EVENIMENT… Mai sunt doar câteva zile până la începerea proiectului înființat de tinerii vasluieni de la organizația The Community of Youth Education – Vaslui. În cadrul acestui eveniment vor avea loc conferințe cu teme de interes actual, precum tulburările de sănătate mintală, discriminare socială, consum sustenabil, activism și deepfake. Proiectul se va desfășura pe durata a două zile, timp în care speakerii invitați vor împărtăși informații utile pentru îmbunătățirea societății, vor fi organizate workshop-uri, iar în ultima zi va avea loc și un eveniment social. Acțiunea va avea loc la Muzeul Județean Vaslui, la Sala ARTA.
Prin proiectul inițiat de tinerii vasluieni se dorește informarea participanților cu privire la teme de interes actual, axate pe valorile ONU și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă: Consum sustenabil, Activism, Deepfake, Tulburări de sănătate mintală, Discriminare socială. La eveniment vor fi amplasate standuri atractive ce vor pune la dispoziție informații suplimentare legate de fiecare temă, cu ajutorul unor bloșuri și alte materiale. Participanții vor fi încurajați să participe activ la activități, prin implicarea acestora în workshop-uri interactive. Conținuturile dezbătute în cadrul temelor își au aplicabilitate în viața de zi cu zi, având relevanță în societatea modernă. Unul dintre scopurile proiectului Awake(n) este să lupte împotriva stigmatizării persoanelor cu tulburări de sănătate mintală și să ridice gradul de conștientizare asupra lor. De asemenea, adolescenții își doresc să aducă o schimbare pe plan social, acest lucru fiind posibil prin oprirea discriminării. “Una dintre cele mai mari probleme existente în societate, discriminarea, a existat dintotdeauna și continuă să facă viața unor anumite categorii sociale mai puțin plăcută. Aceasta are multe forme specifice și diferite modalități de manifestare, majoritatea dintre ele reprezentând adevărate atrocități. Este prezentă peste tot, în unele domenii mai mult decât în altele, dar cert este că oprirea acesteia ar face lumea un loc mult mai bun. Această temă a proiectului își propune să informeze participanții despre formele discriminării și cum trebuie să reacționăm când suntem într-o astfel de situație”, au transmis reprezentanții organizației.
Ce înseamnă fenomenul DeepFake?
Deoarece nu toată lumea cunoaște în totalitate ce înseamnă fenomenul „Deepfake”, cu atât mai puțin aspectele sale negative, adolescenții doresc să ofere câteva explicații cu privire la acesta. “Deepfake este tehnologia ce înlocuiește imaginea sau videoclipul cuiva cu imaginea altcuiva prin intermediul unei tehnologii de machine learning numită GAN (generative adversarial network). Fenomenul Deepfake este considerat de experții în criminalistică cea mai mare amenințare tehnologică pentru umanitate”. Odată cu dezvoltarea tehnologiei apar și câteva lucruri care nu sunt deloc benefice societății, cum este acest fenomen. Folosit pentru dezinformare, propagandă sau șantaj, acesta a devenit o problemă majoră a lumii moderne. Din cauza ei au de suferit diferite categorii de persoane, cum ar fi celebrități, politicieni, dar și oameni de rând, a căror aparență le este modificată artificial pentru a le face rău. În cadrul acestei teme se va vorbi despre securitate cibernetică, ce înseamnă acest fenomen, cum se realizează, scopul său, cum poate fi identificat și evitat”, au spus organizatorii.
“Multe persoane afectate suferă în tăcere fiind marginalizate de societate”
“În ziua de astăzi multe persoane afectate suferă în tăcere fiind marginalizate de societate din cauza unor concepții eronate. Grija față de sănătatea mintală reprezintă unul dintre primii pași spre îmbunătățirea comunității în care ne aflăm. Tema „Tulburări de sănătate mintală” își propune conștientizarea și promovarea unei mai bune înțelegeri a bolilor precum schizofrenia, personalitatea borderline, tulburarea obsesiv compulsivă, dar și creșterea accesului la informații pentru înlăturarea stigmatizării persoanelor cu tulburări mintale. Toate aceste obiective fiind regăsite în ODD 3: „Sănătate și stare de bine”, au postat tinerii pe pagina oficială a evenimentului.
Rolul activismului
De la nesupunere civilă până la proteste, un grup de oameni dedicați au multe metode prin care pot aduce o schimbare socială sau politică majoră. Activismul are un rol extrem de important în zilele noastre, mai ales în educație, întrucât viitorul elevilor depinde foarte mult de ce le este prezentat în instituțiile de învățământ care depind de un sistem cu numeroase probleme. Tema “Activism” din cadrul proiectului Awake(n) se va axa pe educație, punând în discuție modul în care elevii își pot face auzită vocea în sistemul actual de învățământ. În plus, webinarul va fi însoțit de un workshop pe aceeași temă.
Despre invitați
Diana Filimon este cea care va susține conferința despre activism în prima zi a proiectului. “Filolog prin educație, om de comunicare prin experiență și activistă prin alegere, Diana Filimon este președintă și fondatoare a Asociației Forum Apulum din Alba Iulia, un ONG civic care se concentrează pe a lucra cu generațiile tinere. În plus, este membră a boardului de conducere al Digital Communication Network – o asociație internațională unde coordonează proiecte variate din zona civică în mai multe țări europene. Din 2020, Diana este membră a Comisiei pentru Drepturi și Libertăți ale Societății Civile din cadrul Comitetului Economic și Social din România și este trainer pe educație media, storytelling și community building. Are experiență de peste 15 ani în comunicare, atât pentru instituții publice, cât și pentru companii multinaționale și organizații non-guvernamentale. Oana Racheleanu este numele celui de-al doilea speaker din cadrul proiectului Awake(n), care ne va vorbi despre consumul sustenabil. Oana este jurnalistă de 13 ani, iar aproape jumătate din timpul acesta a scris despre mediu. A documentat problemele legate de colectarea separată și modalități prin care aceasta poate fi făcută corect, a scris povești despre oameni care locuiesc în case mici, a arătat importanța muncii ONG-urilor în oferirea unei educații de mediu pentru elevi, a subliniat impactul negativ major pe care îl are Filipine, țară în curs de dezvoltare, asupra mediului. Crede că acțiunile fiecărui om, oricât de mici, contează în a face o schimbare, indiferent că este vorba despre educație sau despre protejarea mediului. Pentru că mic cu mic se face mare și pentru că schimbarea trebuie să pornească de undeva. De la fiecare dintre noi”.