Europarlamentarul Adrian Severin urmează cel mai probabil să fie exclus din PSD, luni, şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei Bucureşti fiind programată în aceeaşi zi în care acesta împlineşte 57 de ani.
Şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti urmează să analizeze, luni după-amiază, solicitarea formulată în scris de preşedintele PSD, Victor Ponta, şi de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, ca filiala să aplice Statutul în ceea ce priveşte excluderea lui Severin.
În condiţiile în care excluderea lui Severin din PSD a fost cerută insistent de conducerea PSD, iar Marian Vanghelie preciza, joi, că va recomanda şi el aceeaşi măsură, este puţin probabil ca Biroul Executiv al PSD Bucureşti să îl păsuiască pe Severin, relatează Mediafax.
Dacă PSD Bucureşti îl exclude pe Severin, acesta are posibilitatea de a ataca măsura la Comisia de Integritate a partidului. De asemenea, pentru a deveni statutar valabilă, excluderea trebuie validată şi de forul ierarhic superior, respectiv Biroul Permanent Naţional.
Adrian Severin a primit 12.000 de euro de la jurnaliştii sub acoperire ai publicaţiei britanice Sunday Times, pentru a promova un articol de lege în Parlamentul European.
romanialibera.ro