SÃRBÃTOARE Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (303), supranumit „purtãtorul de biruintã” (grec. tropeophoros), prãznuit în fiecare an la 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuti si venerati apãrãtori ai crestinismului, numeroase biserici având hramul sãu, iar numele sãu fiind îmbrãtisat de multi crestini. O parte din moastele Sf. Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse recent în România. IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanta o raclã cu moaste ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Racla cu odoarele duhovnicesti a fost donatã de cãtre cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), au rãmas definitiv în acest lãcas de cult constãntean, renumit printre altele si datoritã faptului cã pictura este realizatã de pictorul bârlãdean Nicolae Tonitza. Astãzi, peste 900.000 de români, majoritatea bãrbati, îsi serbeazã onomastica pe 23 aprilie.
Minunatul acesta, vestitul si marele Mucenic Gheorghe a trãit pe vremea împãratului Diocletian, s-a nãscut în Capadocia, fiu al unor pãrinti crestini si învãtat, din tinerete, în dreapta credintã. Rãmas fãrã de tatã din copilãrie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina, fiind cu neamul de acolo si având acolo multe averi si mosteniri. Ajuns la vârsta desãvârsitã si fiind frumos la chip si viteaz în luptã, prin ostenealã, pricepere si destoinicie, tânãrul Gheorghe s-a fãcut pretuit si, îmbrãtisînd slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, pânã si dregãtoria de conducãtor de oaste, în garda împãratului. Se stie cã, desi era pãgân, împãratul Diocletian, pânã la anul 303 nu a luat nici o mãsurã împotriva crestinilor. Aceastã stare de lucruri a îngãduit crestinilor vrednici, sã urce pânã la cele mai înalte slujbe în împãrãtie. În anul 303 însã, din îndemnul ginerelui sãu Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca însotitor la domnie (tetrarh), a aprins prigoana împotriva crestinilor. Istoria crestinãtãtii stã martorã cã, din anul 303 si pânã la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împãrat Constantin cel Mare a dat pace crestinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurãtoare încercare si o sângeroasã probã: crestinii au fost siliti sã aleagã, cu pretul vietii lor, între zeii pãgâni si Iisus Hristos.
Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva crestinilor, îndatã Gheorghe s-a înfãtisat singur înaintea împãratului Diocletian si, înaintea întregii curti împãrãtesti, a mãrturisit deschis cã este crestin si cã întelege sã slujeascã în oastea împãratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de aceastã mãrturisire si îndemnat de Galeriu, Diocletian a dat porunca sã fie dus în temnitã si pus la chinuri, ca sã se lepede de credintã. Si a fost trecut prin toate vãmile muceniciei, loviri cu sulitã, bãtãi la tãlpi, lespezi de piatrã pe piept, chinul la roatã, groapã cu var, încãltãminte cu cuie, bãuturã otrãvitã, bãtaia cu vine de bou s.a. Toate acestea si altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bãrbãtie stând tare în credintã.
Deci, cei de fatã, vãzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe si cã rãmâne viu si nevãtãmat, multi dintre ei s-au lepãdat de idoli si au venit la credinta în Hristos, slãvind cu un glas pe Dumnezeul crestinilor. Mai mult, în vremea tinerii lui în temnitã, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însãsi împãrãteasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vãzând acestea, a mãrturisit credinta ei în Hristos. În cele din urmã, împãratul a încercat sã-l înduplece cu onoruri si cu fãgãduinte, dar Sfântul a ales sã rãmânã pentru totdeauna cu Hristos. În fata acestei mãrturisiri si, vãzând cã toate încercãrile lui sunt zãdarnice, Diocletian a dat porunca sã li se taie capetele, si Mucenicului si împãrãtesei Alexandra. Deci, ostasii i-au scos afarã din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tãiere, împãrãteasa, slãbind cu trupul, si-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotãrât, Sfântul si-a ridicat glasul si s-a rugat cu cãldurã, multumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost tãiat, în ziua de 23 aprilie, pãzind pânã la capãt credinta fãrã prihanã si luând cununa cea nevestejitã din mâna lui Hristos, Domnul sãu.
Peste 900 000 de români poartã numele Sfântului Gheorghe
Dintre toti sfintii sãrbãtoriti în lumea crestinã, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat, si se bucurã, Sfântul Gheorghe, la poporul nostru. În satele si orasele tãrii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Multi oameni, bãrbati si femei, îi poartã numele. Mai exact, 910.507 de cetãteni români, dintre care 727.351 bãrbati si 183.156 femei, poartã numele Sfântului Gheorghe, conform statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). De asemenea si multe orase din tarã poartã numele marelui general al lui Iisus. Al treilea brat al Dunãrii, în Deltã, se numeste Bratul Sfântului Gheorghe. Se stie, apoi, cã de multã vreme ocrotitorul ostirii române este tot Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la mãnãstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un rãsunet si ca o chemare a poporului la lupta crestinilor împotrivã balaurului vremii, adicã a pãgânilor otomani si împotrivã diavolului. O dovadã este si rugãciunea lui Stefan cel Mare, scrisã pe steagul sãu: “O, luptãtorule si biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi si în nenorociri grabnic ajutãtor si cald sprijinitor, iar celor întristati, bucurie nespusã aducãtor, primeste de la noi aceastã rugãminte a smeritului tãu rob, a Domnului Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul tãrii Moldovei. Pãzeste-l pe el neatins în lumea aceastã si în cea de apoi, pentru rugãciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sã Te preamãrim în veci. Amin. Si aceasta a fãcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei Sale”. Si în prezent Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul („patronul”) Fortelor Terestre Române.
Credinte si superstitii de Sfântul Gheorghe
Oamenii se scaldã, înainte de rãsãritul soarelui, în ziua de Sfântul Gheorghe, într-o apa curgãtoare, spre a fi sãnãtosi tot anul si pentru spãlarea tuturor relelor. Busuiocul semãnat înainte de rãsãritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spalã cu rouã de pe el, este cinstit de toatã lumea. La Sfântul Gheorghe se cântãresc oamenii pentru a fi sãnãtosi tot anul si pentru a se proteja de farmece. Cine doarme în ziua Sfântului Gheorghe, acela ia somnul mieilor si tot anul e somnoros. La San-Georgiu ies preotii si poporul cu crucea în câmp si fac rugãciuni pentru ploaie si manã în câmp. Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rãdãcina pomilor, ca sã rodeascã bine. Dacã la San-Georgiu/Sfântul Gheorghe e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemãnos). În aceastã zi se adunã de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se pãstreazã peste an. Dacã în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouã multã ori va fi pâclã, e semn de an bogat. Dacã la Sân-Giorgiu e ploaie, se face grâu si fân.
