DIN INIMÃ! Voluntarii „Surorilor Sãracilor” din Husi sunt cei care reusesc, de la o actiune la alta, sã ofere emotioante lectii de solidaritate! Grupul de voluntari si-a fãcut un obicei din a merge la Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din oras, pentru a le oferi, cu generozitate, prietenia lor, acelor oameni… foarte singuri.
„Ei sunt toti ca niste copii, care au la fel de mare nevoie si de mâncare sau haine, dar si de prietenie. Chiar dacã sunt bolnavi, ei înteleg toate gesturile noastre”, spune Stefan, unul dintre cei 30 de voluntari care activeazã pe lângã Asociatia „Surorile Sãracilor” din Husi.
Alãturi de cei bolnavi!
„Voluntarii nostri, în jur de 30 de tineri, nu vor altceva decât sã fie de ajutor celor în nevoie. Merg la casele bãtrânilor singuri si îi ajutã la treburi gospodãresti sau le duc un prânz cald. Acordã toatã atentia copiilor proveniti din familiile defavorizate care vin la noi la centru, cu care se poartã frãteste. Dar mai fac un lucru foate important: oferã prietenia lor chiar si celor care, pentru o parte a societãtii, nu prea conteazã. Este cazul bolnavilor de la Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap. Marea majoritate, desi formatã din persoane adulte, din cauza bolii, se poartã si gândesc precum niste copii. Iar cea mai mare nevoie a copiilor este afectiunea celor din jur. Vreau sã vã spun cã ei, asa cum sunt, pot pãrea dizgratiosi prima datã, nu foarte plãcuti la înfãtisare, la chip, dar voluntarii nostri tocmai asta învatã: cã fiinta umanã este minunatã, indiferent de situatie. Sufletul e frumos, oricum. Sora Gabriela este cea care se ocupã foarte mult de voluntari, dar noi, care îi suntem alãturi, vedem bine cum se pune problema în cazul voluntariatului. Dacã nu esti generos, dacã nu esti gata sã dãruiesti din timpul tãu, nu poti fi voluntar”, a explicat sora Flavia, una dintre coordonatoarele Asociatiei catolice „Surorile Sãracilor”.
„Noi le putem oferi ceva în plus, prietenia si atentia noastrã”!
„Noi îi considerãm copii. Ne jucãm cu ei jocuri diverse, ca si cum am face-o cu fratii nostri. Sunt atât de singuri, încât se bucurã de orice moment de atentie le oferi. Nu au rude, nu au frati, au fost lãsati de mici în grija statului. Au toate conditiile acolo, sunt bine îngrijiti, dar noi, prin prezenta noastrã, le putem oferi ceva în plus, prietenia si atentia noastrã”, spune Mãdãlina, si ea voluntarã.
