NEGLIJENTÃ CRIMINALÃ Florin Puntea, de numai sapte luni, din satul Gara Banca, comuna Banca, a murit pe 2 ianuarie, la Spitalul de Copii “Sf. Nicolae” din Bârlad, fiind adus în aceeasi zi de ambulantã, în stare foarte gravã. Copilul avea temperatura corpului de 31 de grade si în ciuda tuturor eforturilor medicilor n-a mai putut fi salvat. Mama va fi decãzutã din drepturile pãrintesti, dacã se dovedeste cã a dat dovadã de neglijentã, iar ceilalti doi copii ai familiei vor fi astãzi adusi la CPRU-CANE din Bârlad, unde vor fi institutionalizati pânã la finalizarea anchetelor.
La Spitalul de Copii « Sf. Nicolae » din Bârlad, pe 2 ianuarie, în jurul orelor 12.00 a fost adus cu ambulanta, Florin Puntea, de sapte luni, în stare foarte gravã « Copilul prezenta o malnutritie severã (avea 5 kilograme, în loc de peste 8 kilograme cât ar avea un copil normal la vârsta lui), un sindrom de deshidratare acutã, fiind în stare de comã si hipotermic (temperatura scãzutã a corpului – care era de 31 de grade), din cauza instalãrii comei si a stãrii grave de deshidratare în care se afla. A fost imediat pus pe tratament, dar din pãcate n-a rãspuns la el si în jurul orelor 18.40 a decedat. S-a aplicat tratamentul de urgentã dar, din cauza faptului cã el era bolnav de câteva zile, si n-a fost adus la medic la timp, mama sa, care este analfabetã, precizând cã n-a avut bani sã încarce telefonul si nu a avut de unde sã sune salvarea, copilul a decedat, starea lui fiind foarte gravã”, a spus medicul pediatru specialist Florin Popa, seful sectiei Pediatrie din cadrul Spitalului de Copii “Sf. Nicolae” din Bârlad. Mama copilului, Valentina Cãldãraru, este cãsãtoritã cu tatãl micutului decedat, cu care mai are un copil, de doi ani, precum si în îngrijire un copil de sapte ani, ce provine din prima cãsãtorie a sotului sãu, acum plecat în Spania la muncã. Medicii pediatri bârlãdeni bãnuiesc si cã micutul decedat a fost alimentat gresit, mai ales cã el era deja bolnav din nastere (conform spuselor mamei – ar fi aspirat lichid amiotic si avea probleme cu plãmânii). Urmeazã a se efectua necropsia, pentru a se stabili cu exactitate dacã moartea bebelusului a survenit în urma crasei neglijente de care a dat dovadã mama sa, Valentina Cãldãraru. Ceilalti doi minori ai familiei vor ajunge în cursul zilei de astãzi la CPRU-CANE Bârlad, conform unui comunicat al DGASPC Vaslui.
DGASPC Vaslui a declansat o anchetã
Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui, s-a sesizat cu privire la situatia copilului Florin Puntea, nãscut în luna mai 2010. “Date fiind circumstantele acestui deces, avem în atentie un potential caz de neglijentã fatã de copii, în consecintã s-au luat primele mãsuri de securizare (institutionalizare la CPRU-CANE Bârlad – n.r.) a celor doi copii aflati în îngrijirea mamei Valentina Cãldãraru, din comuna Banca, prin separarea acestora de mediul familial, în vederea eliminãrii riscului de neglijare. De asemenea s-au initiat primele demersuri legale pentru stabilirea unor mãsuri de protectie specialã pentru cele douã surori, menite sã asigure o dezvoltare cât mai armonioasã a acestora”, a precizat printr-un comunicat reprezentantul DGASPC Vaslui, Ionut Dãnilã.