CEA MAI MARE MINUNE…Sfântul Mina, în carne si oase si îmbrãcat precum în icoane, cu sulitã si disc de protectie, s-a dus la miezul noptii în casa lui Steve, un englez ce trãieste în Ungaria, l-a trezit din somn si l-a trimis sã o salveze pe vasluianca Ana Chelaru, pe sotul ei si pe cele douã fetite mici ale lor, care se aflau pe sosea, la 170 de km de Budapesta, dupã ce motorul masinii le luase foc. La scara blocului, Sfântul Mina l-a rugat pe tânãr sã se întoarcã înapoi si sã ia o funie de tractat masini, apoi l-a condus personal pe acesta pânã la românii aflati în impas. Dupã întâmplare, englezul a venit în Transilvania, s-a botezat ortodox, se numeste Stefan, iar pe fiul sãu, care s-a nãscut imediat dupã întâmplare, îl cheamã chiar Mina.Toate acestea s-au întâmplat pentru cã Ana Chelaru îl iubeste pe Dumnezeu si pe sfintii lui mai mult decât orice existã pe lume sau în univers: „Iubiti si iertati, este cel mai bun lucru pe care puteti sã îl faceti. Si nu tineti minte rãul! Trãiti frumos si …nimic fãrã Dumnezeu!”, declarã ea.
Niciodatã nu am simtit si nu am trãit ceea ce simt si trãiesc astãzi, când scriu acest articol. Am realizat ani buni rubrica de credintã pânã am întrerupt munca de redactor la ziar. Cea mai mare dorintã a mea, atunci la final, era sã scriu o mãrturie poveste despre Sfântul Mina, pentru cã scrisesem niciodatã despre El. La toate rubricile pe care le aveam atunci, aveam, de fapt, câte o cea mai mare dorintã. Povestea aceasta de astãzi vine sã îmi confirme faptul cã trebuie sã reiau munca de altãdatã, ceea ce si fac, de altfel. Nu caut minuni, vreau doar ca prin povestile trãite de altii, sã ne vindecãm de neiubire si de necredintã si sã devenim mai buni cu totii. Cât putem, pentru cã este greu. Eu însãmi sunt mult mai sãracã în toate decât eram odatã, dar sper ca si asa, Dumnezeu sã vrea sã mã mângãie si sã îmi aprobe cãutãrile. Mãrturia Anei Chelaru despre ajutorul pe care i l-a dat Sfântul Mina a venit în ziua în care realizam un alt interviu, despre un sfânt contemporan cu noi. Este asadar, o minune în altã minune. Declaratia Anei Chelaru o puteti urmãri si pe You Tube, la Mihaela Manu, final de interviu.
Cea mai frumoasã poveste
Ana Chelaru a avut sansa sã trãiascã adevãrata credintã în familie si sã o experimenteze apoi, precum mama, bunica si strãbunica ei. S-a nãscut si a învãtat la Vaslui, apoi s-a cãsãtorit si a plecat din tarã. Toti cei trei copii ai sãi s-au nãscut în Italia. Cea mai mare bogãtie a Anei este credinta. Marea ei sansã a fost faptul cã a cunoscut pe câtiva din preotii cu har ce au trãit în România. Ea mãrturiseste cã de acolo, de unde sunt, ei o ajutã mai mult decât au ajutat-o cât au trãit pe pãmânt. Si totusi, în povestea de astãzi, Sfântul Mina a fost cel care a scos-o din impas pe când tranzita Ungaria, în drum spre casa lor din Italia. La un moment dat, Ana, sotul ei si cele douã fetite pe care le aveau, au venit într-o vacantã mai mare în România. La plecarea din tarã, s-au dus pe la Mãnãstirea „Cetãtuia” din Iasi, la mormântul pãrintelui vasluian Teofan Merlã, apoi la Mãnãstirea „Sfântul Dimitrie Izvorâtor de mir ” de la Sighisoara, unde era staret pãrintele Ghelasie Tepes, pe care eu îl voi numi atât cât voi trãi „al doilea Arsenie Boca al României”. „Dumnezeu ne-a arãtat cã a fost fãrã ascultare plecarea la drum”
