SÃRBÃTOARE Sfântul Spiridon (n. c. 270; † 350) este un sfânt venerat de Biserica Ortodoxã. El este patronul insulei Corfu din Grecia. Pomenirea lui este celebratã anual în 12 decembrie. Dãruit cu usurinta sãvârsirii de minuni, ca un Dumnezeu dupã har, Sfântul Spiridon nu înceteazã nici acum sã lucreze pentru izbãvirea din necazuri a oamenilor. Mult milostiv cu cei smeriti, aspru cu cei mândri, sfântul se caracterizeazã printr-un neastâmpãr dumnezeiesc, ce îl face sã iasã si din raclã, cu trupul, cãlãtorind spre salvarea si celei din urmã oi, din turma sa cuvântãtoare. Sfânt Pãrinte al Sinodului I Ecumenic, Marele Spiridon nu înceteazã a ne întãri în credintã, prin minunile sale de “ieri” si de azi.
Potrivit “Vietii” redactate de Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Spiridon s-a nãscut în jurul anului 270, în Askia, Cipru, pe vremea împãratului Constantin cel Mare (272 – 337) si a fiului sãu, Constantinus. Îl caracterizau simplitatea în purtãri si smerenia, ocupatia sa fiind pãstoritul oilor. Sfântul s-a însurat si a avut o fatã, Irina. Sozomen, în a sa “Istoria bisericeascã” (Cartea a II-a, cap. 11), mãrturiseste despre modestia si intransigenta sfântului. “Desi a fost cãsãtorit, nu a fost din acest motiv si deficitar în realizãri spirituale”. Dupã moartea sotiei a fost înscãunat ca episcop al Trimitundei, cetate pe care a pãstorit-o pânã în anul 348, când s-a mutat la cele vesnice, fiind îngropat în Biserica “Sfintilor Apostoli” din Trimitunda. Dumnezeu i-a dat harul tãmãduirilor, minunile sale continuând peste veacuri, pânã în zilele noastre. Numele sãu provine de la cuvântul “spiris”, care în limba greacã înseamnã “cosulet”, ca urmare a scufiei pe care o purta, din smerenie, în locul mitrei episcopale. De altfel, conform “Erminiei” lui Dionisie din Furna, Sfântul Spiridon urmeazã a fi reprezentat ca un “bãtrân, cu barba lungã si înteposatã, despicatã putin în douã si purtând scufie”. În prezent, sfintele moaste ale ierarhului Spiridon se aflã într-o bisericã din insula Corfu, aflatã la 100 de metri de mitropolie, unde se gãsesc moastele Sfintei Împãrãtese Teodora. Localnicii îl cinstesc pe sfântul lor protector prin patru procesiuni anuale, comemorând izbãvirea de foamete (1550), de o epidemie (1630), de ciumã (1673) si de asediul turcesc (în 1716). Aceste procesiuni corespund evenimentelor mentionate în Sâmbãta Mare, în Duminica Floriilor, în prima duminicã din luna noiembrie si pe 11 august. Cunoscut si ca sfântul “cãlãtor”, în preajma sãrbãtoririi sale, arhiereul Spiridon dispare cu trupul din raclã, iar când revine, corpul sãu este cald si prãfuit, iar încãltãrile, tocite si purtate, dupã cum aratã si iarba, si pãmântul de pe tãlpi. În timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclã stând în picioare, în timp ce credinciosii cântã: “Bucurã-te, cã esti si cu oamenii cu trupul petrecãtor; Bucurã-te, al cãrui trup sãvârseste astãzi minuni; Bucurã-te, cã încãltãmintele tale slujesc drept dovadã”.
