astfel încât să pară doborâţi de fenomene naturale. Tăierile se făceau după ploi însoţite de vânt, pentru a se putea da o justificare dezastrului din fondul forestier. Astfel, lemn tăiat ilegal ajungea pe piaţa neagră, în timp ce în hârtii totul era în regulă, au explicat anchetatorii.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-12-21/Silvicultori-si-un-afacerist-retinuti-pentru-doborari-de-arbori-prin-inscenarea-unor-calamitati-naturale

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.