Simteam cã îmi pãrãsesc casa si tara, dar mã duceam acolo unde îmi aveam familia. Mi-am dorit mult sã ajung si la Sighisoara, asa cã l-am convins pe sotul meu într-un sfârsit, spunându-i: cine stie când o sã îl mai vedem pe pãrintele Ghelasie?! Aveam pe Maria si pe Alexandra, fetitele noastre, cu noi, bãietelul încã nu se nãscuse. Pãrintele Ghelasie ne-a mângâiat, a vorbit cu noi, ne-a spovedit si ne-a spus asa: „Vã rog din suflet sã popositi aici în noaptea asta si mâine sã stati la Sfânta Liturghie”. S-a întors apoi cãtre mine si a adãugat: „Mã, se apropie ziua în care ti se va schimba crucea. Dar, fii fãrã grijã, cã pãrintii pe unde tu ai fost si i-ai cunoscut, de acolo de sus, nu te vor uita. Ai sã te întâlnesti cu rugãciunile lor si dupã ce închizi ochii”. A doua zi dis de dimineatã, sotul Anei s-a pregãtit de plecare: „Era ora 4 dimineatã, m-a trezit si pe mine si pe fetite, ca sã plecãm. Nu a vrut sã respecte sfatul pãrintele Ghelasie. Dar înainte de a pleca din camera de la mãnãstire, s-a pornit o ploaie de nu puteai vedea înaintea ochilor, atât de puternicã era. Atunci i-am spus sotului meu: omule, nu vezi cã Dumnezeu ne aratã cã nu e timpul de plecare? Sã ascultãm de pãrintele Ghelasie. Degeaba vorbeam, el nu m-a ascultat, asa cã am plecat spre Italia”. Când au ajuns în Budapesta, au început sã aparã problemele: „Masina noastrã era încãrcatã, aveam bagaj si deasupra, asa cã s-au dus douã pistoane de la motor. Dumnezeu ne-a arãtat cã a fost fãrã ascultare plecarea la drum. Pãrintele Ghelasie a vrut sã ne opreascã tocmai pentru a evita situatia în care am ajuns. Am rãmas la Budapesta, ne-am cazat, am dus masina la o „autoclinicã”, asa se chemã la ei, locul unde se reparã masini. Cei de acolo ne-au spus sã stãm acolo cinci zile, ca sã ne-o repare. Dupã cinci zile, când sã pornim masina, motorul fãcea un zgomot îngrozitor. Eu am spus cã masina nu-i reparatã, dar sotul meu era foarte dornic sã se întoarcã în Italia. „Nu mã intereseazã, plecãm”, a spus el. Era în jur de sapte seara si am plecat la drum pe întuneric, cu cei doi copii mici dupã noi.” Ana, cu sotul Dãnut si cele douã fetite au mers doar 170 de kilometri si motorul masinii s-a ars. Au rãmas pe autostradã, între Szeged si Budapesta. „Pe partea dreaptã era pãdure, numai pãdure, pe partea stângã era numai ses, case ioc. Strada internationalã pe care noi treceam era plinã de autocare, autocamioane, tiruri, masini mici…Nu mai plecãm de aici cu masina, mi-am spus atunci în gând”. Si asa a fost! Sotul Anei s-a înfuriat. A iesit afarã, a iesit si ea. A început sã plângã. Fetitele erau în masinã. Cum face de obicei în astfel de momente, Ea a privit cerul. Era senin, plin de stele, asa cã a spus: „Doamne, stiu cã sfintii pãrinti care se roagã pentru noi, se vor ruga si acum”, a spus. A venit si sotul ei lângã ea: „Te rog din suflet, nu vrei tu sã o rogi pe Maica Domnului sã mã ierte cã am fost atât de rãu?”