spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Sfântul Apostol Simeon, ruda lui Dumnezeu!

- Advertisement -

SÂMBĂTA LUI LAZĂR… Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului, a fost văr de al doilea după mamă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit Istoricului Eusebiu, acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. După uciderea Sfântului Apostol Iacov în anul 62, Sfinții Apostoli l-au ales episcop al Ierusalimului. Sâmbătă dinaintea sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim este cunoscută în tradiția creștină ca “Sâmbăta lui Lazăr”. Este ultima zi din Postul Sfintelor Paști în care se mai fac pomeniri de obște pentru cei adormiți. Pomenirile vor fi reluate după Săptămâna Luminată. Învierea lui Lazăr, cel mort de patru zile, a avut loc în Betania. Prin această minune, Hristos vestește Învierea Sa din morți. Dacă a avut putere să ridice pe cineva din moarte, este dovadă clară că El Însuși poate birui moartea. Învierea lui Lazăr ne este prezentată pe larg de Sfântul Evanghelist Ioan (11, 1-45).

Sfântul Apostol Simeon a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Maicii Domnului. Sfântul Simeon a făcut parte din cei șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. Acesta a predicat Evanghelia lui Hristos în ludeea. După moartea Sfântului Apostol Iacob, vărul sau, Sfântul Apostol Simeon a fost numit Episcop al Ierusalimului, păstorind până la o vârstă înaintată. Potrivit istoricului Eusebiu acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. Tradiția spune că atunci când a primit cununa muceniciei, în timpul împăratului Traian, Sfântul Apostol Simeon avea peste o sută de ani. Izbucnind în Palestina o persecuție atât asupra iudeilor, cât și asupra creștinilor, bătrânul Episcop Simeon a fost prins și supus la chinuri cumplite. Sfântul Apostol Simeon a murit fiind răstignit asemenea Domnului. În jurul anului 106 a început prigoanei declanșată de împăratul Traian, când, la ordinul consulului Attikus, au fost persecutați nu numai creștinii, ci și toți urmașîi lui David. Tot atunci, cîțiva eretici pe care ii combatuse în trecut, l-au denunțat românilor pe Sfântul Ierarh Simeon, episcopul care timp de 26 (sau 23) de ani și-a păstorit neîncetat turmă. A fost supus la torturi de tot felul timp de mai multe zile, arătând atâta îndrăzneala, încât consulul și ceilalți se întrebau cum de acel bătrân în vârstă de 120 de ani putea să îndure astfel de chinuri. Cu toate acestea, l-au condamnat la moarte prin răstignire. Cu bucurie că urmează morții Domnului, Sfântul Simeon s-a învrednicit să primească în cer cununa de biruință a muceniciei.

“Episcopul Simeon a păstorit într-o vreme de grele încercări pentru creștinii din Palestina din pricina deselor răscoale ale iudeilor împotriva stăpânirii romane și datorită dorinței împăratului Nero (54-68) de a distruge Ierusalimul, acesta fiind cucerit în anul 70 și dărâmat de Titus, fiul lui Vespasian. La venirea armatei romane, condusă de Vespasian, Episcopul Simeon a plecat împreună cu mai mulți creștini din Ierusalim în orașul Pella din Decapolis (Grecia), întorcându-se mai apoi în Ierusalimul rămas în ruină. Sfântul episcop a suferit multe chinuri în timpul vieții sale fiind suspus supliciilor în timpul persecuțiilor lui Vespasian (66-79), Titus (79-81), Dominițian (81-96), scăpând însă cu viață. Însă, în timpul domniei lui Traian a suferit moarte martirică fiind răstignit în anul 107, la 120 de ani de viață și 54 de ani de păstorire ca episcope”, se menționează în Doxologia.ro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Tot atunci, cîțiva eretici pe care ii combatuse în trecut, l-au denunțat românilor pe Sfântul Ierarh Simeon, episcopul care timp de 26 (sau 23) de ani și-a păstorit neîncetat turmă. 😒😕

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.