Dintre toti sfintii sãrbãtoriti în lumea crestinã, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat si se bucurã Sfântul Gheorghe, la români. În satele si orasele tãrii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Multi oameni, bãrbati si femei, îi poartã numele. Numai în judetul Vaslui trãiesc la aceastã orã peste 10 000 de bãrbati care au fost botezati Gheorghe. Potrivit statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, 924.830 de cetãteni români, dintre care 739.368 de bãrbati si 185.462 de femei, îsi sãrbãtoresc onomastica cu ocazia Sfântului Gheorghe (23 Aprilie). Din totalul româncelor, 135.370 poartã numele de Georgeta, alte 34.623 – Gheorghita, Ghiorghita si 14.945 – Geta. Conform datelor furnizate de structura specializatã a Ministerului Administratiei si Internelor, majoritatea bãrbatilor se numesc Gheorghe, Ghiorghe (565.509), George (144.873), Gheorghitã, Ghiorghitã (24.040), iar Ghitã (4.946).
În judetul Vaslui, din cei peste 10 000 de bãrbati care poartã numele Sfântului Gheorghe, mai sunt înregistrati în actele oficiale circa 120 de persoane care au numele de familie Gheorghe. Asa cum am mai mentionat si cu ocazia altor sãrbãtori onomastice, la români, în timpul si imediat dupã Al Doilea Rãzboi Mondial a fost o modã, ca bãietii sã fie botezati cu numele protectorului armatei. În judetul Vaslui mai sunt înregistrate peste 4 000 de persoane botezate George, respectiv peste 3000 de femei botezate Georgeta. Acestora li se adaugã alte câteva sute de femei botezate cu prenumele Gherghina sau Gheorghina. În judet se mai întâlnesc si alte nume derivate din Gheorghe, cum ar fi Gheorghiuc, Gheorghies, Gheorghita, Gheorghitã, Gheorghiu, Gheorghitoiu, Georgescu, Gheorghian etc. În România, aproape un milion de bãrbati si femei au numele de Gheorghe, Gheorghita sau derivate din numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Purtorul de biruintã
Nãscut din pãrinti crestini, în tinutul turcesc Capadochia, vestitul mucenic Gheorghe a trãit în vremea împãrãtiei lui Diocletian. Prunc fiind, rãmâne orfan de tatã si, împreunã cu mama sa, se mutã în Palestina. Ajungând la vârsta desãvârsirii, tânãrul Gheorghe a devenit pretuit de toti, prin pricepere si ostenealã, în acelasi timp fiind si viteaz în luptã. La un moment dat, ajunge conducãtor de oaste în garda împãratului. În anul 303, Diocletian a început o aprigã prigoanã împotriva crestinilor, acestia fiind obligati sã aleagã între idolii pãgâni si dreapta credintã în Hristos. Prigoana a tinut pânã în 313, când împãratul Constantin cel Mare, prin edictul de la Milan, declarã crestinismul religie de stat, aducând astfel pace crestinilor. Sfântul Gheorghe, fiind nãscut din pãrinti crestini, a fost întemnitat de Diocletian si pus la chinuri, ca sã renunte la credinta sa. Multi pãgâni, vãzând cã Sf. Gheorghe a rãmas viu în urma torturilor, s-au întors la credinta în Iisus Hristos. Legenda spune cã, acolo în temnitã, Sf. Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat, iar în momentul acela, împãrãteasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vãzând acestea, a mãrturisit credinta ei în Hristos. Drept urmare, Diocletian a poruncit sã li se taie capetele si mucenicului, si împãrãtesei Alexandra. În drumul spre osândã, împãrãteasa si-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe, multumind lui Dumnezeu, si-a plecat capul sub sabie si a fost tãiat. Aceasta s-a întâmplat în 23 aprilie 303.
A ucis balaurul
În credinta popularã, Sfântul Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Aceastã legendã dateazã din secolul XII si una din variantele sale este „Legenda Aurea”. Se povesteste cum un balaur imens si feroce a apãrut lângã orasul Selena din Lybia. Locuitorii trebuiau sã-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împãratului. Atunci a apãrut un viteaz crestin care s-a oferit sã rãpunã balaurul. În unele icoane timpurii, fata împãratului este înfãtisatã în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o sulitã se luptã cu acesta. Dupã ce a strãpuns balaurul cu sulita, tânãrul a dus-o pe printesã la palatul împãratului, care i-a oferit mâna ei si jumãtate din împãrãtie. Viteazul a refuzat, spunând cã mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apãrarea bisericii si ajutorul sãracilor si nedreptãtitilor; apoi le-a spus cã numele lui este Gheorge si a plecat.
Ocrotitorul Armatei Române
De asemenea, în tarã sunt douã orase care poartã numele Sfântu Gheorghe, precum si alte 12 comune. Se stie, apoi, cã de multã vreme Gheorghe a fost si este ocrotitorul ostirilor române. Steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la mãnãstirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe doborând balaurul. Acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la români ca o chemare la lupta crestinilor împotriva pãgânilor otomani. O dovadã este si rugãciunea lui Stefan cel Mare, scrisã pe steagul sãu: „O, luptãtorule si biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi si în nenorociri grabnic ajutãtor si cald sprijinitor, iar celor întristati, bucurie nespusã, primeste de la noi aceastã rugãminte a smeritului tãu rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul tãrii Moldovei. Pãzeste-l pe el neatins în lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugãciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sã Te preamãrim în veci. Amin.” Si aceasta a fãcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 – lea an al Domniei Sale.