. Îsi dãduse seama, în sfârsit, cã a gresit. „Nu, hai sã o rugãm împreunã sã ne ajute sã scãpãm de aici”, i-a rãspuns ea si s-au asezat amândoi în genunchi. Erau în gerul noptii de februarie, în întunericul si nesiguranta locului strãin, privindu-si copiii mici aflati în masinã. „Repetã dupã mine”, i-a spus, Ana. Si a început: „Maicã Preacuratã, esti mama la toti fii pãmântesti, ai multi copii de care te îngrijesti, nu vrem sã te deranjãm pe Tine, dar te rugãm din suflet, pentru rugãciunile pãrintilor…(si am început sã enumãr pe pãrintii pe care i-am cunoscut cât au fost pe pãmânt), te rog din suflet, trimite-ne în ajutor doi sfinti..Te rog trimite-i pe Sfântul Ierarh Nicolae si pe Sfântul Mucenic Mina. Asa mi-am dorit eu, asa am spus. Sotul meu a repetat dupã mine…Bunul Dumnezeu mi-e martor si Maica Lui”, povesteste Ana Chelaru. La scurt timp dupã ce cei doi au fãcut rugãciunea, s-a oprit deodatã lângã ei un tânãr. „Era ungur. Eu nu vorbeam bine engleza, dar întelegeam ce spune. M-a întrebat dacã am pãtit ceva. Am spus, da, avem nevoie de ajutor, avem doi copii si s-a ars motorul la masinã. La care el îmi rãspunde: „Eu nu am funie de tractat, dar stati linistiti, cã din urma mea, va veni cineva. Acel om vã va ajuta sigur”, mi-a spus el si a plecat apoi. Când Ana i-a explicat sotului sãu ce a spus ungurul, el a fost sceptic: „Ce stie ãsta? Doar nu sunã pe nimeni care sã vinã dupã noi. A spus numai prostii, ca sã scape de tine”. Era ora 11.30 noaptea.
„Bunã seara, mã numesc Steve si am venit sã vã ajut”
Cei doi au luat din nou lanternele, încercând sã opreascã masinile care treceau pe autostradã, dar nimeni nu oprea. La ora 12 fãrã cinci, chiar la miezul noptii, a venit în spatele lor o masinã, din care a coborât un tânãr: „Bunã seara, mã numesc Steve si am venit sã vã ajut!”, a spus el. „Ce zice ãsta, m-a întrebat sotul meu. Nu întelegea ce se întâmplã. Pãi, s-a recomandat cum îl cheamã si a spus cã a venit sã ne ajute. De unde a venit, dacã e un rãufãcãtor, mi-a spus. Omule, ãsta e trimis de cer. Lasã-l sã ne ajute, au fost cuvintele Anei.Tânãrul s-a dus la portbagajul masinii lui si a scos o sufã din aceea de tractat. Dãnut, sotul ei a vãzut ce face acesta si a spus: „Pãi, ãsta-i si pregãtit!” Pe loc, Ana s-a luminat: „Mã, omule, fã ascultare. Ne-am rugat. Pãcãtosi, pãcãtosi, dar Bunul Dumnezeu s-a milostivit pentru copilasii ãstia, cã stau în frig”. Acesta era adevãrul. Tânãrului Steve i s-a rupt sufa de patru ori încercând sã întoarcã masina. „Trebuia sã ne întoarcem din drum, nu aveam cum sã mergem în directia în care ne îndreptam noi. Între timp, Steve mi-a spus sã iau fetitele sã le duc pe câmp si sã stau acolo cu ele, pentru cã, dacã ar veni un tir sau un autocar si nu ar vrea sã opreascã, ne-ar lovi. Voia ca eu si fetitele sã fim în sigurantã”, povesteste Ana. În tot timpul cât s-a rupt sufa si cât s-au chinuit cei doi bãrbati sã o prindã la loc, nu a trecut nicio masinã, tir sau autocar, desi, pânã atunci era trafic intens! „Lucrare dumnezeiascã a sfintilor pe care i-am chemat!”, spune Ana. Acelasi lucru spun si eu.
„Omul ãsta din fotografie m-a adus la voi!”
