spot_img
2.8 C
Vaslui
09-nov.-2024
spot_img

Sfîntul Dimitrie – Izvorîtorul de Mir

- Advertisement -

• toti cei care au prenumele Dimitrie, Dumitru, Dumitra, Dumitrita, Mitică, Mitrut sau alte derivate vor serba onomastica vineri, 26 octombrie

În fiecare an, pe 26 octombrie, credinciosii crestini ortodocsi îl sărbătoresc pe Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorîtorul de Mir. În toate bisericile preotii vor oficia slujbe pentru pomenirea sfîntului care a murit martiric, din porunca împăratului roman Maximilian. Sfîntul Dimitrie s-a născut în cetatea Solonului (Tesalonicul de astăzi), al cărei comandant a fost chiar tatăl său, rang pe care avea să-l dobîndească si fiul mai tîrziu. Sfîntul, în tinerete, a fost bine educat si învrednicit cu încredere si cu putere de împăratii Romei. Dumnezeu, însă, i-a hărăzit altă soartă, ceva mai înalt decît slava desartă a lumii. După ce si-a dezvăluit credinta în Mîntuitor, fiind botezat crestin, împăratul Maximilian i-a cerut să se dezică de credintă, însă soldatul Dimitrie a refuzat. Mai mult, acesta i-a îndrumat si pe alti crestini să-si mărturisească alegerea de a-L sluji pe Iisus. În dimineata de 26 octombrie 304, ostasii împăratului au intrat în temnita în care fusese aruncat Dimitrie si l-au străpuns cu sulitele, omorîndu-l în timp ce se afla în plină rugăciune. Trupul său a fost luat de acolo si îngropat în taină de un credincios. Nu după mult timp, deasupra mormîntului său a fost ridicată o biserică, în care se săvîrseau multe minuni si nenumărati bolnavi si-au găsit tămăduirea. Conform traditiei, Sfîntul Dimitrie ar fi murit în cetatea Sirmium, numită ulterior Mitrovita, pe acest loc fiind înăltată o biserică în care au fost depuse sfintele moaste. De atunci, se spune că multe au fost minunile pe care le-a săvîrsit Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtorul de Mir. La o zi după sărbătoarea acestui mare sfînt, pe 27 octombrie, ortodocsii îl pomenesc pe Sfîntul Cuvios Dimitrie, cunoscut si ca cel Nou sau Basarabov, patronul Bucurestiului. Vineri, 26 octombrie, ortodocsii romascani pot participa la sărbătorirea hramului Bisericii din cartierul Muncitoresc unde părintele paroh Vasile Strat va fi gazdă primitoare. Toti cei care au numele sau prenumele Dimitrie, Dumitru, Dumitra, Dumitrita, Mitică, Mitrut sau alte derivate vor avea motive în plus de a sărbători cum se cuvine pe acest sfînt făcător de minuni.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.