Cântăreaţa columbiană Shakira, celebră pentru hituri precum „Whenever, Wherever”, „La Tortura”, „Waka Waka”, „Hips Don’t Lie”, concertează, pe 7 mai, la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, în cadrul turneului mondial The Sun Comes Out, informează organizatorul, Emagic.
După concertul susţinut în 2006 la Timişoara, în faţa a peste 20.000 de spectatori, anul acesta, Shakira concertează din nou în România, dar de această dată în Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, pe 7 mai.
Biletele vor fi puse în vânzare vineri, online, pe www.myticket.ro, şi în reţeaua magazinelor Diverta din ţară. Există patru categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: Golden VIP (cu loc pe scaun) – 380 de lei, Tribuna VIP – 280 de lei, Gazon A – 180 de lei şi Gazon B – 120 de lei.
„Shakira este unul dintre artiştii pentru care am primit extrem de multe rugăminţi din partea publicului pentru a organiza un nou concert în România. Mă bucur că acum fanii au ocazia de a o întâlni din nou, de data aceasta chiar la Bucureşti”, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.
mediafax.ro