Pânã la urmã, Steve a reusit sã întoarcã masina, apoi a luat-o pe Ana si pe fetitele ei în masinã, sotui ei rãmânând la volanul masinii lor. Au pornit asa, la drum, pânã au ajuns la o benzinãrie, care avea si un local deasupra. Acolo el a încercat sã îi cazeze, însã fãrã succes. „’I-au spus cã nu sunt locuri. Atunci Steve a cerut voie sã dea telefoane la motelurile din apropiere. Stiti ce l-a înfuriat si l-a indignat pe Steve? La orice minihotel sau local la care suna, în momentul în care era întrebat pe cine trebuie sã aducã, iar el spunea cã noi suntem români, de la 80 de euro camera, cereau câte 80 de euro pentru fiecare. Eu aveam un pic de urã fatã de unguri pentru cã mereu am întâmpinat greutãti când mergeam în Ungaria, dar Dumnezeu, iatã, a vrut sã îmi arate cã si ungurii sunt oameni buni, mã refer la Steve” Dupã ce a vãzut cã toti cei întrebati refuzã sã-i primeascã pe români, Steve cel bun a sunat acasã, la logodnica lui si i-a povestit ce se întâmplã. Ea a fost de acord imediat sã îi gãzduiascã. „Spune-i sotului tãu sã vã luati schimburi, pentru cã veti merge acasã la noi, mi-a spus Steve. Ne-am dus apoi la el acasã. Sotul mea avea o bâtã de baseball ascunsã în geacã, ca sã se apere. N-ai nevoie, cã ne apãrã sfintii”, i-am spus eu sI de data aasta”. Românii au ajuns acasã la salvatorul lor, au primit o camerã în care s-au încãlzit de la frigul de afarã si au dormit. Fetitele erau bine. Asta era bucuria lor cea mai mare. A doua zi, vãzând cã Ana nu vorbeste foarte bine limba englezã, pentru cã voia sã îi ajute pe cei doi cu masina, sã le-o poatã repara, Steve a adus o prietenã de a lor, care era profesor de limba italianã. „În timp ce noi povesteam ce am pãtit, pentru cã aveam si fotografii de la autoclinica la care fusesem, fetita mea cea micã, Alexandra, a dat peste cartea mea de rugãciuni care era pe mãsuta de lângã noi, unde logodnica lui Steve pusese biscuitI si cafea pentru noi. O chema Eva si era însãrcinatã cu bãietelul lor. Cum se juca asa, Alexandra a dat peste mãsutã. A cãzut deodatã cartea mea de rugãciuni. În carte eu aveam o iconitã cu Sfântul Mina, în straiele lui vechi, cu sabie si cu disc de apãrare în mâini. Deodatã, numai ce îl vãd pe Steve cum sare de pe fotoliul lui, ajunge în dreptul mesei, ia iconita mea în mânã si spune: „Cine este ãsta? Este neam cu voi?” „Nu este neam cu noi, este un sfânt. Se numeste Mina, iar eu l-am chemat asearã în ajutor. Acum, dimineatã, i-am multumit cã te-a trimis sã ne ajuti”, i-a rãspuns Ana. Steve nu stia ce sã creadã. A început sã povesteascã ce s-a întâmplat si ce a trãit în noaptea ce tocmai trecuse: ” Nu-i posibil. Omul ãsta din fotografie m-a adus la voi. Asearã, în jurul orei 11.00, în timp ce dormeam, cineva m-a bãtut pe umãrul drept si mi-a spus: „Scoalã-te, trebuie sã pleci!” Mi-a repetat în mai multe rânduri asta. Când mi s-a pãrut cã e o glumã din partea Evei, care era cu mine în pat, am aprins veioza, dar am vãzut cã ea dormea linistitã lângã mine. Am închis ochii si am simtit cum cineva mã împinge din spate. Auzeam aceeasi voce de mai înainte, dar nu vedeam pe nimeni. Vocea mi-a spus iar: „Scoalã-te, cã trebuie sã pleci”. Am rãmas înmãrmurit. Am avut o stare de panicã, dar la un moment dat am auzit si am simtit asa, ca si cum cineva s-ar fi perindat prin camerã. În clipa aceea m-am linistit si n-am mai avut treabã cu frica”, a spus Steve. Cei din camerã îl ascultau înmãrmuriti cu totii. Si logodnica lui, si profesoara de italianã, dar, mai ales, cei doi români care erau uimiti de adevãrul pe care îl aflau. Ana continuã sã îmi povesteascã cum Steve a început sã se îmbrace, în timp ce vocea îi dicta în minte mereu: „Trebuie sã pleci!”