În a treia zi de Crãciun, Biserica Ortodoxã Românã face pomenirea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. Cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos este un model de jertfã crestinã pentru toti crestinii. Cu ocazia sãrbãtorii Sfântului Arhidiacon Stefan, peste 400.000 de români îsi serbeazã ocrotitorul.
În cele ce urmeazã vã prezentãm un articol dedicat Sfântului Arhidiacon Stefan, intitulat Primul mucenic încununat de Dumnezeu. Bãrbat ales, cu nume bun, plin de Duh Sfânt si de întelepciune, asa cum este numit în capitolul al saselea din Faptele Sfintilor Apostoli, Stefan este primul dintre cei sapte diaconi ai Bisericii crestine, ales de sfatul celor doisprezece. Foarte scurtã vreme de la hirotonirea sa întru diacon, roadele slujirii lui erau adãpate de puterea deosebitã a luiDumnezeu prin care sãvârsea nenumãrate minuni pentru sporirea numãrului celor care vor veni la dreapta credintã. Întreaga misiune a Sfântului Stefan a fost caracterizatã de o coordonatã principalã: demonstrarea faptului cã Mântuitorul Iisus Hristos este Mesia Cel prezis de prooroci, adicã împlinirea promisiunilor divine vechi-testamentare.
Reactiile compatriotilor
Atitudinea prin care Sfântul Stefan îsi va duce la îndeplinire scopul sãu, si anume proclamarea publicã si solemnã a divinitãtii Mântuitorului, atrage revolta învãtatilor vremii, numiti în Scripturã liberti, cireneni, alexandrini, si a altora, care, la fel ca în cazul Mântuitorului, pentru a-l aduce în fata completului de judecatã reprezentat de Sinedriu (Tribunalul evreiesc), pun ca primã culpã acuzatia cã Stefan denigreazã prin cuvinte de hulã legea lui Moise. Martorii mincinosi, antrenati din umbrã de cei a-mintiti, fac însã ca Stefan sã expunã în fata Sinedriului toate argumentele credintei sale. Înainte de a se apãra, toti acuzatorii sãi au parte de un lucru neobisnuit: fata arhidiaconului strãlucea asemenea unui înger, vestind fãrã cuvinte lumina adevãratei credinte purtate în sufletul sãu.
Predica Sfântului Stefan, sinteza mesianicã a Vechiului Testament
Având posibilitatea de a-si apãra dreapta credintã, Sfântul Stefan îsi începe cuvântarea printr-un aspru rechizitoriu asupra celor de fatã, strãbãtut de firul rosu al Întrupãrii Domnului, fãgãduitã încã de la greseala primilor oameni si amintitã sistematic în istoria poporului evreiesc prin patriarhii Vechiului Testament, Avraam, Isaac, Iacov si ceilalti. Aceastã cuvântare consistentã redatã în Fapte, capitolul al saptelea, versetele 2-53, reprezintã sinteza mesianicã a Vechiului Testament, deoarece coreleazã principalele fãgãduinte ale venirii Mântuitorului pe pãmânt: credinta lui Avraam în formarea unui popor ales, ascultarea exemplarã demonstratã de Isaac, binecuvântarea primitã de Iacov, precum si proorocia lui Moise despre proorocul asemenea lui ce va fi ridicat de Dumnezeu din mijlocul lui.
Apogeul cuvântãrii
Ajungând la Moise, si nu întâmplãtor, deoarece era acuzat cã ar fi încãlcat legea acestuia, arhidiaconul Stefan, ca oarecând marele profet Ilie Tesviteanul, aprins de râvnã dumnezeiascã si înflãcãrat de cãldura Duhului Sfânt, demascheazã ipocrizia si rãutatea celor de fatã cât si a înaintasilor lor, prin aceea cã nu au fost în stare sã recunoascã indiciile oferite de profetii ce pregãteau calea venirii Domnului: „Voi cei tari la cerbice si netãiati împrejur la inimã si la urechi, voi pururi vã împotriviti Duhului Sfânt, precum si pãrintii vostri, asa si voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit pãrintii vostri? si au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia Cel asteptat”.
Mucenicia arhidiaconului, mãrturie a credintei adevãrate
Fierbând de mânie, cei din Sinedriu erau jigniti profund în orgoliul si practicile strict formale practicate, caracteristice. Nefiind parcã de ajuns cuvintele ce le-au rãscolit sufletele, Stefan cuprins de puterea Duhului Sfânt, prin curajul mãrturisirii sale, are parte de o teofanie, drept care, proclamã solemn vederea slavei lui Dumnezeu: „Iatã vãd cerurile deschise si pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Mesajul propovãduirii divinitãtii Domnului Hristos prinde contur, însã rostirea acestor cuvinte va constitui condamnarea la moarte prin lapidare, moment asteptat îndelung de cei de fatã. Scos afarã din Sinedriu, târât si bãtut pânã în valea lui Iosafat, aflatã între muntele Eleon si Ierusalim, avalansa de pietre provocatã de multimea potrivnicilor prezenti, printre care si Saul, cel ce va deveni prin pronie cereascã marele Apostol Pavel, nu îl împiedicã însã pe Stefan, aflat în fata mortii, sã rosteascã aceleasi cuvinte ale Mântuitorului: „Doamne, primeste duhul meu” si „Pãrinte, iartã-le lor cã nu stiu ce fac”, cuvinte ce subliniazã emblematic deplina nãdejde în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel pentru care si-a jertfit viata.
Acest sfârsit pãmântesc al Sfântului Stefan va rãmâne un etalon în istoria crestinismului, arãtând veridicitatea credintei în Hristos. Gestul sacrificãrii propriei vieti pentru credinta în Dumnezeul Cel adevãrat, Întrupat, Rãstignit, Îngropat si Înviat va aduce în Bisericã un adevãrat curent mucenicesc ce reliefeazã realitatea existentei lui Dumnezeu în general si a dumnezeirii lui Iisus Hristos, în special.
Sãrbãtorirea Sfântului Stefan
Cinstirea Sfântului Stefan a început de la scurtã vreme de la moartea sa.Moastele sale au fost duse spre îngropare într-un sat de lângã Ierusalim ce se numea Cafargamala de cãtre renumitul învãtãtor al legii evreiesti, Gamaliel, cel ce împreunã cu fiul sãu Avelvie, întãriti de curajul arhidiaconului Stefan, va primi credinta crestinã. În secolul al V-lea, sotia împãratului Teodosie cel Mic, Evdochia, venind în pelerinaj la Locurile Sfinte, în Ierusalim, hotãrãste zidirea unei biserici, chiar acolo unde, la o vârstã de putin peste 30 de ani, în urmã cu aproape patru secole, Stefan devenise primul martir al crestinismului. În fiecare an, în ziua de 27 decembrie, la scurtã vreme de la marele praznic al Nasterii Domnului, crestinii îsi amintesc de arhidiaconul Stefan, al cãrui nume înseamnã „încununat de Dumnezeu”. Nu întâmplãtor, pomenirea lui se leagã de sãrbãtoarea Crãciunului. Venirea lui Dumnezeu pe pãmânt cinstitã la 25 decembrie, vãzutã ca un prilej de bucurie nespusã pentru toti din lume, cere uneori asumarea conditiei de crestin prin mãrturisirea credintei crestine pânã la suprema jertfã. Având temei slujirea concretã, vie si nestãvilitã a lui Dumnezeu, Stefan a rãmas în cinstirea Bisericii ocrotitorul diaconilor si exemplul ferm de urmat al tuturor mãrturisitorilor mucenici.
(Material realizat cu sprijinul Ziarului “Lumina”)
