.jpg "daniel")
Cuviosului părinte Daniil Sihastrul, a cărui pomenire se face astăzi, 18 decembrie, Moldova îi datorează cele 48 de biserici și mănăstiri ridicate pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, îndemnat fiind de acesta să le construiască, pentru izbândele asupra cotropitorilor.
Daniil Sihastrul, Daniil Schimonahul sau Sihastrul cel Bătrân, cum a mai fost numit, a fost unul din cei mai mari sfinți de pe pământurile Moldovei, mare dascăl al pustiei și sfătuitor al călugărilor, alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al nenumăraților bolnavi care cu smerenie veneau la el și se eliberau de suferință.
S-a născut, la începutul secolului al XV-lea, într-o familie de oameni modești de pe moșia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuți, primind la botez numele de Dumitru. Încă de mic, s-a dovedit un purtător de Hristos, nefiind lipsit de la biserică, privându-se de odihnă și mâncare, un mare ascultător de părinți. La numai zece ani, deprinsese Ceaslovul și Psaltirea pe de rost, rugăciunea inimii, postul, smerenia și păzirea minții de gândurile negre. După cinci ani de ucenicie, s-a făcut călugăr în mănăstirea Sfântul Nicolae, primind numele marelui proroc și împărat David.
Că râvna sa pentru câștigarea lui Hristos în inima sa era mare o dovedea și viața sa ascetică: iubea liniștea și rugăciunea, mânca puțin după asfințitul soarelui, uneori uita să mai mănânce și câte trei, cinci zile, iar hrana lui era compusă doar din legume și ierburi. Îl avea ca părinte duhovnicesc pe purtătorul de Dumnezeu, Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuți. Treptat s-a învrednicit de darul preoției și al facerii de minuni, bolnavii plecând de la chilia lui ușurați de păcate și de suferințe.
Cu puțin înainte de 1450, primind numele de Daniil, s-a retras singur în sălbăticia codrilor de pe valea pârâului Secu, din județul Neamț, unde s-a ridicat mai târziu Mănăstirea Sihăstria. În acest loc s-a nevoit alți 14 ani în asprele osteneli sihăstrești. Tot pentru a fugi din calea slavei deșarte, Daniil s-a retras în nordul Moldovei, în apropiere de sihăstria Putna, unde și-a săpat într-o stâncă o chilioară cât să poată încăpea, unde, cu dragoste fierbinte de Dumnezeu, s-a nevoit mai bine de 20 de ani. Ziua și noaptea se ruga, dormea foarte puțin pe un scaun de lemn, mânca doar după ce asfințea soarele, ieșea doar o dată pe săptămână din chilie și împletea coșuri din nuiele. Duminica, după ce săvârșea Sfânta Liturghie, se împărtășea cu Trupul și Sângele Lui Hristos, apoi îi primea la el pe cei suferinzi de boli trupești și sufletești. Cu harul primit pentru nevoințele sale, Daniil îi alunga pe diavoli, primise darul lacrimilor, al mai înainte-vederii și al vindecării de boli.
A prevestit domnia lui Ștefan cel Mare și Sfânt
După moartea domnitorului țării, Bogdan Voievod, în anul 1451, fiul său, Ștefan, fiind la mare întristare, a poposit pentru câteva zile la chilia Sfântului Daniil Sihastrul de la care a primit dezlegare de păcate și multe cuvinte de mângâiere. Binecuvântându-l, sfântul i-a prorocit acestuia că va deveni domnul Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în primăvara anului 1457, moment din care Cuviosul i-a devenit cel dintâi sfetnic, duhovnic și rugător către Dumnezeu. În fiecare ceas de cumpănă, cuviosul l-a îmbărbătat pe Ștefan cel Mare și Sfânt și l-a încredințat că dacă după fiecare luptă câștigată va ridica câte o biserică, spre lauda lui Dumnezeu, atunci va reuși să apere țara și creștinătatea de mâinile păgânilor. Urmându-i sfaturile, Ștefan cel Mare și Sfânt a reușit să apere Biserica lui Hristos și țara Moldovei aproape o jumătate de secol, ieșind învingător în 47 de războaie, drept pentru care a înălțat 48 de lăcașe de cult.
Ucenicii săi sporeau în Rugăciunea inimii
Avându-l drept model, numeroși călugări s-au retras în pustie cu binecuvântarea Sfântului Daniil și au sporit în Rugăciunea inimii. Marele ascet al Moldovei, avea mulți fii duhovnicești prin mănăstiri și sate și peste 100 de ucenici sihaștri prin munți și codri care se nevoiau pentru Dumnezeu, după sfaturile lui. Astfel, sfântul a dat naștere în Moldova unei mari mișcări isihaste, întărind rugătorii neamului.
Retrăgându-se, din nou, din calea slavei deșarte, sfântul, după anul 1470, a părăsit chilia în care se nevoise peste 20 de ani, poposind în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneț. Și-a încropit o chilie sub stânca numită Șoimul, unde s-a rugat timp de 20 de ani, dând naștere unei noi vetre isihaste, la fel de importantă ca cea de la Putna.
Devenind vas ales al Duhului Sfânt, fiind răsplătit cu tot felul de haruri, Sfântul Daniil, sihastrul și făcătorul de minuni, și-a dăruit sufletul în mâinile lui Hristos, la puțin peste 90 de ani, în anul 1496.
La începutul secolului al XVII-lea, călugării de la Mănăstirea Voroneț, i-au scos din mormânt sfintele sale moaște, făcătoare de minuni, și le-au așezat în biserică, într-un sicriu frumos, pentru închinare. În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneț a dăruit Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfântului Daniil ferecat în argint. În anul 1775, Moldova de nord ajungând sub ocupația Austriei, moaștele Sfântului Daniil Sihastrul au fost readuse în mormântul său, unde se păstrează până astăzi.
