spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Si-a lovit vecinul cu toporul în cap

- Advertisement -

ZMEU În urmã cu douã zile, un bãrbat în vârstã de 75 de ani a ajuns la spital în stare gravã dupã ce a fost lovit în zona capului cu partea ascutitã a unui topor. Mai târziu a fost transferat la spitalul de Neurochirurgie din Iasi, medicii de aici fiind rezervati în privinta sanselor de supravietuire. Autorul faptei este un tânãr de 32 de ani, din satul Lupesti, comuna Mãlusteni, aflat sub influenta bãuturilor alcoolice. Înainte de a-l lovi pe bãtrân, acesta s-a repezit cu toporul la un alt consãtean, iar apoi la concubina sa, pe care a si rãnit-o în zona spatelui.

Un bãrbat, în vârstã de 32 ani, este cercetat de politisti pentru faptul cã, aflat sub influenta bãuturilor alcoolice, a lovit cu un topor un bãtrân, în curtea cãruia se refugiase concubina sa. Pe data de 2 aprilie, în jurul dupã-amiezii, Mihai D., de 32 de ani, se deplasa cãtre locuinta sa iar în apropierea acesteia s-a întâlnit cu un alt consãtean, Gheorghe B., în vârstã de 47 de ani. Între cei doi exista un conflict mai vechi pe marginea unei suprafete de teren. Aflat sub influenta bãuturilor alcoolice, Mihai D. a pus mâna pe un topor si s-a repezit cãtre celãlalt. Din fericire acesta din urmã a reusit sã-i ia toporul din mânã, lucru care l-a iritat si mai tare pe agresor. Supãrat nevoie mare, a intrat în curtea locuintei concubinei sale, în vârstã de 28 ani, de unde a luat un alt topor cu intentia de a se întoarce înapoi dupã Gheorghe B. Tânãra a încercat sã-l opreascã, însã n-a fost chip. Pentru cã s-a opus, bãrbatul a lovit-o cu muchia toporului în zona spatelului, însã a reusit sã se refugieze în curtea locuintei unor vecini. Mihai D. nu s-a lãsat, a urmãrit-o pânã acolo, iar când proprietarii au iesit afarã sã vadã ce se întâmplã, s-a repezit cãtre Costachi F., în vârstã de 75 de ani si l-a lovit în zona capului, cu partea ascutitã a toporului. „În dupã-amiaza de 2 aprilie, am fost sesizati la numãrul de urgntã 112 despre faptul cã un bãrbat, în vârstã de 75 ani, din satul Lupesti, comuna Mãlusteni, a fost victima unei agresiuni. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgentã Bârlad, ulterior fiind transferat la o unitate medicalã din municipiul Iasi. Politistii efectueazã în prezent cercetãri pentru a stabili cu exactitate împrejurãrile comiterii faptei”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.