Sfatul bunicii Tinca la 103 ani: „Munca e totul pentru un om. Statul degeaba e ca o molimă, strică tot în suflet, iar în trup aduce boală”

ÎNȚELEPCIUNE… „Cel mai mult la școală mi-a plăcut istoria, să aflu despre oameni mari, domnitori, care au iubit țara asta”, spune, cu zâmbetul blând și vorba hotărâtă, bunica Tinca Baciu din Valea lui Bosie. A împlinit nu demult 103 ani și, la vârsta ei, continuă să muncească, să se îngrijească singură atât cât poate și să țină la toți vecinii săi, ca la rudele de sânge pe care nu le mai are. S-a născut la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, într-o „Românie dodoloață”, al cărei destin a fost unul cu propria viață, în ultimul veac. Oamenii din sat spun că, uitându-te la bunica Tinca, poți vedea trăsături esențiale ale generațiilor care au clădit această țară. „E muncitoare și la 103 ani! Astă-vară și-a prășit via, iar toamna a tras la teasc. A făcut cele necesare pe iarnă. E harnică, e un om drept și plin de o bunătate cum rar mai vezi. Nu mai are neamuri, dar ține la vecini. De ziua ei vrea mereu să fie veselie, masa plină și ne cheamă pe toți. E un om bun și frumos sufletește. A trăit zeci de ani cu omul ei, care a fost orb în ultima parte a vieții, dar ea l-a îngrijit până în ultima clipă. Ca bunica Tinca au fost toți oamenii din generațiile care au clădit țara asta”, spun oamenii din Valea lui Bosie.

Bunica Tinca a împlinit 103 ani și s-a ținut de cuvântul dat la aniversarea din anul precedent. Atunci le-a spus vecinilor ei că, dacă va fi bine și sănătoasă, va face iar o masă mare, plină cu de toate. „Mie îmi place ca de ziua mea să fie bucurie. Toți oamenii din sat să vină, că și așa avem un sat mic și nu mai suntem mulți. Câțiva bătrâni, căci tinerii au cam plecat. Au fost vremuri în care satul era mare, era multă lume, dar acum am rămas puțini. Eu mă împac bine cu toată lumea. Mi-e drag să văd oameni fericiți în jur. Dumnezeu m-a ținut mai bine de o sută de ani și nu m-am așteptat. O să mă ia la el când o vrea, dar eu până atunci, vreau să trăiesc în pace și înțelegere cu toți din jur. Anul trecut, când am împlinit 102 ani, am spus că la 103 ani va fi la fel de frumos. Atunci am și dansat, m-au luat în horă vecinii. A fost frumos. Înțelegerea între oameni este cel mai bun lucru de pe lume. Asta m-a ținut în viață. Pacea, liniștea. Dacă am văzut pe cineva că are nevoie, am ajutat cu ce am putut. Nici eu cu omul meu nu am fost bogați, dar ne-a plăcut să fim omenoși. Hristache a murit de mai mulți ani, dar cât a fost, a fost om în toate, bun și harnic”, spune bunica Tinca.

„Munca e totul pentru un om. Statul degeaba e ca o molimă, strică tot în suflet, iar în trup aduce boală”

Bunica Tinca Baciu este unul dintre puținii vasluieni care au trecut de centenar și care, în ciuda poverii anilor, încă pot povesti despre viața lor și despre istoria trăită pe viu, nu citită din cărți. Povestea sa de viață a trecut prin Al Doilea Război Mondial, prin foamete, prin comunism și, iată, a traversat toate etapele libertății postdecembriste. E drept că veacul acesta l-a trăit din satucul Valea lui Bosie, dar asta nu a împiedicat-o să fie atentă la tot în jur și să priceapă mersul lumii, ajuntându-se de cartea pe care a învățat-o, după cum era școala atunci. Și-a însușit cele mai importante valori: omenia, demnitatea, dragostea de patrie și, mai presus de toate, hărnicia. „Eu nu pot să stau. Când aud că sunt tineri care stau degeaba și iau ajutor de la stat, eu nu înțeleg… Am o sută de ani, dar via eu o îngrijesc. Spăl, sap, fac curat, îngrijesc casa, grădina, cât pot. Dimineața mă trezesc și mă gândesc ce treabă am. Unii, care sunt tineri și în putere, la ce se gândesc? Munca e totul pentru un om. Statul degeaba e ca o molimă, strică tot în suflet, iar în trup aduce boală. Hărnicia îți aduce numai bucurii. Că necazuri, la mine, au tot fost. Nu am copii, nu am avut, iar asta a fost o durere în inimă. Dar am căutat să ajutăm pe alții, să facem bine în jur. La școală mi-a plăcut mult istoria. Așa mândră eram când știam lecțiile despre domnitorii noștri! Și credința în Dumnezeu a fost mare. Biserica a fost a doua mea casă. Și acum, la o sută și ceva de ani, mă duc la slujbă. Avem preoți buni, aproape de noi. Și oamenii de aici sunt de treabă. Oricum, când crezi în Dumnezeu mult și cu inima, să știți că pe toți oamenii din jur îi vezi buni și frumoși. Am trecut prin multe, multe greutăți, dar mulțumesc Domnului pentru toate”, spune Tinca Baciu, bunicuța de poveste din Valea lui Bosie.