. Si a plecat, spunându-i logodnicei sale cã merge sã lucreze la actele pe care trebuiau a doua zi sã le prezinte amândoi pentru o tranzactie. „Steve iubea misterul. Îl atrãgea întâmplarea”, spune Ana, adãugând: „Când a ajuns jos, la scarã, Steve l-a vãzut peste drum pe bãrbatul care era în icoana mea, adicã pe sfântul Mina. Era îmbrãcat exact ca în icoana mea si era înfãsurat asa, ca într-un bol de luminã. El i-a spus: „Te rog sã te întorci înapoi si sã iei o funie de tractat masini”. Acel om vorbea foarte bine ungureste. Steve l-a ascultat si a fãcut întocmai ce spunea. S-a dus, a luat sufa, apoi a primit altã poruncã: „Eu voi merge înaintea ta. Am sã îti arãt locul unde sã te opresti. Acolo va fi o familie. Sunt oameni care trebuie neaparat ajutati. Sã nu-i lasi în drum. Sã faci tot posibilul sã îi ajuti pânã la capãt!”, i-a spus Sfântul Mina lui Steve, care a fãcut întocmai ce i s-a cerut. Si pe tot drumul pe care l-a fãcut de când a plecat de la scara blocului, pânã în locul în care eram noi, lângã pãdurea aceea si lângã ses, Steve l-a urmat pe Sfântul Mina, care mergea înaintea lui, în bolul acela de luminã. Când au ajuns lângã masina Anei, Sfântul Mina a spus deodatã: „Uite, acestia sunt oamenii pe care trebuie sã îi ajuti. Eu acum plec”, a adãugat si s-a fãcut nevãzut. Atunci Steve s-a dus la familia de români si le-a spus: ” Mã numesc Steve si am venit sã vã ajut!”. Si i-a ajutat, le-a reparat si masina si a fãcut tot ceea ce a putut pentru ei. Dumnezeu l-a rãsplãtit oferindu-i credinta adevãratã. Ortodoxia, îndrãznesc sã spun eu din toatã inima. Ana povesteste cã Steve era din Anglia, unde avea un castel si fãcea parte dintr-o familie aleasã, dar locuia în Ungaria pentru cã era în cãutarea unor adevãruri. Chiar era pasionat de credintã. „Cãuta niste rãspunsuri: dacã existã Maica Domnului si sfintii, dacã existã cu adevãrat îngerii, dacã Maica Domnului a rãmas fecioarã si dacã Ea ascultã rugãciunea fiecãrui om în parte”, îmi spune Ana.
Cred cã întâlnirea cu Sfântul Mina a fost rãspunsul la toate întrebãrile lui Steve. El s-a convins pe viu cã sfintii existã si sunt alãturi de oameni. Dupã aceastã întâmplare, Steve si Eva au venit în România, unde au fost fost catehizati si botezati. Apoi i-au pus bãietelului lor numele Sfântului Mina. Astãzi ei trãiesc în Ungaria si sunt ortodocsi. Fostul Steve se numeste acum Stefan. Oare sã îndrãznim sã îl rugãm pe Sfântul Mina sã ne ajute sã îl gãsim, ca sã ne spunã chiar el cum a trãit povestea asta minunatã care i-a schimbat viata? Dã, Doamne, sã ne-o schimbãm si noi, din clipa asta, în bine. Iar mãrturia Anei Chelaru si minunea pe care ea a trãit-o, sã fie spre ajutorul nostru. Cine vrea, îi poate urma exemplul. Pe curând!
Aberezi constant și grav….
Doamne, ce imbecilitate poți debita!!! Deci sfântul mina are firmă de tractat, da??? Evul Mediu e minciună!!! Așa o să crăpați, retardați și cretini!!!
Mereu mă amuză argumentele creștinopaților, argumentează într-un stil de parcă sunt adevărul absolut si alții sunt cunoscuți ca cei mai mincinoși si escroci oameni de pe pe pământ, nu ei
Cum, nu credeți? martor mie Dumnezeu, mergeți să-l întrebați, e dupa colt, vă confirmă imediat că așa a fost povestea 😂
Credeți ca degeaba nu merge nimic în tara ?
Asta e baza în tară, mentalitatea asta e majoritară, și cu asemenea idioțenii la bază o nație n-are cum să meargă ok ca administrație, justiție, politie, educație și tot restul ce trebuie, mereu se vor scuza pentru hoții și nefăcut nimic cu bălării de astea
Tâmpenii ,nu aveți pe cine să mai șantajați,să-l bălăcăriți în mizerabila foaie volantă .?Rețete de suc de roșii și religie .Panarama